Evlavios ar fi să curmăm ciuruitul valorilor!

237

Un fleac…Am ciuruit tot! A fost ciuruită vrerea omului de a i se respecta valoarea, speranţa, dorul, iubirea, neatârnarea. Vă daţi seama? Esenţializat şi sincer, brutal de sincer, dureros de sincer am rămas cu farafastâcuri şi fleacuri, cu nonvalorile şi ignoranţii care ciuruie tot. Asta se poate decupa şi decodifica şi nimic altceva. Fac acest lucru fiindcă doare prea mult, nu pentru că sunt excesiv de vanitos ori orgolios, căci şi aceste vicii merg, din nefericire, pe un gradient afurisit şi de românii oneşti blamat.

A trebuit să moară un titan al culturii noastre, un as al cinematografiei, un iluminist care a urmărit ameliorarea societăţii prin răspândirea culturii şi punerea în circulaţie a valorilor, Sergiu Nicolaescu, care a reuşit să înflorească şi în cele vremuri date uitării, pentru ca să ne dăm seama – încă odată – că, într-adevăr, terfelim şi ciuruim tot: omul, bogăţia naţională, şcoală, spital, cruţând ceea ce este hidos şi rău, urât şi degradant. Acceptăm ciuruirea OMULUI-VALOARE, dând uitării convingerea lui Seneca ce formula truismul: ”Omul e ceva sfânt pentru om.” La noi gogomanii au ciuruit şi vândut tot: omul şi onoarea lui, averea şi mândria naţională a românilor. Mărginiţii diriguitori – Zeus-BĂSE, BUNLĂ-Boc, V.Blaga, Nuţa din Pleşcoi şi toţi importorio din coterie lor – ar fi trebuit să ştie şi să dăltuiască în fapte credinţa lui D.Bolintineanu că: ”O naţie se-nalţă şi-n viaţă străluceşte,/ Atunci când prin ea însăşi ea simte şi gândeşte.”
Este indubitabil actual Sergiu Nicolaescu, în a cărui operă se împleteşte organic filosofia istoriei cu estetica, filosofia valorilor cu filosofia cuturii, cu sociologia şi psihologia acestui dârz şi glorios popor. Un fleac să ciuruim totul!! Această nimica toată nu-i deloc o bagatelă. Căci dincolo de expresia celebră rămasă de la cineastul cugetător, Sergiu Nicolaescu, se ascunde ceva foarte grav. Am ajuns să facem bâlci, este cultivată dihonia, vrajba, sfada, cearta, urâtul, minciuna, dezgustul, ipocrizia, derizoriul din orice şi cu absolut orice preţ. Ciuruim tot: bunul simţ, adevărul, manierele elevate, legea, cucernicia, pioşenia, smerenia, legea, economia, relaţiile sociale, politica, arta, cultura, Biserica, Şcoala, speranţa, bucuria. Ciuruim şi moartea, al cărui chip este înspăimântător?
Aşa ceva este impardonabil, de neiertat. Nu încap scuze de niciun fel, nici măcar cele psihologice ori psihanaliste, cu toate că asta ne-ar mai putea lămuri oleacă. Nu este, cred, pentru nimeni o enigmă faptul că trăim în anul 2013 Anno Domini, într-o ţară civilizată din Europa, ba chiar membră a Uniunii Europene. Asta ar trebui să fie suficient cât să ne facă să ne ştim comporta normal când moare un om, când se naşte un om, când alege un om, când are succes un om etc., etc., să respectăm, adică, dreptul omului la viaţă. Da şi moartea face parte tot din viaţă. Ba e chiar începutul unei alte vieţi. Este benefic să zăbovim, cu luare aminte, asupra convingerii dată nouă spre chibzuinţă de Nicolae Iorga: ”Civilizaţia e deci o culegere de biruinţe asupra naturii. Dar ea cuprinde o parte, în care e întipărită altă biruinţă împotriva altor puteri brutale, altor inerţii masive; biruinţa asupra nedreptăţii prin libertate.”
