Gaşca tupeiştilor fără scrupule

505
irod taiatFără îndoială politica face parte din jocurile democraţiei, dar este, din păcate, culoarul de unde se colportează înlături demagogia şi minciuna. Iar România este o supercampioană, fiind năpădită de indivizi incompetenţi şi dubioşi ce aburesc minţile oamenilor doar pentru ghişeft şi avantaje proprii, aruncându-ne într-o debandadă generală şi aproape de un colaps naţional.

Mai mult, politicienii sunt paraziţii societăţii, fără frică de Dumnezeu, sau poate că le-a luat dracul minţile şi sufletul, distrugând şi prăduind tot ce mişcă în jurul lor, fără pic de remuşcare.

Iar moţul cozii printre garduri e gaşca portocalie care lucrează intr-o cârdăşie perfectă pe scena vieţii publice, sfidând într-o permanentă goană după putere, tot ceea ce înseamnă lege şi omenie, de unde şi declanşarea multor necazuri pe care trebuie să le îndure cetăţeanul de rând. De la vârf şi până jos la trepăduşi sunt croiţi pe acelaşi calapod, lipsiţi de orice etică, iar când sunt fără şansa unor contraargumente pornesc prigoana dincolo de orice prevedere legală şi regulă elementară a bunului simţ. Mai mult, au un plan diabolic, bine pus la punct, pentru a-şi asigura funcţii şi posturi, iar asta înseamnă epurări politice, presiuni şi ameninţări asupra angajaţilor din unităţile economice şi instituţii ale statului, racolări de la alte partide, punerea în mişcare, în campania electorală a celor cocoţaţi de ei în fruntea ,, deconcentratelor” şi a celorlalte structuri economice şi instituţionale, cumpărarea de voturi la purtător şi fraudarea la urne, etc., transformând în cele din urmă România într-o epavă, imposibil de reparat pentru a fi readusă pe linia de plutire.
Şi ţara a ajuns în pragul dezastrului, fiind martorii dar şi victimele unor aventurieri iresponsabili, bine organizaţi în găşti pentru interesele lor, iar de aici pentru realegerea preşedintelui T.Băsescu şi menţinerea PD-L la putere, indiferent de căi şi mijloace. Numai că, pentru mizeriile lor şi tot haosul creat în ţară vor plăti cu vârf şi îndesat, fiind limpede că fac o politică la cacialma doar pentru a aduna puncte electorale, nu strategii pentru reechilibrarea României, asumându-şi pe deasupra şi legi proaste pentru cele mai importante domenii de activitate. Cea mai bună dovadă este şi nemulţumirea populară, cu scoaterea oamenilor în stradă într-un periculos şir de acţiuni ce pot paraliza economia, administraţia şi ordinea publică, educaţia, sistemul de sănătate, justiţia şi până la urmă viaţa şi existenţa noastră.
Se mai remarcă la liderii acestui partid golăneala politică mai precis un contract între ceea ce vor să pară în ochii oamenilor şi dispreţul faţă de nevoile reale ale acestora.
De fapt, pe fondul acestei recesiuni nenorocite ei îşi umplu buzunarele şi stau pe o grămadă de bani, manevrând fraudulos bunul public, dar vin cu măsuri draconice, ce adâncesc sărăcia( vezi concedierile masive, concediile fără plată, anularea unor sporuri în plată şi diminuarea salariilor şi pensiilor, confiscarea de bunuri personale, mărirea taxelor şi impozitelor şi intenţia de creştere a TVA-ului, etc.).
Mai mult, prin scoaterea PSD de la guvernare, blocarea Parlamentului prin asumarea răspunderii guvernului pe tertipuri legislative şi disoluţia celorlalte puteri în stat, România este practic supusă unui regim totalitar, în mâna Preşedintelui şi a unui semi-guvern prezidenţial ce anulează din capul locului orice formă de manifestare a democraţiei şi statului de drept. Nici Gorjul nu face excepţie, înregistrând, pe de o parte, în economia judeţului eşec după eşec, cu un număr de şomeri ce depăşeşte 14000 de persoane din forţa de muncă activă(10%), iar alte alternative nu se întrezăresc la orizont, iar pe de altă parte, oamenii asistă neputincioşi la satrapii portocalii ce au pus stăpânire peste tot ce mişcă în viaţa publică şi economică a judeţului sau mai precis manţogăresc şi condeesc după bunul plac, ca pe propria moşie, amanetând viaţa gorjenilor. Apoi,în disperarea lor, de a nu pierde puterea au declanşat deja campania electorală, împânzind străzile cu caşcarabete şi agitatori pro-Băsescu păcălind mai ales tineri, scoşi de la orele de curs ori de la locurile de muncă ce îndeamnă ca tarabagii de la piaţă,, votaţi Traian Băsescu”.
Numai că prin ceea ce fac, portocalii îşi sapă singuri groapa, câtă vreme oamenii nu mai sunt dispuşi a înghiţi gogoşile unor astfel de personaje oculte şi lăcomite după putere, care într-un final vor trebui să dea şi socoteală.
Din păcate, celelalte partide nu au trecut nici măcar la contraofensivă, adoptând până acum poziţia de ,, papă lapte”, ori resemnându-se al dracului de jenant cu situaţia grea în care ne aflăm, fără programe şi măsuri serioase pentru ieşirea din mocirla pedelistă. În special partidele mari PSD şi PNL dorm cu ochii deschişi, dezamăgindu-şi alegătorii, iar trădarea ciorbarilor din aceste partide,ce au trecut cu arme şi bagaje în tabăra monstruosului portocaliu confirmă odată în plus zicala că ,, cine se aseamănă se adună’.
În fine, peste puţină vreme România va marca 20 de ani de la căderea comunismului şi se vede treaba că ţara continuă să fie într-o criză profundă şi la peste 60 de ani în urma minimului garantat de civilizaţie europeană. Mai mult, 2009 şi acest regim de putere se aseamănă izbitor cu ceea ce a însemnat aventurismul politic din perioada carlistă şi legionară, marcând pentru istoria naţiunii române o altă perioadă urâtă, catastrofală. Iar dacă nu dorim a ne trezi din somnolenţa aburelilor unor astfel de cameleoni, ţara va fi răpusă definitiv de haitele politice, afundându-ne în cea mai cruntă sărăcie, până la urmă chiar din vina noastră. Aşadar, să fim cu ochii pe cei ce organizează alegerile şi să veghem la corectitudinea desfăşurării lor, inclusiv a campaniei electorale. Pentru că şi în judeţul Gorj pârghiile de putere sunt sub umbrela portocalie pregătită a măslui voturile de vreme ce deţin în custodie prefectura, conducerea instituţiilor deconcentrate, principalelor unităţi economice, învăţământ şi cultură, controlul primăriilor şi funcţionarilor publici, până jos la guardul comunal şi agentul de pază, jandarmeria, poliţia şi nu în ultimul rând agitatorii plătiţi a face presiuni electorale, acţiuni de intimidare şi chiar de agresiune fizică. Numai că noi, alegătorii, avem puterea votului şi voinţa schimbării într-o altfel de rânduială, ce se doreşte a fi mult mai benefică pentru liniştea şi existenţa neamului românesc.
Vasile IROD

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here