Energia anunță primele două transferuri

460

Echipa de handbal a Energiei se pregăteşte în aceste zile pentru susținerea meciurilor de baraj pentru supraviețuirea în Liga Națională, însă în același timp conducerea lucrează la formarea unui nou lot.

Președintele secției de handbal a clubului gorjean a participat, ieri, la București la licitația pentru jucătorii crescuți la Centrul Național de Excelență de la Sighișoara. Benedict Geamănu a obținut acordul federației pentru a transfera doi dintre tinerii promițători pe care îi are handbalul românesc.
Unul dintre cei doi jucători cu care Energia a semnat deja este extrema dreaptă Ionuț Nistor, jucător care în sezonul precedent a evoluat pentru Steaua. Nistor are 21 de ani și va juca pentru Energia cel puțin două sezoane. Cel de-al doilea jucător pe care echipa gorjeană l-a acontat este portarul Alexandru Bucătaru. Goalkeeper-ul de 19 ani a fost format de LPS Piatra Neamț, iar din 2013 a făcut parte din lotul fostei campioane, HCM Constanța. Președintele grupării gorjene a precizat că pentru ambii jucători s-a ajuns la un acord cu federația de a fi jucători ai Energiei până când vor împlini 23 de ani: “Vor sta la noi sigur până la 23 de ani, așa e în protocolul semnat cu Federația”, a declarat Benedict Geamănu.

S-au stabilit grupele pentru baraj
În ședința în care conducerea Federației Române de Handbal a stabilit și faptul că și în sezonul următor se va juca tot în sistemul play-off/play-out, oficialii federali au efectuat și tragerea la sorți pentru definitivarea grupelor pentru barajul de rămânere/promovare în Liga Națională. Energia va juca în a doua grupă, cea din care vor mai face parte și CSM Satu Mare și CSM Focșani. Echipa târgujiană va sta în prima rundă, atunci când din grupa sa se vor duela CSM Satu Mare și CSM Focșani, pe 6 iunie, de la ora 13.00, Energia va evolua în compania celor de la CSM Satu Mare, iar duminică, pe 7 iunie, la ora 12.00, gorjenii vor evolua în compania celor de la CSM Focșani.

Dragnea, doar la meciuri
Deși cei mai mulți jucători din lotul Energiei și-au terminat deja contractul, aproape toți se află încă la antrenamentele echipei gorjene și vor juca în meciurile de baraj de la sfârșitul acestei săptămâni. Singurul absent de la ședințele de pregătire conduse de Liviu Andrieș este centru Dorin Dragnea. Acesta se află printre jucătorii cărora li s-a transmis deja că nu vor mai intra în vederile clubului pentru viitorul sezon. Benedict Geamănu spune însă că și Dragnea ar putea juca în meciurile de baraj pentru Energia: “Eu le-am spus, cine vrea poate să rămână și să joace la baraj. Nu am obligat pe nimeni. E alegerea fiecăruia ce face. Știu că Dorin nu este la antrenamentul echipei, am înțeles de la el că merge la un eveniment, undeva, și este dispus să vină în capitală la finalul săptămânii și să joace. Vedem ce se va întâmpla”, a declarat președintele echipei gorjene.
Cristi Constantinescu

PROGRAM BARAJ
Vineri 05.06.2015
Grupa I Danubius Galați -CS Univ. Cluj 11:00
Grup II CSM Satu Mare -CSM Focșani 2007 13:00
Sâmbătă 06.06.2015
Grupa I Steaua București-Danubius Galați 11:00
Grupa II ENERGIA -CSM Satu Mare 13:00
Duminică 07.06.2015
Grupa I CS Univ. Cluj -Steaua București 10:00
Grupa II ENERGIA -CSM Focșani 2007 12:00

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here