Gaze și canalizare pentru localnicii din Scoarța

2524

Autoritățile locale din comuna Scoarța au depus două proiecte importante, pentru a primi finanțare de la Guvern, prin Fondul de Dezvoltare și Investiții.
Primul proiect este cel referitor la introducerea rețelei de alimentare cu gaze naturale, localnicii semnând că vor să fie branșați la conducta de gaze. O altă investiție așteptată este extinderea rețelei de canalizare în toate cele 11 sate ale comunei. Ambele investiții se ridică la circa 30 de milioane de lei.
„Pentru alimentarea cu gaze am făcut studiul geotehnic și studiul de fezabilitate, lucrăm cu o firmă din București. Am început să obținem avizele, le avem luate de principiu, dar procesul va fi de durată, având în vedere că avem două drumuri județene, un drum național, cale ferată, și durează mai mult cu avizele. Vă dați seama că este mai greu, dar trebuie parcurse aceste etape”, ne-a declarat primarul Ion Stamatoiu.
Tot prin FDI, autoritățile locale speră să aibă canalizare în toată comuna. „Am depus proiect și pentru canalizare, tot pe FDI. Trimisesem patru proiecte, toate eligibile, dar decât două ni se aprobă și am decis să le depunem pe cele mai importante, gazele și canalizarea. Dacă tot am făcut acest studiu geo, ne folosim și pentru proiectul cu canalizarea. În condițiile în care avem apă în 98% din sate, canalizare nu avem decât pe doi kilometri și jumătate. Am depus proiect și pe PNDL pentru canalizare, dar ni s-a sugerat să ne îndreptăm către FDI, fiind un proiect de anvergură, de vreo zece milioane de lei”, a precizat primarul Ion Stamatoiu.
Proiectele finanțate prin FDI privesc în principal infrastructura de transport rutier, crearea și extinderea rețelelor de apă, canalizare și gaze naturale, construcția sau modernizarea de școli și grădinițe. FDI este cel mai accesibil program guvernamental pentru proiecte locale, comunele și orașele beneficiind de finanțare rapidă și neavând nevoie de cofinanțare din bugetul local.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here