«GALA PERSONALITĂŢILOR DE ELITĂ ALE ROMÂNIEI. VALORI ROMÂNEŞTI DE ANVERGURĂ MONDIALĂ»(XIV) – ,,Domeniul psihologiei ar trebui să fie organizat după cele mai bune standarde internaționale, cu adaptări locale, acolo unde este cazul, dar nu cu adaptări care să schimbe esența bunelor standarde internaționale”!

563

În pleiada personalităţilor academice, deseori întâlnim nume importante ale vieţii universitare, aşa că astăzi, aducem în atenţie un om al înnoirilor didactice, în contextul biografiilor prestigioase care au onorat festivitatea intitulată: «GALA PERSONALITĂŢILOR DE ELITĂ ALE ROMÂNIEI. VALORI ROMÂNEŞTI DE ANVERGURĂ MONDIALĂ», desfăşurată la începutul lunii noiembrie 2023, în Sala Filarmonicii «Oltenia» din Craiova, cu prilejul decernării medaliei «Români în elita mondială» şi lansării volumului cu acelaşi titlu, coordonat de către domnul Prof. univ. dr. Dumitru Otovescu, la Secţiunea «Ştiinţă şi Tehnică», fiind vorba despre domnul Prof.univ.dr. DANIEL DAVID, membru corespondent al Academiei Române, Rectorul Universității «Babeș-Bolyai» din Cluj-Napoca, o figură pregnantă a mediului academic din România și o personalitate prodigioasă, recunoscută a lumii științifice contemporane. Profesor de științe cognitive clinice (psihologie clinică/psihoterapie) și Rector al Universității «Babeș-Bolyai» (UBB), Profesor asociat (adjunct professor) la «Icahn School of Medicine at Mount Sinai», New York, USA, Director pentru cercetare la «Albert Ellis Institute», New York, USA, membru al Academiei Române și al «Academia Europaea» (Academy of Europe), iar, în anii 2019/2020/2021 a fost inclus între primii 2% cei mai citați oameni de știință ai lumii în domeniul său de specialitate! S-a născut în 23 noiembrie 1972, în Satu Mare, un oraș complex ca istorie și compoziție etnică, unde a învățat să fie tolerant, dar să-și exprime în același timp identitatea românească. Multe vacanțe le-a petrecut la bunici, în «Țara Codrului» (Satu Mare/Maramureș), unde a învățat ce înseamnă bunul-simț și satul românesc tradițional, cu tot ceea ce implică, aşa că valorile pe care și le-a stabilit în corelație cu mediul familial și cu cel educațional în care s-a format sunt tradiția, excelența și onoarea, despre care crede că pot fi atinse doar prin bun simț, raționalitate/gândire critică și curaj. Din 2012, este căsătorit cu Oana Alexandra David (n. Gavița), împreună cu care are o fiică Ilinca (Diana) de 8 ani. Daniel David a absolvit specializarea Psihologie la Universitatea «Babeș-Bolyai» din ClujNapoca în anul 1995, ultimii doi ani parcurgându-i în unul singur. A început doctoratul la UBB în anul 1996 și l-a terminat în 1999, iar, o parte din programul de doctorat l-a parcurs la «SUNY at Binghamton», SUA, cu o bursă guvernamentală și cu susținere din partea unui program american în științele cognitive. A parcurs programul post-doctoral în SUA, sub supervizarea profesorului Guy Montgomery (și parțial a profesorului Dana Bovbjerg), la prestigioasa universitate americană «Mount Sinai School of Medicine» din New-York, în domeniul medicinei comportamentale («Bio-behavioral and Integrative Medicine Programs»), cu accent pe psiho-oncologie. În psihoterapie și psihologie clinică, a avut șansa să lucreze și să fie mentorat direct de profesorii americani Albert Ellis și Aaron T. Beck, declarați în analizele de specialitate internaționale între primii psihologi și/sau psihoterapeuți ai secolului XX (depășindu-l pe Sigmund Freud, poate mai cunoscut în țară). Albert Ellis a fost declarat (în 1982) cel mai influent psiholog/psihoterapeut în viață, după moartea acestuia (în 2007) rămânând în această poziție Aaron T. Beck.

