Se vorbeşte despre aducerea acasă a Marelui Brâncuşi. Să-l aducem acasă ca să ne ierte. Roma l-a iertat pe Ovidiu şi Ovidiu a iertat pe cei care l-au condamnat la surghiun. Din dragostea aproapelui faţă de aproape, să ne rugăm de Constantin Brâncuşi, Sfântul de la Hobiţa, să ne ierte şi să vină acasă. Îl vom aduce cu toţii pe braţe de la Paris până la Hobiţa. Va ajunge pe aripi de vânt, ca îngerii, să nu mai sufere ţărâna străină. Şi noi vom pune flori la noul său mormânt, trandafiri roşii, albi şi albaştri care n-au să se ofilească niciodată ca iarba de sub Crucea lui Isus. O Pasăre fără somn îi va cânta veşnic cântecele de leagăn de la Hobiţa. Şi toate Măiastrele cioplite din aer vor face ca marmura, piatra şi lemnul să cânte ca o ciocârlie în zăvoaiele Bistriţei. Domnule Brâncuşi, te rugăm vino, nu ne uita. Pe uliţa ta pe care numai la bunicii din Brădiceni în clasele a treia şi a patra, care toţi sătenii o numesc uliţa Constantin Brâncuşi, te va aştepta prietenul tău de la Paris Guillaume Apolinaire cântând la liră „Poemele pentru Lou, Esop şi Epictet”, Cicero şi Diogene, Horaţiu şi Virgiliu, Tudor Vladimirescu şi Iancu Jianu, Nicolae Bălcescu şi Popa Radu Şapcă, Ion Creangă şi Mihai Eminescu şi alţii. Şi vor veni sigur, cu căciula în mână şi avocaţii plătiţi, proşti lăsaţi acasă dar mai proşti crescuţi, care ţi-au refuzat Testamentul din 1957. Unde vei locui, unde va fi casa ta, lângă bunicii şi mama ta Maria Diaconescu şi sora Frusina, ca un „boier de la facerea lumii”. O să-ţi punem Dealul Hobiţei la picioare, să vezi via cum o taie ţăranii şi strugurii cum se adună în ciorchine şi cum vinul se bea cu măsură la Crăciun şi în toate zilele de sărbători. Şi ai să adormi în legănatul castanilor cu vârfurile mai sus decât stelele de pe cer. Ai să vezi mereu cum urcă oile la munte şi tu vei fi după ele cum mergeai când erai abia un copil şi Pan îţi dăruise mai multe trestii din care ţi-ai făcut naiul cu care cântai ca să trezeşti frumosul din marmura statuilor. Hai vino, te rugăm. Vom fi toţi ucenicii tăi cu dalta şi cu barda şi-ţi vom dărui toată Marmura de Carara şi piatra munţilor. Unde, dar unde, dacă nu în Biserica din Hobiţa, unde preoţii înveşmântaţi în odoarele dăruite de tine te poartă în inimă ca pe un creştin ortodox cum bine ştiu că ai fost.Vino, te rugăm, Biserica din Hobiţa te aşteaptă ca pe un Sfânt să te pomenim în faţa Altarului. Vino, te rugăm. Şi iartă-ne, recunoştinţa noastră va ţine toate florile de sub cruce înflorite.
ION CĂPRUCIU
P.S. Acest eseu trebuia să fie prezentat la Simpozionul Naţional Brâncuşiana, ediţia a II-a, ce a avut loc la Peştişani în zilele de 18-19 februarie 2018, organizat de Fundaţia Cultural-Ştiinţifică „Casa Brâncuși-Hobiţa”, preşedinte prof. univ. dr. Moise Bojincă. Cum autorul eseului – poetul, prozatorul şi publicistul Ion Căpruciu se afla la Bucureşti şi mi l-a trimis prin poştă îl prezentăm acum. Oricum, despre Constantin Brâncuşi ar trebui să gândim numai de bine şi să scriem cu toţii cât mai des cu putinţă.
(Ion Predoşanu)
