Eroii Revoluţiei din 1989, comemoraţi la Târgu-Jiu

345

revolutie2Eroii Revoluţiei Române de acum 22 de ani au fost comemoraţi ieri şi în municipiul Târgu-Jiu, manifestările desfăşurându-se sub titulatura „Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii”. Momentele revoluţiei dar şi modul cum a debutat şi s-a încheiat aceasta au fost reamintite gorjenilor într-un cadru militar şi religios în Piaţa Revoluţiei din Târgu-Jiu.

Manifestările au debutat de la orele 12:00, cu un ceremonial civil, militar şi religios închinat împlinirii a 21 de ani de la Revoluţia Română din decembrie 1989. Acţiunea a început cu intonarea Imnului de Stat al României, cu alocuţiuni rostite de preşedintele Asociaţiei pentru Cinstirea Eroilor şi Răniţilor în Revoluţia din decembrie 1989, edilul de Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, Liviu Andrei, prefectul de Gorj, dar şi de către preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu. Programul a mers mai departe cu depunerea de coroane şi jerbe de flori la placa memorială din Piaţa Revoluţiei dar şi cu Defilarea Gărzii de Onoare şi intonarea Imnului Eroilor. De asemenea, de la ora 13:00, s-au depus coroane şi la Monumentul eroului Valentin Merişescu, al lui Dumitru Petrescu, şi al lui Cătălin Hăidău. Jerbele de flori şi coroanele au fost depuse de către elevii Şcolilor nr. 6, nr. 4, nr. 8 şi ai Liceului de Muzică „Constantin Brăiloiu”, şi de reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj şi ai Garnizoanei şi Primăriei Târgu-Jiu.

Amintiri la 22 de ani

revolutie1Edilul de Târgu-Jiu a evocat în câteva fraze momentele Revoluţiei dar şi însemnătatea acesteia la 22 de ani de la întâmplări. „De la zilele de emoţie ale lui decembrie 1989 au trecut ani de speranţe transformate unele în împliniri, altele în dezamăgiri. Se cuvine să îi omagiem pe toţi cei care au avut curajul să înfrunte tirania, să opună armelor piepturile dezvelite. Ne plecăm fruntea în faţa tinerilor plecaţi de pe meleagurile Gorjului şi pe care intrarea în nemurire i-a găsit apărând firavele cuceriri din acele zile ale Revoluţiei la Bucureşti, la Braşov sau în alte localităţi ale ţării. E timpul ca, fără a întoarce spatele trecutului, să ne îndreptăm privirea către viitor. Fiecare succes sau insucces îl judecăm cu mintea şi sufletul dar pentru toate împlinirile şi neîmplinirile judecătorii supremi vor fi Dumnezeu şi istoria. În aceste zile de sărbători creştineşti în care urmează să închinăm un pahar în memoria eroilor noştri şi să vărsăm o lacrimă pentru cei care îşi dorm somnul cel de veci învăluiţi în tihna gloriei veşnice!”

Revoluţie spre democraţie

Prefectul judeţului Gorj, Liviu Andrei, şi-a amintit de violenţa care a ajutat ca România să facă pasul spre modernitate: „Pentru cetăţenii României, regimul comunist a fost un impuls prin violenţă care s-a încheiat prin violenţă şi care a privat poporul român de decenii întregi de modernitate. Revoluţia din decembrie 1989 a fost momentul care a redat românilor libertatea şi demnitatea pierdută de-a lungul anilor, a făcut posibilă apariţia unui stat de drept, a unui regim democratic, a unei economii libere şi a unei societăţi civile puternice; a făcut posibilă integrarea ţării noastre în structurile euro-atlantice şi nu în ultimul rând intrarea într-o nouă etapă de dezvoltare şi modernizare. Nu trebuie să uităm că pe 17 decembrie 1989, la Timişoara, au murit primii martiri ai revoluţiei. Ne închinăm cu deplină recunoştinţă în faţa memoriei eroilor căzuţi în decembrie 1989 care s-au jertfit pentru liniştea şi libertatea noastră”. Şi Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj a declarat că meritul detronării comunismului este cel al tinerilor: „Privind retrospectiva timpului, acest eveniment major din istoria noastră naţională evidenţiază rolul incontestabil al întregului popor la timpul libertăţii şi dreptăţii. Eroii acestui act memorabil istoric sunt fără de tăgadă miile şi zecile de mii de tineri, cei care au avut curajul să sfideze moartea strigând: Libertatea! Jos dictatorul! Jos comunismul! În zilele revoluţiei, dimensiunea a fost dată de masele impresionante de tineri muncitori, elevi, studenţi care se îndreptau spre citadelele puterii, de neatins până atunci. Aceşti tineri au dovedit invincibilitate, cu toate că erau foarte vulnerabili, ei au fost vârful de lance al contestatarilor”.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here