Forţa Civică Gorj cere liberalilor din judeţ să renunţe la scaune

353

Prin intermediul unui comunicat de presă, Ion Săvoiu, reprezentantul Forţei Civice Gorj, face un apel la onoare şi bun simţ la adresa PNL Gorj astfel: ,,Marți după – amiază, Crin Antonescu, dovedind onoare și bun – simț, a demisionat din funcția de președinte al Senatului României – a doua, ca importanță, în cadrul statului român, după aceea de președinte. În aceste condiții, modul în care unii reprezentanți ai PNL Gorj înțeleg să se agațe de unele funcții la nivelul instituțiilor publice din județul nostru este nu numai dizgrațios, ci demonstrează lipsa de solidaritate a liberalilor gorjeni cu președintele Crin Antonescu, în particular, și cu partidul, în ansamblu. În Gorj, județul premierului Victor Ponta, liberalii ar fi trebuit să dea tonul demisiilor din funcții publice, la nivel național. PNL Gorj ar fi trebuit să fie prima organizație care își urmează președintele Crin Antonescu, retrăgându-și membri numiți politic în funcții publice. Mai mult, era de datoria PNL Gorj să se angajeze într-o opoziție reală față de foștii lor parteneri de guvernare. Decizia liberalilor gorjeni de a continua coabitarea cu PSD, la conducerea județului, este de natură de a îndepărta și mai mult omul de rând de politică și de politicieni”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here