Eveniment literar gorjenesc, la Curtea de Argeş – Poetul Nicolae Dragoş lansează volumul „Cu ochii-n 4”, Editura Revers – 2014

472

La invitaţia directorului Casei de Cultură din Curtea de Argeş, inimosul manager cultural Theodor Dădălău a răspuns afirmativ şi organizează un desant al unor scriitori şi publicişti din Gorj pentru o întâlnire cu cititorii argeşeni şi lansări de carte, miercuri 11 iunie, ora 16,00. Evenimentul literar gorjenesc va avea loc la Muzeul municipal de istorie din curtea de Argeş.

Prima opţiune a lui Theodor Dădălău s-a îndreptat spre prolificul poet, fabulist şi epigramist Nicolae Dragoş din Glogova Gorjului. Mai ales că domnia sa are şi o recentă apariţie editorială, cu un format atipic – parcă din colecţia cărţilor de buzunar – intitulată „Cu ochii-n 4”, apărută la editura Revers 2014.
Nici poetul Adrian Frăţilă n-a fost uitat, dar câştigătorul Premiului I, în valoare de 1.000 euro, la prima ediţie a festivalului Internaţional de Poezie – Craiova şi Bârca 2014 – are un şantier acasă şi n-a putut participa. Cine ştie, s-ar putea să fie prezent.
În schimb, aproape sigur, va fi de faţă prozatorul George Cristian Brebenel, care la fel ca şi poetul Nicolae Dragoş se va întreţine cu cititorii, lansându-şi mai multe cărţi.
Fie-ne permis a selecta câteva epigrame ale poetului Nicolae Dragoş, din cartea amintită, adresate unor scriitori olteni.

Marin Sorescu
„Trei dinţi din faţă”
Dacă vor, multe învaţă
De la viaţă scriitorii
Lui, de pildă, cititorii
I-au lăsat trei dinţi din faţă.

Adrian Păunescu
„Iubiţi-vă pe tunuri”
Pe guri de foc şi în neştire,
O lungă noapte de iubire,
Însă în zori, la limpezire
A vrut şi-un tun. Ca amintire.
Dinu Săraru
„Nişte ţărani”
Aduc din vremi un car de ani…
Pagini de rară frumuseţe
Cu titlul de mare nobleţe
I-a investit: „Nişte ţărani”.

Nicolae Dragoş
„Moartea calului troian”
Cum prea bine toţi o ştiu,
Calu-i mort de mii de ani.
Deşi are mulţi duşmani,
Autorul încă-i viu.

Epigrame de Nicolae Dragoş

Adrian Frăţilă: „Restanţier
la primul meu mileniu”
Trecu mileniul şi restanţier
Se declară… Eu ce să zic?
Atâta pot: scuze să-i cer,
Că nu am cum să-l contrazic!

Aceluiaşi, spre a nu face,
de dragul glumei, o nedreptate
Că l-am citit, nimic nu-i cer.
S-a declarat restanţier.
Mă pun garant,
Că-i premiant.
Prezentare şi selecţie de ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here