Eu sunt Sorina! (pamflet amar)

1078

Mărturisesc cu toată sinceritatea că am fost întotdeauna indignat atunci când cutare sau cutare politruc pigmeu al contemporaneităţii mele băltite căuta să se amestece sau să lezeze cu ceva libertatea şi independenţa justiţiei. Numai că se pare că în această ţară nefericită şi tristă unii judecători sau procurori au impresia că ei sunt Dumnezeu pe pământ! Blasfemie, desigur, în plan religios, ticăloşie de-a dreptul în plan strict omenesc.
Am văzut cu toţii ce a făcut o procuroare (?), oare asta chiar era procuroare, ce note va fi având la logică juridică sau etică juridică? Cum şi-a permis să agreseze barbar o fetiţă de 8 (opt!) ani doar pentru că biata fetiţă era neapărată?!
Însoţită această individă de mascaţi şi poliţişti, vreo 20 sau 30 la număr, ca să ce? Ca să sechestreze o fetiţă de opt ani? Nu e doar abuz în serviciu acesta, e abuz de putere! Numai că la noi legea împotriva abuzului de putere zace de ani de zile într-un Parlament neruşinat! Ce minte de găină beată şi inimă de viperă poate avea această individă pe care cu greu am putea-o admite ca aparţinând speciei „homo sapiens sapiens”?
Sigur, faptele procuroarei Piţurcă (aşa o cheamă) s-au văzut la televizor şi au mai fost comentate. Ceea ce s-a comentat mai puţin sau uneori aproape deloc, doar pe un singur post de televiziune, a fost decizia celor trei (Diz)graţii, judecătoare de la Curtea de Apel Craiova… Cu acelaşi mental ca şi procuroarea, minte de găină beată şi inimă de viperă, (Diz)graţiile Justiţiei Craiovene, încălcând voinţa fetiţei!!! (atenţie, ceea ce e mai important e interesul copilului, aşa spune legea!), campioanele logicii Juridice şi Eticii Juridice o aruncă pe aceasta în braţele unor cetăţeni destul de îndoielnici în numeroase privinţe! Ce spunea fetiţa la Tribunalul Mehedinţi unde, spre cinstea lor, judecătorii au judecat corect dând câştig de cauză fetiţei? Spunea că îi urăşte şi nu-i vrea! Mai mult decât atât, se pare, conform unor discuţii de la televiziune, cetăţeanul româno-american (originar din Craiova!) a lucrat la o firmă care se ocupa cu… transplantul de organe! Suficient (dacă informaţia este corectă), să ne punem multe, multe semne de întrebare chiar şi fără a face acuzaţii neîntemeiate! Dacă aceşti româno-americani mai au doi copii, de ce vor (neapărat!!!) pe micuţa Sorina? Cum li s-a pus pata pe biata fetiţă?! L-aţi văzut pe acest cetăţean total lipsit de bun-simţ cum ne ameninţa pe noi, da, adică o jumătate de Românie, ba cu Ambasada SUA, ba cu CEDO, ca şi cum el ar fi Mafalda ca şi procuroarea sau ca şi cele trei (Diz)graţii în robă, aplicatoare ale (Ne)Dreptului? Dar pe nevasta lui aţi văzut-o cum cu o voce de gheaţă spunea despre micuţa Sorina „copilul nostru” (fără voia copilului!), ca şi cum biata fetiţă ar fi fost perechea lor de pantofi sau dulapul din bucătărie!?
Ăştia vor fi părinţii Sorinei?!!! Dar pe acel om simplu şi cumsecade din Baia de Aramă, soţul asistentei care a crescut-o pe Sorina Fană, l-aţi văzut că efectiv vorbea sincer şi din inimă?!
Câtă şerpărie e în Parchetul din Craiova şi la Curtea de Apel!!! Se pare – tot televiziunile au spus-o! – că şeful procuroarei agresoare e chiar soţul judecătoarei, preşedinta completului de trei (Diz)graţii craiovene? Curat-murdar Justiţie ot Craiova?!!!
Întreb: cine ne apără de aceşti judecători şi de aceşti procurori? Nu de toţi, ci de UNII? Întreb: cine apără copiii de inumanitatea care se plimbă în robă şi în hainele statului?
Aşadar într-o comună din Timiş când era urmărit un bandit, un criminal periculos, STATUL CARE NE AGRESEAZĂ nu a trimis decât doi poliţişti slab dotaţi şi unul a murit împuşcat, iar la BAIA DE ARAMĂ acelaşi STAT AGRESOR trimite 20-30 de luptători speciali şi poliţişti ca să răpească o copilă de 8 ani din casa unor oameni pe care-i numea şi considera TATI şi MAMI?!!! Practic s-o sechestreze şi s-o azvârle în mâinile unora FĂRĂ VOIA EI?
Între opinia publică şi pe cele 3 DIZGRAŢII JURIDICE: e omul pentru lege sau legea pentru om? Atunci când pentru lege omul nu contează vorbim de lege sau de FĂRĂDELEGE???
Judecătoarelor, voi aveţi copii? Dar cu empatia cum staţi?
… Toate acestea sunt simptomatice în România ultimilor 30 de ani! Când am strigat pentru libertate, am fost bătuţi de STAT cu mineri şi securişti, pe 10 august 2018 Diaspora a fost bătută cu jandarmii, iar acum o biată copilă de 8 ani este distrusă de unii procurori şi judecători!!! Iar cei care trebuie să intervină şi să facă ceva, să modifice această stare lucruri pe care am numit-o STAT AGRESOR se bâlbâie!!!
Lazăr Popescu

