Întotdeauna sau în cele mai multe dintre cazuri, efortul precumpănitor de a cerceta în scopul cunoaşterii ştiinţifice realitatea socială şi depopularea mediului social de viaţă fără îndoială că presupune abordarea unor probleme importante ce-şi caută soluţionarea la nivelul întregii societăţi sau numai la nivelul unui segment care poate fi considerat mai important al sistemului social. Cu siguranţă, în evoluţia de ansamblu a vieţii oamenilor, dacă nu este soluţionată la timp o anumită problemă de care depinde chiar viitorul societăţii, ea poate să genereze şi alte probleme care acutizează, ca într-un lanţ cauzal, manifestarea unor dezechilibre care conduc la destabilizarea angrenajului social. Evoluţia realităţii sociale demonstrează că mediul social implică multitudinea factorilor care dinamizează sistemul social, totalitatea relaţiilor şi a instituţiilor care privesc întregul ansamblu al valorilor culturale, în ultimă instanţă, totalitatea elementelor care modifică substanţial comportamentul indivizilor şi al grupurilor umane. Marele fizician şi gânditor vizionar, Albert Einstein, considera că dezvoltarea ştiinţei, nu capătă deodată o formă logică de argumentare, ci, abia mai târziu, ea cunoaşte o astfel de formă care impune rigoarea argumentării. Astfel, se poate aprecia că într-o anumită etapă de dezvoltare socială, se poate remarca valoarea unei cercetări ştiinţifice, pot fi conturate anumite certitudini metodologice bazate pe rezultate concrete, toate acestea îmbogăţind şi tezaurul cunoaşterii umane şi al evoluţiei ascendente a societăţii, pentru că numai în acest fel, acumulările cantitative certifică şi un salt calitativ mai mult decât evident.
,,Societatea actuală poate fi reprezentată ca o organigramă” care ar constitui şi un scop declarat sau un obiectiv final al unei cercetări!
În funcţie de specificul activităților ce se desfășoară în cadrul unor comunităţi din mediul sătesc, de exemplu, legate de muncile agricole, acestea fiind preponderente în definirea mediului rural, se poate aprecia că de cele mai multe ori, problemele vieţii satelor impun şi soluţii care angajează toţi factorii de răspundere, deoarece satele nu sunt numai un bazin electoral uşor de manipulat, dar, şi o realitate care trebuie studiată cu atenţie şi sprijinită atunci când este nevoie. Filosoful german, G. W. F. Hegel, spunea că istoria ar avea un substrat inconştient, dincolo de aspectul necesităţii obiective, fără a ne da şi detalii despre specificul istoriei pe care o are în vedere, aceasta fiind canalizată spre atingerea unui anume scop ideal pe care îl numea «Spirit absolut» sau «Idee absolută», ceea ce denotă că exagerarea rolului unui astfel de spirit universal constituie o conexiune lăuntrică a diferitelor evenimente istorice și sociale, deoarece întreaga istorie a societății, în viziunea lui Hegel, se deosebește substanţial de istoria naturii prin faptul că în societate acționează oameni conștienți de actele lor, de acţiunile lor, oameni înzestraţi cu gândire, mânaţi de pasiune, orientaţi spre atingerea unor scopuri şi obiective, poate şi uneori sideraţi de sindromul fricii patologice cauzată de pandemie! Planul unei cercetări sociologice poate să asigure coerenţa logică necesară şi conştiinţa clară a obiectivelor urmărite, deoarece problema depopulării unor zone sau a unor regiuni, chiar depopularea unor ţări, datorită sărăciei, a creşterii fluxurilor migratorii din interiorul statelor, dar, mai ales în afara graniţelor naţionale, în căutarea locurilor de muncă şi a unui trai mai bun, asociate cu îmbătrânirea populaţiei, toate acestea constituie coordonatele de bază ale unor transformări esenţiale asociate cu declinul demografic şi mai ales cu dinamica şi intensitatea acestuia. De cele mai multe ori, dacă nu chiar întotdeauna, problemele oamenilor din mediul rural au fost ignorate sau minimalizate, poate chiar lăsate exclusiv în răspunderea administrației publice locale, consecinţele unor crize economice de ansamblu având efecte asupra condițiilor de viaţă şi accentuând starea de sărăcie, amplificarea procesului actual de degradare a localităţilor rurale însemnând că peste câteva decenii se va produce dispariţia unor sate româneşti, un asemenea tablou sumbru fiind mult prea departe de tabloul ,,comunităţilor supra-săteşti de ţărani liberi” , despre care vorbea cu ani în urmă sociologul Paul H. Stahl. Un astfel de fenomen devine actual din perspectiva relansării unor proiecte interesante de împărţire în regiuni a ţării noastre, pentru că asemenea «comunităţi de avere» sau «ţări», aşa cum sunt ele consemnate în scrieri mai vechi, s-au cristalizat cu timp şi fără timp, unele dintre acestea având o serie de aprecieri neaoşe, atunci când sunt denumite «republici ţărăneşti» la domnitorul şi cronicarul Dimitrie Cantemir, «asocieri de vale» la istoricul Nicolae Iorga, «comunităţi supra-săteşti» în terminologia sociologului lui P.H. Stahl sau «comunităţi devălmaşe», aşa cum le consideră remarcabilul sociolog la H.H. Stahl, dar, pe care, nici habsburgii nu le-au omis în constatările lor, utilizându-le cu promptitudine în logistica regimentelor grănicereşti. Din aprecierile sociologului francez, Henri Mendras, se poate menţiona faptul că ,,societatea actuală poate fi reprezentată ca o organigramă” , care nu ar constitui nicidecum un scop declarat sau un obiectiv final al unei cercetări, ci, mai mult, ar fi punctul de la care porneşte această cercetare, ceea ce înseamnă că nu se poate face doar o simplă evidențiere strict singulară a unor fenomene și procese sociale din mediul rural sau din mediul urban, mai ales că acestea nu pot fi asociate diferitelor activități sociale distincte unele de altele!
