Eveniment artistic – GorjFest şi-a desemnat laureaţii la Film Documentar şi Reportaj

486

În noaptea de 3 spre 4 decembrie, la o oră târzie, s-a încheiat jurizarea la Festivalul de Film Documentar şi Reportaj Artistic al creatorilor de film din Oltenia.

Evident, Festivalul face parte din cadrul manifestărilor de ţinută – aşa cum ne-a obişnuit de fiecare dată GorjFest-ul -, ajuns iată la cea de-a XXV-a ediţie, în anul 2014. Juriul a fost prezidat de binecunoscutul critic de artă constănţean Alice Dinculescu, care are obârşii în Gorj.
S-a muncit mult, vizionarea celor  25 de producţii înscrise în festival la cele două categorii înscrise în concurs.
Laureaţii Festivalului sunt: Locul I – Dan Şalapa, judeţul Mehedinţi, cu documentarul “Pe umerii lui Dumnezeu”; Locul II – Nicu Barbu, din judeţul Dolj, pentru reportajul artistic Drumul spre Europa”; Locul III – Gheorghe Drăghescu, pentru eseul cinematografic “E greu pe pământ”, care şi-a făcut debutul şi ca regizor de film şi ca producător.
Artistul imaginii şi Realizatorul GorjFest – Teodor Dădălău apreciază participarea din acest an la respectiva secţiune a Festivalului de Film Documentar şi Reportaj Artistic ca fiind una dintre cele mai bogate şi mai izbutite de până acum, referindu-se, normal, în special la creaţiile înscrise, dar mai ales la calitatea, inspiraţia autorilor şi originalitatea acestora.
ION PREDOŞANU

2 COMENTARII

  1. Da, felicitari, George si felicitari dlui Doru Dadalau, fara de care, am tot observat din presa de-a lungul timpului , institutia de cultura la care lucreaza n-ar exista. Sau, ma rog, nu s-ar auzi de ea. Nu de bine! Caci despre conducatori se tot scrie… despre trebuintele personale ale domniilor lor .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here