Extinderea sistemelor de apă, în cinci localităţi

341

APOMETRIIon Popescu, directorul SC Aparegio SA, a făcut public ieri, într-o conferinţă la Consiliul Judeţean Gorj, care este stadiul derulării lucrărilor de extindere şi reabilitare a sistemelor de apă şi apă uzată, făcute la nivelul a cinci oraşe din judeţ. Durata lucrărilor este cuprinsă între anii 2007-2013 prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu, dar contractarea lucrărilor a fost semnată în anul 2008 şi are ca termen de finalizare anul 2012.

Proiectul are o valoare totală de 90,75 milioane euro, fiind cofinanţat în proporţie de 83,36% de către Uniunea Europeană-Fondul de Coeziune şi 16,64% cofinanţare naţională, din care 1,92% de la bugetele locale şi 1,96% de la SC Aparegio SA.

Lucrările efectuate în cadrul proiectului vor duce la creşterea accesului populaţiei la surse de apă potabilă sigure şi eficient exploatate, creşterea nivelului de racordare a populaţiei la sistemul centralizat de colectare a apelor uzate, reducerea nivelului actual de infiltraţii şi evitarea deversării directe a apei reziduale în apele de suprafaţă, precum şi mărirea capacităţii de tratare a apelor uzate orăşeneşti, îndeplinindu-se astfel cerinţele Directivei 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate urbane. Acum se desfăşoară servicii, lucrări şi achiziţii de echipamente în localităţile Târgu-Jiu, Motru, Ţicleni, Târgu-Cărbuneşti şi Bumbeşti-Jiu. Scopul principal al proiectului este îmbunătăţirea calităţii apei pentru atingerea standardelor europene. ,,Lucrările propriu-zise vor consta în reabilitarea captărilor de apă, reabilitarea câmpurilor de puţuri şi înlocuirea parţială a conductelor din transport, reabilitarea staţiilor de tratare a apei de la Târgu-Jiu, Bumbeşti-Jiu şi Târgu-Cărbuneşti, construcţia unor noi staţii de clorinare în localităţile Motru, Ţicleni şi Bumbeşti-Jiu şi construcţia a trei staţii noi de epurare a apelor uzate în Bumbeşti-Jiu, Târgu-Cărbuneşti şi Ţicleni”, a declarat Ion Popescu.

Preţ majorat la apă

De asemenea, odată cu finalizarea lucrărilor de reabilitare şi extindere a sistemului de apă din cele cinci localităţi, se va modifica şi tariful plătit de populaţie pentru un metru cub de apă consumat. “La contractarea lucrărilor s-a stabilit ca tariful plătit să nu depăşească 4% din totalul veniturilor unei familii, în prezent procentul fiind de 2%. Astfel, dacă acum la Târgu-Jiu se plăteşte 1,3 lei pentru un metru cub iar la Motru, Târgu-Cărbuneşti şi Ţicleni 2,6 lei pe metrul cub, după 2012 tariful va fi acelaşi pentru toate localităţile. Este probabil să ajungă în jur de 4,3 lei”, a adăugat Ion Popescu.

A.S.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here