Găman, la Filiaşi şi în sezonul următor: Vreau în Liga 2

945

Antrenorul Mario Găman şi secundul său, Bobi Staicu, vor continua la CSO Filiaşi. Tehnicienii gorjeni au bătut palma cu conducerea doljenilor şi vor avea ca obiectiv clasarea pe locurile 1-4. Totuşi, principalul formaţiei a declarat că Filiaşiul poate ajunge în eşalonul secund. La finele acestui sezon, doljenii au fost scoşi de Corona Braşov, după un prim baraj de promovare. ,,Nici anul trecut nu am avut obiectiv promovarea. A fost la nivel declarativ, dar, pe contracte, atât noi antrenorii, cât și jucătorii, am avut ca obiectiv locurile 1-5. Acum, după discuțiile cu dânșii, obiectivul este ocuparea unuia dintre primele patru locuri. Dar, cu siguranță, eu îmi doresc mai mult. Vreau să demonstrăm că și Filiași poate să ajungă în Liga 2. Am învățat o lecție și de la meciul de la baraj. Am învățat că, dacă nu ești organizat în orice moment al jocului, orice detaliu contează. Degeaba domini și ai ocazii dacă, în anumite momente, suferi din punct de vedere al organizării. Au fost momente care au fost decisive și iată că am rămas în Liga 3”, a declarat Mario Găman. Va fi o strategie uşor schimbată faţă de sezonul precedent în ceea ce privește contractele jucătorilor. Fotbaliștii vor lua mai mulţi bani doar dacă vor îndeplini obiective de performanță. ,,Vor fi și modificări, pentru că e normal, și în funcția de strategia pe care o adoptăm. De luni, începem discuțiile cu fiecare jucător în parte și o să vedem cine vrea să rămână și cine vrea să plece. O să modificăm puțin și planul salarial, pentru că vrem să plătim mai mult performanța și să ne asigurăm că toată lumea va trage într-un singur sens. Nu trebuie să se mulțumească că vine luna și și-au luat salariul”, a mai spus Găman. Antrenorii gorjeni au recunoscut că buna colaborare cu preşedintele Florin Spânu, condițiile de la Filiaşi şi garanţiile date pentru campionatul următor i-au determinat să rămână la echipa din judeţul învecinat pentru încă un an.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here