Femeie prinsă la furat de cărbune

324

O tânără în vârstă de 24 de ani este cercetată penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt. Ea a fost prinsă de poliţişti în timp ce transporta cu o căruţă circa 200 de kilograme de cărbune ce s-a dovedit a fi sustras din incinta unei cariere miniere din Roşia de Amaradia.

 

Poliţiştii din comuna Roşia de Amaradia a fost sesizaţi în după-amiaza zilei de 9 octombrie, de către un angajat al unei societăţi de pază, cu privire la faptul că în interiorul unei cariere miniere, din localitate, se află o persoană care sustrage cărbune. „Poliţiştii s-au deplasat cu operativitate la locul sesizării, unde au identificat-o pe V.E., de 24 ani, care transporta cu un atelaj cu tracţiune animală o cantitate de cărbune pentru care nu a putut prezenta documente legale de provenienţă. Întreaga cantitate de cărbune, aproximativ 200 kg, a fost indisponibilizată de poliţişti, fiind ulterior restituită unităţii prejudiciate”, a precizat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Poliţiştii au constituit un doar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, continuând cercetările pentru documentarea activităţii infracţionale şi stabilirea răspunderii judiciare a suspectei.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.