Firmele vor avea posibilitatea să eşaloneze datoriile la stat, cu clauze asiguratorii

299
ghiseu-bancaStatul va introduce un sistem de eşalonări la plată a obligaţiilor fiscale restante acumulate de către companii, pentru a sprijini investitorii în perioada de criză, dar cu clauze asiguratorii care să garanteze achitarea integrală a datoriilor, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse ministeriale.

Noul sistem va fi introdus până la sfârşitul lunii mai , printr-un proiect de act normativ promovat de Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi care va reglementa o serie de măsuri fiscale în vederea sprijinirii mediului de afaceri.
„Vor fi acordate eşalonări la plată a obligaţiilor fiscale restante, dar cu clauze asiguratorii. Statul se va comporta ca un creditor prudent, care urmăreşte să încaseze veniturile la bugetul general consolidat, în conformitate cu procedurile UE”, au arătat sursele citate.
Proiectul de lege privind eşalonarea datoriilor a fost deja inclus pe lista actelor normative pe care Ministerul Finanţelor le va prezenta Guvernului.
La jumătatea anului trecut, Executivul a decis ca firmele să poată beneficia de amânarea la plată pe o perioadă de şase luni a obligaţiilor către stat, dar numai pentru restanţele acumulate după 30 septembrie 2008, pe fondul crizei financiare, şi dacă anterior acestei date au achitat la timp datoriile. Condiţia impusă de Guvern a fost ca, în intervalul de amânare la plată a datoriilor, să fie achitate obligaţiile curente.
Firmele au fost obligate atunci să garanteze rambursarea ulterioară a restanţelor printr-o scrisoare de garanţie bancară şi/sau imobiliară, care să acopere sumele amânate la plată, precum şi majorările de întârziere.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a mai propus atunci ca întreprinderile mici şi mijlocii să beneficieze de eşalonarea obligaţiilor bugetare restante şi de amânarea penalităţilor aferente pe o perioadă de până la cinci ani, în care procedurile de executare silită iniţiate pentru recuperarea acestor sume să fie suspendate.
Selecţie realizată de Daniela Scafeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here