1 COMENTARIU

  1. Esti un visator badie ! Observi o realitate si faci referire la o ” ipotetica realitate normala ” dintr-o epoca apusa . Epoca in care traim ,eu o numesc epoca lui satan . Raul , care inca nu exista ,il fabricam. Si cine e de vina ? Toti cei care au crezut in al de Ilici si PSD-ul lui & co ? E o vina sa crezi ? Daca da ,inseamna ca e o vina sa fi prost ! Aici e o buba ! Pentru ca nimeni nu se naste prost . Se naste destept si chiar foarte , sau handicapat mental . Ultimii nu au nicio vina in nimic. Ceilalti ,au vina ,ca prin vointa educatiei primite au devenit ca educatorii lor , fara niciun discernamant. In schimb , discernamantul , a fost inlocuit cu rautate si uite-asa se face ca prea multi sunt cum zic eu : prosti de rai si rai de prosti. Dupa care cand ii apuca „pandalalele” , devin si mai rai pentru ca prosti si si mai prosti pentru ca mai rai , s.a.m.d. Expresia populara „e trist dar adevarat ” imi spune multe , dar cele mai multe spuse ,sunt intrebari. Intrebari la care nimeni nu vrea sa raspunda . Intrebari care supara. Si supara si gloata de needucati , care se complac sa ramana iglodati in micimea gandiri dansilor. Aceasta gandire care se coboara la o gandire de obiect viu si nicidecum de fiinta vie. De unde si reactii de genul : da de ce faci tu ma greva foamei , nu ai ce manca acasa ? Intrebarea unei femei de peste cinzeci de ani , care mi-a fost adresata in mai 1990 in Piata Universitatii . Nu i-am raspuns . I-a raspuns domn’ Ilici ,mineriadistul roman de „fruncea tarii ” nitelus mai tarziu , prin iunie daca nu ma insel… Sunt convins ca prea proastei i-a placut raspunsul. Mai putin daca din intamplare nu aluat pe spate cateva bate mineresti . De atunci incoace ,fiecre preaprost si preaproasta au avut momente de „bata” de care , daca nu le „incaseaza ” personal , se bucura ca le incseaza altii. Asta-i „politica populara ” de unde isi trag obarsia toti „prelatii judiciari” , cum imi place mie sa-i desemnez pe unii functionari ai statului de drept fascist . Ori intr-un asemenea context de existenta de gloata inglodata in noroiul rautatii, credeti dumneavoastra ca istoria existentei (diz)gratiilor ,cum binevoiti sa le numiti , e ceva anormal ? Nu ! Nicidecum ! (Diz)gratiile dumneavoastra nu sunt decat „floarea” gloatei… Care in plus se exhiba cu convingere de „puritanism” , in fata camerelor de luat vederi cand au ocazie , asa … ca paduchele din frunte ! Numa ca nu va spune : uite-sic , ce ” frumusata morala ” suntem !

    ***
    Deunezi , ma intreba un client daca Romania este o tara … Am zambit si i-am raspuns : sper …
    Vorba ceea populara : speranta moare ultima !
    Ma intreb , daca Romania , la cat e de „sufocata” , mai poate inca „respira”. Sper ca Romania pe care o iubesc eu , n-a murit inca .

    Cu stima , Adi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here