Motto:
„Pasul decisiv în ştergerea asperităţilor dintre naţiuni şi rase nu-l va putea face decât pregătirea la un loc a celor ce vor avea grija învăţământului în cutare sau cutare regiune, unde diferenţele naţionale sunt mai ameninţătoare… Şi oriunde e o zonă de fricţiune, dacă o sumă de tineri ar primi o educaţie comună, care să-i înalţe peste prejudecăţile de rasă, peste ura confesională şi peste animozităţile naţionale, ei ar putea deveni în ţările respective un mare sprijin pentru înlăturarea conflictelor latente” (C. Rădulescu-Motru)
Personajul meu s-a retras pentru o vreme să-şi reîncarce bateriile. Aţi aflat cum se numeşte şi nu mai insist. A debutat şi ca poet cu un grupaj cel puţin onorabil, pe care i l-am îngrijit – în numele prestigiosului cotidian „Gorjeanul” – eu, personal. Brusc, zilele astea, a reapărut curat îmbrăcat, oleacă mai limpezit, cu o mărită stimă de sine. L-am reîntâlnit – tot în virtutea aleatoriului cuantic – (căci aşa am convenit – n.m., I.P.B.) – şi n-am apucat să-i pun cel dintâi o întrebare. Ci a început el, cu o frazare rară, cu o voce aproape tăinuită. „Dom’le, ce soartă nefericită are şi poporul ăsta român. Am blamat guvernarea anterioară ca să ne procopsim cu cea liberală mult mai proastă. Care are un scop perfid: să ne vândă F.M.I.-ului. Stau strâmb ca să judec drept: epoca lui Iohannis este cea a unei penibile mediocrităţi. Normalitate = refuzul intelectualismului performant, al spiritualităţii înalte, al patriotismului diferenţiator. Ştii ce afirma Eugen Lovinescu despre sincronismul în diferenţiere (adică întru cultivarea geniului naţional / autohton)”. I-am ascultat, încordat, discursul cumva vituperant, ca să-i pot servi replica.
„Ce vrei, Cornel Nistorescu în „Cotidianul” grăieşte identic. Gândirea lui nu e prăpăstioasă, negativistă, ci disperată de prezentul nemernicit în care existăm fără de voia noastră. Valorile solide, nefutile, cristalizate ca să înfrunte politicile absurde, cu lebedele ei negre, albe ori gri, ar trebui să recurgă la doctrinele reale, fie ele social-democratice, fie ele liberale (mai puţin neomarxiste, căci acestea sunt catastrofice pentru naţiunile fie ele din U.E., S.U.A ori Asia Antifundamentalistă şi antiteocentrică). Agreez, zău, tema identităţii în diversitate şi în paralel pe aceea a „Manifestului transdisciplinar” al lui Basarab Nicolescu. În care platforma progresistă de la Arrabida militează (pe urmele «trans»ului lui Lucian Blaga – n.m.) pentru transcultural, transreligios şi transumanism.”
„Ah, da, înţeleg. Militezi ca şi C. Rădulescu-Motru pentru o „Şcoală a Păcii şi a Muncii”. În loc de război, eu propun să plantăm copaci, în fiecare loc neîmpădurit, să inventăm noi oaze de verdeaţă în zone deşertificate, să înfiinţăm grădini pe fiecare acoperiş de bloc, vilă, palat, pagodă, templu etc., să înmulţim fauna, căci inconştienţi asistăm indiferenţi, cinici, criminali de-a dreptul la extincţia unor marsupiale asasinate undeva în ocean între China şi Mexic. Exclam nedumerit: Să asistăm deja la agonia sfârşitului previzionat de mayaşi?”
O duzină de clipe, personajul meu a tăcut (poate demonstrativ? poate strategic? poate critic? – n.m.). I-am descifrat tăcerea paradigmatică. Predând S.I.C. la U.C.B. Târgu-Jiu, mi-am format capacitatea de a decodifica şi un asemenea limbaj al interiorităţii cugetătoare, autoscopice, de meditaţie transcendentală, în propriul for autotelic şi autocontemplativ.„Dragă dom’le – am despicat momentele de zăbavă în două –, am „Şcoala Păcii” pe masa mea de lucru. Şi-o rezumez rapid. Accepţi? da?!”
„Mă rog, dă-i drumul!”
„Data viitoare, căci m-am răzgândit. Subiectul merită un episod separat. Ca să nu îţi reamintesc că tot C. Rădulescu-Motru a atacat „Politicianismul” într-o fasciculă separată „Cultura română şi politicianismul” cu un motto şi azi scandalos: „Reformele săvârşite în România de către politicieni sunt unele spre folosul aparent al generaţiunilor de astăzi, şi toate spre paguba reală a generaţiunilor de mâine”.”.
Ion Popescu-Brădiceni