,,O problemă bine formulată este pe jumătate rezolvată”!
În toată complexitatea sa, o cercetare sociologică nu reprezintă doar o culegere de fapte desprinse din realitate, o simplă factologie, ci, ea reflectă şi preocuparea de a dezvolta soluţii pentru rezolvarea unei probleme, mai ales atunci când se face confruntarea între opiniile proprii şi întregul material documentar utilizat, altfel spus, o aducere faţă în faţă a concepţiei teoretice cu o anumită realitate, pornindu-se de la faptul că realitatea socială confirmă sau în alte situaţii poate să infirme supoziţiile noastre, ceea ce înseamnă că sunt necesare cunoştinţe întemeiate şi atent sistematizate, pornindu-se de la o metodologie adecvată a studiului riguros al mediului rural. Demersul propriu-zis de a impune un tip anumit de problematizare presupune o gamă largă a criteriilor de abordare în contextul cărora putem evidenţia nu doar tipologia unei probleme, cât mai ales posibilităţile de investigaţie ştiinţifică, deoarece un astfel de spirit practic, aşa cum se dovedeşte spiritul iscoditor al epistemologului american de sorginte maghiară, George Pólya, confirmă cu prisosinţă faptul că ,,o clasificare bună trebuie să introducă asemenea tipuri încât tipul de problemă să sugereze tipul de rezolvare” a unei situaţii complicate şi controversate. În ultimă instanţă, orice problemă importantă privind studierea vieţii sociale poate avea la bază şi o problemă de ordin strict metodologic, chiar o problemă specifică momentelor de salt calitativ al procesului cunoaşterii, care priveşte şi rolul deosebit de important al căilor de parcurs, al mijloacelor utilizate şi al metodelor propriu-zise de cercetare. De cele mai multe ori, avansarea şi aprofundarea cercetării sunt repere care îl determină pe cercetător să depăşească stadiul observaţiilor spontane sau al celor fundamentate insuficient, uneori marcate de sentimente, resentimente sau chiar de unele idei preconcepute, prin efortul de a fi depăşită maniera dobândirii informaţiilor pe cale empirică, dincolo de ceea ce poate însemna rezultatul neconcludent al cunoaşterii întâmplătoare. Desigur, tratarea unei astfel de probleme privitoare la depopularea mediului social de viaţă, cu deosebire a mediului rural, poate fi abordată nu numai prin analiza unor componente structurale specifice unei realităţi determinate sau chiar prin formularea unor ipoteze legate de aspectele ce se presupun că pot fi confirmate prin stabilirea naturii problemei şi prin tipologizarea ei, deoarece încadrarea abordării de faţă într-o teorie consacrată conduce şi la determinarea unei legături necesare între tema generală şi cunoaşterea detaliată ce poate fi raportată la un sistem delimitat de informaţii, multe dintre ele fiind legate de evoluţiile prezente şi viitoare ale depopulării spaţiului românesc de viaţă, în special a satului românesc. În încheierea analizei de faţă, să precizăm că celebrul fizician german, Werner Heisenberg, unul dintre fondatorii fizicii cuantice, laureat al Premiului Nobel, apreciază faptul că ,,o problemă bine formulată este pe jumătate rezolvată” , ceea ce înseamnă că prin descompunerea problemei de bază în subprobleme convergente şi complementare, ca şi prin sistematizarea acestora în funcţie de relevanţa logică sau în funcţie de gradul lor de dificultate, prin modificarea datelor obţinute şi prin anularea abaterilor cauzate de excesul de informaţie, pe bună dreptate se finalizează, în cele din urmă, evaluarea a aceea ce se dovedeşte a fi descoperirea căilor concrete, a metodelor şi a mijloacelor de rezolvare, astfel încât se ajunge la stabilirea tipului de soluţie care se cere a fi adoptată şi a modului de verificare a acesteia. În acest fel, prin faptul că problema ştiinţifică se află la baza procesului cunoaşterii, se poate înţelege mai bine că misiunea cercetătorului constă în importanţa pe care o au: sesizarea, formularea şi tratarea problemelor adiacente, pentru verificarea şi confirmarea unei anumite ipoteze, ca modalitate de exprimare prealabilă sau de supoziţie a problemei pe care o aduce în atenţie tema unei astfel de lucrări de sociologie demografică, în mod expres orientată precumpănitor în plan tematic şi ancorată într-o realitate complexă a societăţii româneşti actuale şi în special a ruralului românesc.
Profesor dr. Vasile GOGONEA
