Energia, fără milă în faţa liderului

220

În derby-ul etapei intermediare, doar o echipă a strălucit şi aceasta nu a fost Steaua, formaţia cu cea mai bună linie de clasament până la ora meciului, ci Energia. Trupa lui Constantinides a confirmat faptul că trece prin cea mai bună perioadă şi a învins fără drept de apel Steaua, asta chiar dacă au existat şi momente în care au ridicat piciorul de pe acceleraţie.

Cu un moral excelent după victoria din deplasarea de la Sibiu, Energia a început în forţă meciul cu Steaua şi s-a desprins la o diferenţă impresionantă, primele 10 minute ale meciului aducând echipei gorjene un avantaj de 16 puncte. Glyniadakis a câştigat foarte clar duelurile de sub panou şi avea la un moment dat, scorul de 13-4, de două ori mai multe puncte înscrise decât întreaga echipă stelistă. Pe parcurs, Bavcevic a sesizat pericolul de a pierde la o diferenţă dezastruoasă fără a avea un om mare sub panou şi l-a trimis acolo pe Drăguşin. Pivotul Stelei nu a avut mari realizări în acest meci, dimpotrivă, a terminat cu o statistică foarte slabă, însă s-a luptat de la acelaşi nivel cu Glyniadakis şi l-a oprit pe acesta din a mai înscrie la fel de uşor. Forţa echipei gorjene este acum grupul şi un lot din care susţinerea poate veni şi de pe bancă. Aşa cu Energia a câştigat la Sibiu fără Glyniadakis pe teren, echipa gorjeană a avut soluţii şi pentru perioada în care grecul şi Drăguşin s-au anihilat reciproc. După ce Steaua a avut o răbufnire de orgoliu, câştigând sfertul secund cu 13-24 şi cu o mână de ajutor din partea unor arbitri ce au dat tot ce a fost la limită doar oaspeţilor, Energia a revenit de la cabine decisă să arate cât se poate de clar că nu este loc pentru o înfrângere pe teren propriu. Sârbul Milosevic a avut din nou o evoluţie aproape perfectă, cu un procentaj de 70% la aruncările de două puncte şi de 100% la cele de trei puncte şi de la linia de fault, pivotul mic al Energiei adunând 18 puncte în acest meci. Lângă acestea a pus şi 13 recuperări pentru un nou double-double, performanţă reuşită la acest meci şi de grecul Glyniadakis (13 puncte şi 11 recuperări). O evoluţie la fel de bună, aşa cum ne-a obişnuit de la sosirea sa la Târgu-Jiu, a avut şi conducătorul de joc Giordan Watson, care a strâns 16 puncte şi a distribuit 8 pase decisive.

Bavcevic vrea să evite Energia în play-off
Antrenorul oaspeţilor a remarcat jocul foarte bun al Energiei, o echipă pe care a lăudat-o şi pe care a considerat-o ca fiind o învingătoare merituoasă a partidei de la Târgu-Jiu. Bavcevic nu a trecut însă cu vederea evoluţia foarte slabă a elevilor săi: „Ar fi trebuit să fie un derby, ceea ce a şi fost într-o măsură pentru că pentru mine aceste două echipe sunt cele mai bune din România, dar pentru un derby e nevoie de două echipe, dar, din păcate, acum cele două echipe nu au arătat tot ce au mai bun. Noi am făcut cel mai prost meci al nostru din acest sezon. Cel mai bun shooter al nostru a reuşit 2 aruncări din 15. Dacă până acum eram foarte buni la recuperări şi chiar dominam liga, acum gazdele au avut 17 recuperări în plus. Două lucruri au decis această partidă. Dorinţa mult mai mare a echipei din Târgu-Jiu şi slăbiciunea noastră în ceea ce priveşte recuperările. Jucătorii noştri au fost depăşiţi sub panou de Milosevic şi Glyniadakis şi cred că aici a fost cheia care a decis meciul”, a comentat Bavcevic modul în care Energia s-a impus categoric în meciul de la Târgu-Jiu. Tehnicianul Stelei a mărturisit că nu şi-ar dori ca în play-off să dea peste o echipă precum Energia: „Americanii au inventat play-off în toate sporturile pentru a face sezonul mai interesant, însă în play-off cel mai important este mentalul, cât de puternic eşti din punct de vedere psihic. Acolo o înfrângere poate distruge tot sezonul. Dacă mă întrebaţi, aş vrea să evit în play-off echipa din Târgu Jiu cât mai mult posibil. Sunt convins că şi acum au avut doi jucători, Troupe şi Darby, care nu au jucat la potenţialul lor maxim”, a mai spus Niksa Bavcevic.

constantinides„Pentru noi contează foarte mult această victorie pentru că, am mai spus-o şi înainte de meci, am jucat contra celei mai bune echipe din ţară. Cred că Steaua va găsi calea să termine sezonul regulat pe primul loc pentru că a fost echipa cu constanţa cea mai bună pe parcursul acestei ediţii de campionat. Acest meci a fost invers faţă de cel jucat în tur la Bucureşti. Motivul pentru care am pierdut atunci s-a întors acum în favoarea noastră. Acest motiv a fost modul în care am recuperat, când recuperezi atât de mult faţă de oponentul tău este dificil să pierzi. În sfertul al doilea şi începutul sfertului al treilea, apărarea în zonă a Stelei a fost o mare problemă pentru noi. Aşa cum a spus şi domnul antrenor Bavcevic, această echipă merită să fie între primele patru ale campionatului. Din moment ce am câştigat pe teren propriu contra Stelei nu văd niciun motiv pentru care nu am câştigat celelalte cinci meciuri care mai urmează în campionat”, Antonis Constantinides, antrenor Energia Târgu-Jiu.

Energia Târgu Jiu – Steaua CSM Bucureşti 79-67 (24-8, 13-24, 24-14, 18-21)
Sala Sporturilor, Târgu Jiu, spectatori: 900
Energia: Watson (16), Troupe (9), Darby (9), Milosevic (18), Bratoloveanu, Minea, Vlaicu, Karpelesz (8), Omer, Aktaş, Mack (6), Glyniadakis (13). Antrenor: Antonis Constantinides.
Steaua: M. Paul (3), Drăguşin (4), Barac (15), Dodoc (6), Amis (14), Nicoară (16), Darwiche, Drca (1), Perry (2), Ikonic (6). Antrenor: Niksa Bavcevic.
Arbitri: Alexandru Olaru, Laszlo Bucuresti, Şerban Rasoga.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here