Fosta directoare a Grădiniței cu Program Prelungit Nr.1, destituită pe motive de management defectuos și comportament neadecvat, vrea înapoi în funcție! IȘJ îi dă o mână de ajutor

13274

Statul este la un pas să îi plătească fostei directoare a Grădiniței cu Program Prelungit Nr.1 din Târgu-Jiu, salarii compensatorii pe un an și jumătate de inactivitate, asta, deoarece procesul deschis de Carmen Marinescu împotriva IȘJ, ajuns pe rolul Curții de Apel Craiova, pare că îi este favorabil. La asta contribuie și lipsa de interes în a câștiga dosarul juristei instituției, Carmen Lambu, care, de regulă, fie absentează de la procese, fie dă dovadă de mai puțin interes, cerând în schimb amânarea litigiilor. La ultimul termen în procesul Marinescu VS IȘJ Gorj, inspectoratul cere o amânare, în loc să grăbească finalizarea dosarului, câștigat deja la fond, deși are destule gloanțe împotriva apelantei. Nu este un secret că la IȘJ Gorj au curs sesizările părinților și a subalternilor lui Marinescu, atât în mandatul acesteia de director, cât și după, aceasta fiind educatoare.

Carmen Monica Marinescu a fost destituită din funcția de director al Grădiniței cu Program Prelungit Nr.1 Târgu-Jiu pe 16 ianuarie 2019. Pe atunci, cel care a semnat decizia a fost inspectorul școlar general Ion Ișfan. Marinescu și-a pierdut scaunul, la acea vreme, deoarece a susținut desființarea Grădiniței cu Program Normal nr.20 din Târgu-Jiu, aflată în subordinea grădiniței mari pe care o conducea, dar și urmare a comportamentului său la adresa unora dintre subalterni.
De altfel, la acea vreme, la IȘJ Gorj s-au depus mai multe plângeri ale salariaților grădiniței care subliniau tocmai comportamentul neprofesionist al directoarei, care a lovit atunci cu dosare în cap contabila unității și a apostrofat și jignit o serie de alți angajați.Au existat și plângeri ale părinților copiilor la adresa directoarei Marinescu, plângeri care s-au succedat și când aceasta a revenit educatoare în unitatea de învățământ.

Marinescu cere 45.000 de lei
De altfel, aceste sesizări ar fi putut fi folosite de jurista Lambu în procesul civil aflat la Curtea de Apel Craiova, mai ales că procesul s-a câștigat la instanța din Gorj.
La termenul din 29 iunie, IȘJ Gorj vrea însă doar o amânare, urmare a înscrisurilor depuse de Marinescu la dosar. La amânări repetate a mai apelat instanța de fond și la procesul început anul trecut, când IȘJ Gorj refuza să depună la dosarul cauzei înscrisurile cerute de instanță.
Mai mult, Lambu se poate folosi în acest dosar și de faptul că acea grădiniță pe care Marinescu o voia închisă, a primit o finanțare de la autoritățile municipale de 400.000 de lei.Banii vor fi folosiți pentru modernizarea imobilului pe care Marinescu îl propusese pentru închidere.Așteptăm să vedem cum se va finaliza acest dosar la Curtea de Apel Craiova și profesionalismul juristului IȘJ Gorj, plătit din bani publici, de a proteja banii Statului. Asta mai ales că Marinescu a pierdut în jur de 2500 de lei lunar la salariu, după ce a fost destituită, și cere banii înapoi pe toată perioada în cauză până în prezent.
ANAMARIA STOICA

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here