Pe când m-am născut eu, în Peştişani, Gorjanul îşi întrerupsese apariţia de doi ani, interzis de autorităţile comuniste. Tatăl meu, Vasile Predoşanu, după şapte ani ca militar – armată, concentrări şi războiul ce se dorise de reîntregire – absolvent al Şcolii generale de şapte ani Peştişani, şi al unora de ucenici şi apoi de maiştri tâmplari, fusese ales la numai 27 de ani preşedinte al Organizaţiei Partidului Social-Democrat Titel Petrescu pe comună.
Fără voia lui, datorită fuzionării prin absorbţie a PSD Titel Petrescu de către Partidul Muncitoresc Român s-a văzut comunist până-n gât. Ca om cu ceva şcoală şi, la început, de încredere a devenit preşedintele Cooperaţiei de consum din comuna Peştişani. Normal, era obligat să se aboneze la Scînteia. Ziar din care, la cinci ani, învăţasem să citesc. Am pornit cu buchisirea literelor din titluri, apoi cu pagina externă şi mai apoi ştirile din sport. Aşa se face că am trecut la scriere cu litere mari, verzale cum am aflat că li se spunea mai târziu. N-am scris la ziarul Steagul nostru, cum i se spunea Gorjeanului pe atunci, că eram prea mic. Corespondam cu un unchi de-al meu, frate cu tăticu’, electrician, prin scrisori, care lucra la mina Lupeni, tot Ion Predoşanu, ce ajunsese de tânăr şeful sectorului IX – Transporturi.
M-am bucurat că s-a înfiinţat Liceul Teoretic Peştişani, actualul Liceu Tehnologic „Constantin Brâncuşi”, după care am mers ca student la Cluj. Unde, de prin 1970, am devenit membru al subredacţiei revistei Viaţa Studenţească, avându-l ca şef pe Ion Cristoiu. Deşi meritul principal l-a avut Redactorul şef al revistei Viaţa Studenţească, poetul Niculae Stoian. Ce se-ntâmplase? Ca pasionat de fotografie, trimesesem cinci fotografii şi o scrisorică pe adresa redacţiei – trei artistice şi două cu subiect sportiv – apărute toate sub titlul Fotoreporterul frenetic, textul fiind semnat de George Mitroi. Se-ntâmpla într-o miercuri, iar joia următoare am fost căutat la Căminul studenţesc nr. 1 din Complexul Haşdeu de însuşi Niculae Stoian, care m-a şi invitat seara următoare la Subredacţia condusă de Ion Cristoiu, aflată la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj.
Încurajat, oarecum, de debutul în presa centrală, în prima vacanţă de vară am scris vreo cinci pagini A4, cu pixul, despre necazurile vieţii culturale din Peştişanii anului 1970. Unde exista un cinematograf, într-o casă naţionalizată, ce servea în restul zilei drept Cămin Cultural. Ancheta, deloc roz ba chiar extrem de critică, mi-a citit-o Redactorul Şef al Gazetei Gorjului, finul şi blândul intelectual Iacob Xenofon. Mi-a zis că e bună, dar n-a apărut! Din pricini, probabil, ce-l depăşeau şi pe el. N-o doriseră cei de la partid, cu siguranţă.
Atunci l-am cunoscut, singura dată şi pe Octavian Ungureanu, un fel de secretar general de redacţie, eminent om de cultură şi scriitor retras, după Marea Învălmăşeală din decembrie 1989, la Piteşti. Unde-a continuat să scrie, inclusiv cărţi, eseuri. Cele mai multe inspirate de istoria şi cultura Gorjului. Desigur, la toate trecerile mele prin Târgu Jiu cumpăram Gazeta Gorjului şi-o citeam cu sârg. Nu i-am cunoscut personal pe prea mulţi din redacţie, pe unde treceam extrem de rar. Eşecul nepublicării anchetei mele mă urmărea, fără a fi supărat. Paul Plopa era un talentat grafician şi secretar de redacţie, Manole Băloi scria sport, pe regretatul George Manoniu, ce semna precum G. Călinescu, şi el, G. Manoniu îl citeam cu plăcere şi-i admiram cultura sa vastă.
Nu pot să trec peste o întâmplare amuzantă. Mie, om cu apetit pentru umor, mi-a sărit în ochi o rubrică de Fapt divers, inspirată probabil de una similară din cotidianul central Scânteia -Cronica neagră -, unde semnau tot doi redactori. Cei de la Gazeta Gorjului, prin natura asocierii numelor, am descoperit că stârneau râsul: „D. Prună şi D. Cazan”. Am avut tupeul să trec pe la redacţie semnalând umorul involuntar. Fără vreun efect.
Pornit la drum acum 90 de ani, Gorjanul lui Jean Bărbulescu – patron, director şi poet – s-a menţinut şi-n perioadele de criză, cu greu, ca săptămânal. Unde cultura, ştirile culturale, tradiţiile şi credinţa strămoşească, evenimentele şi istoria acestor meleaguri hărăzite de Dumnezeu cu oameni plini de har şi dornici de dreptate au fost la loc de cinste. În anii de după dispariţia treptată a cenzurii au fost şi perioade mai faste, mai ales cu directorii Nicolae Brânzan, Constantin Băleanu şi, până-n 2009, Victor Buneci, avându-l ca Redactor Şef şi bun la toate pe Dumitru Prună.
De prin 2007, salvatorul cotidianului de suflet al gorjenilor – Gorjeanul – s-a numit Bebe Viorel Ionică. Prin trecerea la culegerea textelor şi tehnoredactarea computerizată, Gorjeanul a devenit din ce în ce mai atrăgător. Nu doar ca grafică, ci şi din punctul de vedere al conţinutului. Dacă între cele două războaie mondiale au fost ani în care Gorjanul primea merituosul titlul de cel mai bun, cel mai elegant şi penetrant ziar din provincie, având abonamente şi în alte judeţe, astăzi ne bucurăm că este Primul ziar din Gorj. Ca tiraj, ca număr de abonamente şi pentru asta le mulţumim cititorilor. Din păcate, o reglementare a Poştei Române, neschimbată dinainte de ’89, interzice abonamentele din alte judeţe.
Şi, totuşi, să fim optimişti. Gorjeanul a ajuns la senectute şi-i dorim viaţă lungă. În ediţia tipărită, în ediţia on-line şi ca Gorjeanul TV. Acolo unde există idei, multă muncă şi imaginaţie calitatea de cel mai bun cotidian al Gorjului este garantată. Acum, la anul şi LA MULŢI ANI!
ION PREDOŞANU
