Frigidere şi băncuţe CEO pentru pacienţii SJU

435

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu a reuşit să atragă o donaţie în valoare de 15.000 lei de la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Contractul a fost deja semnat, urmând a fi aduse la SJU mai multe frigidere ce vor ajunge pe secţiile unităţii, dar şi două bănci sală de aşteptare pentru Ambulatoriu. Se pare că vor mai urma şi alte donaţii din partea CEO, după cum confirmă reprezentanţii Spitalului Judeţean.

În dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu vor intra, în curând, peste zece frigidere şi două băncuţe. Ele reprezintă o donaţie făcută de CEO şi vin în beneficiul pacienţilor, ei fiind cei care vor utiliza obiectele donate. „CEO ne donează bunuri în valoare de 15.000 de lei. Este vorba despre 11-12 frigidere care vor ajunge pe secţii şi 2 bănci pentru sala de aşteptare pentru Policlinică. Acesta este doar primul contract cu CEO, urmând şi altele în cursul anului”, a declarat Tiberiu Tătaru, managerul SJU Târgu-Jiu.
Conducerea unităţii apreciază gestul reprezentanţilor Complexului Energetic Oltenia şi le mulţumeşte acestora pentru donaţia menţionată.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here