EVENIMENT EDITORIAL – Printre „siluetele în amurg” ale poetului Ion Bureţea

141

img072Pentru criticul încercat care am devenit, „Siluetele în amurg” ale lui Ion Bureţea, autor la vârsta a treia, mi-au provocat surprize. Placheta conţine cinci capitole – cicluri: „Striuri pe oglindă” (19 poezii), „Flori de stâncă” (10 poezii), „Siluete în amurg” (22 de poezii), „Carnet oltenesc” (5 poezii), „Panseuri” (12 catrene), a căror coerenţă tematică şi al căror nivel stilistic denotă deopotrivă vocaţie (adică indiscutabil talent) şi ştiinţa facerii versului (adică meşteşug).

Redactate în dulcele stil clasic, textele lui Ion Bureţea aparţin unui neosimbolism şi unui neomodernism moderate de anumite trăiri intense aşezate sub semnul prozodic coagulant şi recuplate la un orfism reînviat şi reînvestit cu necesitatea de a comunica şi de a se comunica. Grefate pe fondul unui umanism deschis, chiar pe acela al unui patriotism deloc oţios, compunerile ritmate şi rimate cu har, ale autorului gorjean, au la bază mitologeme şi motiveme de sorginte indoeuropeană dar şi arhetipuri autohtone,încă neepuizate poietic (estetic) artistic. Condeierul septuagenar cultivă cu succes arta portretului în litere şi semantică autoreferenţială ori transmentală (mă refer la capacitatea iradiantă, la „aureola umbrei”, dacă e să-l citez şi pe cunoscutul critic şi poet columnist Lazăr Popescu, care e totuna cu sufletul nemuritor, transcorporal, care are forţa să penetreze cugetul şi să-l fertilizeze ideomagic şi metaritualic. Nici ispita unui homo ludens baladist (vezi „Colierul”) nu-i este străină temerarului versificator, contemporan cu noi şi …antum. Cantabile, dar nu minore, asemenea compoziţii tempospaţiale (vezi şi „Crâmpei de baladă” ori „Pasăre măiastră”) sfârşesc prin a-şi cuceri cititorul. Fie dicţionale, fie preponderent ficţionale, poeziile lui Ion Bureţea se deretorizează, adoptă genul proemzial, cam pe urmele lui Haralambie Bodescu ori George Drăghescu, reductiv ori chiar minimalist (vezi „Ceas de rugă” şi „Fântânarul”), în orice caz cu o precizie a termenilor de bun augur, dacă, fireşte, ar recidiva cu încă o carte lirică. Ca să conchid, placheta „Siluete în amurg” face cinste peisajului editorial gorjean, îl îmbogăţeşte nesperat, îl nuanţează benefic, îl reaccentuează transmodern şi transhimeneutic. Ce vreţi? Sunt un nostalgic reflexiv, când pillatian, când blagian, când postromantic, când postdoinaşian, sunt un neotradiţionalist ca, de pildă, Gheorghe Pituţ sau Cezar Ivănescu, avansaut într-un expresionism transcenssuprarealitar şi aceşti poeţi „cuminţi” îmi semnifică mult mai mult ca lunediştii lui X ori Y, îmi oferă plăceri mult mai durabile în orizontul meu de aşteptare.

Ion Popescu-Brădiceni

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here