Din anul 2017, este președintele Asociației Psihologilor din România
Din anul 2007, este profesor universitar de științe cognitive clinice (psihologie clinică/psihoterapie) și conducător de doctorat. Între anii 2000 și 2007 a locuit mai mult în New-York, «East Village» fiind cea de-a doua casă a sa, iar New-Yorkul, singurul oraș în care i-ar plăcea să locuiască, dacă nu ar exista Cluj-Napoca! În perioada 2000-2012, a fost președintele Asociației de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale din România, între 2005-2012, a fost președintele Colegiului Psihologilor din România, filiala Cluj, iar din 2008/2009, a fost profesor universitar (adjunct) la «Mount Sinai School of Medicine», New-York, apoi, din 2012, director pentru cercetare la «Albert Ellis Institute», SUA. Din 2017, este președintele Asociației Psihologilor din România. În anul 2020 a fost ales rectorul Universității «Babeș-Bolyai» din Cluj-Napoca, iar din 2022 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, precum și vicepreședinte al «Danube Rector’s Conference», o rețea de aproape 70 de universități din regiunea danubiană. În domeniul cercetării a avut contribuții naționale care au stat/stau la baza reformelor și legislației în domeniul educației și cercetării, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior (2008-2012), vicepreședinte al Comisiei Prezidențiale pentru elaborarea și analiza politicilor în domeniile educației și cercetării (2008-2014) și consilier personal pe probleme de cercetare al Ministrului Educației și Cercetării (2005/2016). În calitate de profesor universitar, cercetător și psiholog/ psihoterapeut practician, Daniel David este cel mai citat psiholog din România, în sistemele scientometrice internaționale și unul dintre cei mai cunoscuți psihologi în comunitatea științifică! Realizările științifice se exprimă în contribuții de tip cercetare, educație și alte contribuții științifice și culturale. În general, în domeniul psihologiei clinice și al psihoterapiei, publicațiile sunt reprezentate atât de cărți/capitole (mai ales în psihoterapie), cât și de articole (mai ales în psihologie clinică). Majoritatea covârșitoare este reprezentată de lucrări originale, cu puține lucrări derivate noi (elaborate mai ales în scop educațional și/sau de diseminare). Cărțile sale au fost publicate la edituri naționale și internaționale de prestigiu, fiind utilizate ca lucrări de referință de către universități din țară și/sau străinătate, unele din străinătate fiind scrise în colaborare cu fondatorii domeniilor respective, regăsindu-se în sute de biblioteci internaționale! Cele peste 300 de contribuții științifice și citările asociate lor, pot fi găsite detaliat, mai ales că a participat la conferințe la universități de top și a fost editor pentru reviste internaționale indexate și pentru serii de cărți în domeniul de specialitate, la edituri internaționale de prestigiu! A fost reprezentant pentru Științele Sociale la «European Science Foundation» (2008-2012), președintele «International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health» (2004-2016), Expert/Consultant pentru agenții de finanțare a cercetării și învățământului superior din Africa de Sud, Australia, Israel, SUA (NSF/NIH) și UE (FP), membru în colective editoriale internaționale şi aşa mai departe! A fost invitat să scrie articole de specialitate pentru Enciclopediile de referință din domeniu, publicate de edituri internaționale de prestigiu (Oxford University Press și Wiley-Blackwell). Răspunzând la întrebarea: «Ce credeți că ar trebui făcut în continuare, în țara noastră, pentru afirmarea domeniului pe care îl reprezentați?», Rectorul Daniel David a răspuns: ,,Simplu și direct spus: ar trebui să fie organizat după cele mai bune standarde internaționale, cu adaptări locale, acolo unde este cazul, dar nu cu adaptări care să schimbe esența bunelor standarde internaționale”! Pentru rezultatele academice/științifice a primit de-a lungul timpului o serie de premii naționale și internaționale importante, dintre care pot fi menționate următoarele: Premiul «C. Rădulescu Motru» al Academiei Române (2012); «Henry Guze Award», pentru cea mai bună cercetare experimentală publicată în domeniu, în anul 2003 (premiul a fost oferit de «Society for Clinical and Experimental Hypnosis», SUA), Premiul «In Hoc Signo Vinces», CNCSIS (2003); Premiul Excelenței Științifice din partea Universității «Babeș-Bolyai» (2008, 2009, 2011). De asemenea, a fost decorat cu Ordinul Național pentru Merit, în grad de cavaler!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here