Elevii cu pensii de urmaş trebuie să treacă pragul Casei de Pensii Gorj

261

Până pe 30 septembrie, elevii gorjeni care au împlinit 16 ani şi beneficiază de pensie de urmaş trebuie să se prezinte la Casa Județeană de Pensii (CJP) Gorj cu o adeverință care să ateste că aceștia își continuă studiile.

Potrivit Danielei Negoiţă, director adjunct al Casei Judeţene de Pensii Gorj, elevii şi studenţii au termen 15 zile de la începerea anului şcolar, respectiv universitar, pentru depunerea la sediul instituţiei a unei adeverinţe din care să rezulte calitatea de elev/student. „Aşteptăm elevii gorjeni să aducă până pe 30 septembrie, adeverinţele care să le dovedească, calitatea de elev, iar studenţii trebuie să aducă adeverinţele până la 15 octombrie, anul universitar debutând în prima zi a lunii viitoare”, a declarat directoarea adjunctă a CJP Gorj.
Adeverințele de elev sau student, la care, la depunerea la CJP Gorj, se anexează și cuponul de pensie, trebuie să conțină obligatoriu denumirea instituției de învățământ, numele și prenumele beneficiarului, tipul de învățământ, dar și faptul că a fost emisă pentru anul de studiu 2014 – 2015. Copiii sub 16 ani primesc pensie de urmaş, indiferent dacă merg la şcoală sau nu, însă cei care depăşesc această vârstă trebuie să facă dovada continuării studiilor. Indiferent dacă urmează cursuri la buget, sau la taxă, sau dacă au ales să facă mai multe facultăţi, aceştia nu trebuie să depăşească 26 de ani.
Totodată, urmaşii de până în 26 de ani, care îşi continuă studiile, dar figurează şi ca angajaţi, au dreptul de a beneficia de pensia de urmaş, indiferent de salariul primit.

Cum se calculează?
Pensia de urmaș se stabilește, după caz, din pensia pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul susținătorul decedat, sau din pensia de invaliditate gradul I, în situația în care decesul susținătorului a survenit înaintea îndeplinirii condițiilor pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă. Cuantumul pensiei de urmaș se stabilește procentual din punctajul mediu anual realizat de susținător aferent pensiei, în funcție de numărul urmașilor îndreptățiți, după cum urmează: 50% pentru un singur urmaș; 75% pentru doi urmași; 100% pentru trei sau mai mulți urmași. Cuantumul pensiei de urmaș, în cazul orfanilor de ambii părinți, se stabilește prin însumarea drepturilor de pensie de urmaș, calculate după fiecare părinte.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here