Energia, pe locul 3 la propriul turneu

497

Băieții lui Constantinides au terminat pe locul 3 în Cupa Energia, cu o înfrângere și o victorie în cele două zile de competiție.

Energia a pierdut primul său meci la turneul organizat la Târgu Jiu, scor 71-77 (23-22, 15-24, 15-18, 18-13) cu BCM U Piteşti, însă înfrângerea a fost mai clară decât o arată scorul în ciuda faptului că pe final gazdele au forțat revenirea. Piteștenii au condus aproape în permanență, de multe ori cu un avantaj de peste 10 puncte, Energia pozând într-o postură favorabilă doar în primul și ultimul sfert. Antrenorul gorjenilor, Constantinides, a declarat că l-a nemulțumit jocul prestat de echipă, dar apreciază faptul că jucătorii săi au luptat până la capăt sperând că vor întoarce soarta partidei: „A fost o imagine inversă a ceea ce s-a întâmplat la Steaua. Nu mi-a plăcut cum ne-am prezentat la meciul cu Piteștiul nici din punct de vedere ofensiv, nici defensiv. Este evident că am jucat foarte prost, dar așa cum n-am câștigat nimic la meciul cu Steaua, nici acum n-am pierdut nimic. Suntem în perioada de pregătire, am văzut multe lucruri atât negative, cât și pozitive. Scuze putem găsi destul de multe, dar nu căutăm scuze. Ceea ce ne rămâne de la acest meci este faptul că nu am cedat și am luptat până la final”, a declarat antrenorul cipriot al Energiei.
Din echipa gorjeană au lipsit doi jucători ce au participat la Turneul Final al Campionatului European de baschet 3 la 3, fapt menționat și de tehnicianul Constantinides fără însă a-l trece la capitolul scuze: „Ne-au lipsit doi jucători, Cătălin Vlaicu și Vasile Ștefan, poate dacă ei intrau în teren ceilalți aveau mai mult timp de odihnă. Să nu uităm că noi abia am încheiat a treia săptămână de pregătire. Totuși, dacă vom căuta scuze, nu vom vedea niciodată părțile negative pe care le-am arătat în acest meci. Trebuie să vedem ce avem de făcut de acum înainte”. În schimb, deși a fost pe bancă, Minea nu a fost folosit deloc în primul meci al Energiei, antrenorul motivând că a fost alegerea sa și argumentând cu faptul că jucătorul este în urmă cu pregătirea fizică: „Jucătorul a fost foarte sincer cu mine și mi-a recunoscut că anul trecut nu a făcut o pregătire fizică la Constanța și pregătirea pe care am făcut-o noi anul acesta a fost una foarte grea pentru el. E nevoie de o perioadă de adaptare și când va fi pregătit, atunci va intra”, a declarat Antonis Constantinides.
Cel de-al doilea joc disputat de formația gorjeană a fost la discreția jucătorilor antrenați de Constantinides, macedonenii fiind inferiori la toate capitolele echipelor românești prezente la Cupa Energia. Energia Târgu Jiu s-a impus cu 86-68 (29-14, 16-22, 16-12, 25-20), iar meciul a fost unul în care antrenorul cipriot și-a permis să ruleze întreg lotul înscris pe foaia de joc, localnicii Sanda și Bratoloveanu fiind primiți cu căldură de publicul gorjean în momentul în care au fost trimiși pe teren.

Rezultate CUPA „ENERGIA”
Semifinale:
Feni Indistrija – BC Mureș Târgu Mureș 57-72 (9-13, 18-23, 9-18, 21-18)
Energia Târgu Jiu – BCM U Pitești 71-77 ( 23-22, 15-24, 15-18, 18-13)
Finala mică:
Energia Târgu Jiu – Feni Indistrija 86-68 (29-14, 16-22, 16-12, 25-20)
Finala mare:
BC Mureș Târgu Mureș – BCM U Pitești / s-a disputat după închiderea ediției
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here