Gerea: Transferul carierelor Berbești și Alunul rezolvă o parte din problemele de personal din CEO

349

* Datoriile istorice dintre cele două societăți au fost şterse

Ministerul Energiei, Intreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri a aprobat astăzi în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor Societății Complexul Energetic Oltenia transferul minelor Alunu și Berbești de la CE Oltenia, la CET Govora.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, transferul celor două exploatări miniere reprezintă un prim pas dintr-un amplu proces de restructurare care privește eficientizarea CE Oltenia.

Ministerul reaminteşte că acțiunea vine ca urmare a acceptării de către cele două părți implicate – în data de 9 ianuarie 2015, a soluției avansate de reprezentanții Ministerului Energiei, punându-se astfel capăt unor discuții și negocieri între CE Oltenia și CET Govora ce trenau de aproximativ un an și jumătate. Cu prilejul vânzării se sting și datoriile istorice dintre cele două societăți.

„Transferul exploatărilor miniere rezolvă o bună parte din problema de personal pe care o are Complexul Energetic Oltenia și se înscrie în seria de măsuri care vizează eficientizarea acestei unități economice. Dacă în proprietatea CE Oltenia minele Alunu și Berbești nu sunt rentabile pentru activitatea de ansamblu a societății, mutate la CET Govora, acestea pot aduce un aport semnificativ pentru zona Râmnicu Vâlcea asigurând căldură și apă caldă pentru municipiu, dar și aburul tehnologic pentru Oltchim și operatorii economici de pe platforma industrială (USG)”, a reiterat Andrei Gerea, ministrului energiei, IMM și mediului de afaceri.

Exploatările miniere Alunu și Berbești au 1097 de angajați și au exploatat, în anul 2014, 1.410 mii tone de cărbune energetic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here