Ce punem noi la stâlpul infamiei şi ciuruim într-un mod infam? Mai întâi Valoarea omului şi dreptul lui de a i se respecta această valoare pentru care cu sârg a muncit şi ostenit din greu. De aceea, şirul incompetenţilor, cu futile ”succesuri” şi neghioabe ”branconaje”, cocoţaţi sus pe scară e lung şi apasă greu, ca şi ignoranţa ori dobitocia. Şi tocmai de aceea am ajuns în sapă de lemn, căzând în hăul ruinei, crimei şi dezumanizării. Imperativele civilizaţiei şi culturii sunt centrifugate de mită şi şpagă, de ”telefonul greu”; traficul de influenţă şi salba cu arginţi, grobianismul, ticăloşia, invidia şi răzbunarea terfelesc valoarea, persiflează gândirea percutantă, acceptă şi cultivă ceea ce este facil şi găunos. Este evidentă persecutarea sistematică a celor care au studiat în universităţile celebre ale lumii şi s-au întors acasă, ca nişte ”neica nimeni”, mameluci, vremelnic (nădăjduiesc!), unşi în fotolii de şefi şi din care visează îmbuibarea şi huzurul facilitate de scaunul de sub fund. Ne pasă, în schimb, într-o grobiană formă, cum a fost îmbrăcată soţia lui Sergiu Nicolaescu la incinerarea soţului său. Ne pasă de ce cârcotesc băbuţele decrepite, vecine şi cei care vor îmbogăţirea, cu orice preţ, care bat câmpii, ca nişte javre turbate, tot felul de ”ciocoflenderi”, care vor musai să se vadă şi ei pe sticlă. Dacă nu pot altfel, măcar aşa, în cadrul Casandrelor televiziunilor ce croşetează demenţial rating.
Ne pasă, oare, că aproape nimeni nu mai citeşte o carte? Că se fură ca-n codru? Că se fură chiar codrul? Că agramaţii şi ignoranţii ajung parlamentari, ba chiar europarlamentari? Cu nepăsare am închis ochii la demolarea ori închiderea şcolilor. Spitalelor, uzinelor, irigaţiilor. Constatăm cu nepăsare cum se evaporă sistematic oportunităţile istoriei şi bogăţiile perene ale României. Ne pasă, oare, că medicii noştri iau drumul pribegiei, iar bolile, violenţa, drogurile şi farsorii fac pagube pustiitoare? Că intelectualii veritabili sunt marginalizaţi ori se retrag? Că se dau diplome la kilogram sau la tonă şi că tagma inpostorilor şi şarlatanilor este mereu mai avută? Fleacuri…?!! Nu ne pasă. În schimb, ne pasă ce se petrece în căsnicia altora, în familia altuia, cine cu cine se combină, cine cu cine se păruieşte, se trage de şireturi, de brăcinarul de la izmene.
Acum, în anul 2013, Anno Domini, omul are nişte drepturi, garantate de Constituţie. Capitol luat, adesea, în derâdere!! Aşa ar trebui educat, instruit şi învăţat copilul, adolescentul, omul matur, politicianul, mediul ambiental, strada, televiziunile, popii, profesorii, doctorii, pacienţii, învăţăceii, edilii, gunoierii, meşteşugarii, plugarii, toţi de la vlădică până la opincă.
Nu ne pasă deloc de idealurile comune şi perene. Dăm uitării prosperitatea, integritatea şi valorile sacre alea ţării. A devenit subsidiară demnitatea ei. A fost dat uitării interesul românilor pentru rădăcinile, tradiţiile şi cultura lor, pentru valorile asupra cărora Sergiu Nicolaescu a zăbovit îndelung şi neostoit.
Sunt impostori care-l desfiinţează pe Eminescu, cu neruşinare, îi denigrează pe N.Labiş, Nichita Stănescu ori Sergiu Nicolaescu. Decupăm aici jocuri murdare, objecte, ticăloase, de anulare şi eliminare a culturii naţionale.
Ciuruim tot! Un fleac – ar zice grobienii, groteştii, ticăloşii aserviţi şi chiar robiţi de interese meschine. Ciuruim tot: mândria de a fi român, onoarea, demnitatea şi păstrăm, voitor ori ba: inconştienţa, incultura, impostura, ticăloşia, nonvalorile.
Este nevoie să medităm şi să învăţăm ceva din acest film-verite a lui Sergiu Nicolaescu, realizat nu de el, ci de haosul ce a pus stăpânire pe sufletul şi behoviarismul nostru atât de urât şi păgubos ciuruite.
Nutresc speranţa că ne vom scutura de pâcla, suferinţele şi întunericul ce ne bântuie şi ciuruie tot mai apăsat şi ne vom ridica riguros ţara pe vârfurile dominate cucernic de valorile gândite de marii noştri antecesori.
Prof.univ.dr.Grigore Drondoe

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here