Foamea i-a învins pe greviştii de la CEO

261

Sindicaliştii FNME care au protestat nouă zile în greva foamei au renunţat joi la acţiunea de protest bătând palma cu administraţia. Acţiunea sindicaliştilor fusese oricum public pusă sub semnul îndoielii, după ce presa a relatat că în spatele greviştilor foamei s-ar fi aflat Marin Condescu, dar şi că sindicaliştii ar dispărea noaptea din faţa sediului CEO pentru a se hrăni. Joi, greviştii au fost invitaţi, pentru prima oară, la discuţii cu administraţia Complexului Energetic Oltenia, iar vorbele pare că nu i-au convins să renunţe la refuzul de hrană. “Nu ne-a convins administraţia să renunţăm, până la urmă am convenit împreună cu administraţia un anumit program şi mă bucur că cei trei colegi au participat alături de mine. M-am rugat în această perioadă ca gândul bun al celor din conducerea CEO să revină în sensul de a dialoga cu toate organizaţiile de sindicat care au semnat contractul colectiv de muncă. În discuţia cu conducerea CEO am convenit aceste lucruri, în două săptămâni vor începe negocierile cu toate confederaţiile sindicale. Având în vedere şi faptul că bugetul de venituri şi cheltuieli vine cu întârziere, Ciurel (managerul CEO – n.r.) a promis că dacă mai există această dispută între Ministerul de Finanţe şi Consiliul de Supraveghere va lua hotărârea privind acordarea drepturilor aşa cum au fost negociate în contractul colectiv de muncă. Am luat punctual cu dumnealor toate revendicările”, a spus Marin Golea.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here