Amintim cu legitimă achiziţie teoretică şi metodologică de factură publicistică, faptul că în ziua de joi, 20 octombrie 2022, Comuna Bărbăteşti, din judeţul Gorj, s-a aflat la ceas de sărbătoare, prin dezvelirea bustului ilustrului învăţător Ioan I. Popescu (1855-1929), o legendă a învăţământului din Gorj, personalitate emblematică a localităţii de pe malul Gilortului, în cadrul unui cuprinzător ciclu de manifestări consacrate celei mai mari personalităţi autohtone din prima jumătatea a secolului al XX-lea, care a desfăşurat o vie şi prodigioasă activitate la clasă, în rândul comunităţii sale, prin înţelepciunea îndrumărilor sale, numele său fiind pus în evidenţă prin iniţiativele doctorului Cornel Munteanu, un mare iubitor de cultură şi medic de înaltă valoare, care a reuşit să amplaseze, cu sprijinul Primarului Adrian Mangu şi al Consiliului local al comunei Bărbăteşti, un bust din bronz în faţa şcolii care îi poartă numele renumitului educator. Chiar dacă a trecut o bună bucată de vreme de la publicarea primei părţi a materialului, cu scuzele de rigoare, iată, după ce am redat cu o exactitate jurnalistică alocuţiunea doctorului Cornel Munteanu şi pledoaria patetică şi plină de emoţie a doamnei inspector şcolar general, Marcela Mrejeru, redăm în cele ce urmează cuvântul interesant şi plin de conţinut al profesorului Gheorghe Nichifor, vicepreşedinte al Consiliului judeţean Gorj care a spus printre altele:
,,Sunt şi eu foarte bucuros că particip la acest eveniment important din viaţa localităţii dumneavoastră”!
În acest fel, vorbitorul a pornit de la faptul că: ,,Bărbăteştiul este un loc cu foarte multă istorie! Norocul dumneavoastră, al celor de aici, este acela că sunt oameni importanţi care nu uită lucrul acesta şi care fac să individualizeze acest spaţiu mai profund decât în alte părţi! Din punct de vedere geografic, Bărbăteştiul este format din mai multe localităţi care au fost comune de sine stătătoare, pentru că ne gândim şi la personalităţile care au plecat de aici, dar, vreau să mă întorc şi eu la obiectivul pe care l-am avut în vedere, când am venit aici, anume, dezvelirea acestui bust al învăţătorului Ioan I. Popescu, pentru care îi felicit pe toţi cei care au contribuit la acest lucru! Într-adevăr, dascălul Ioan Popescu, pe care şi eu l-am întâlnit în cercetările mele în momente importante, pentru că domnul doctor (Cornel Munteanu n.n.) a spus aici despre activitatea didactică a eroului nostru, realmente importantă pentru acest spaţiu, iar, el a fost şi alături de cei mulţi, pentru că l-am întâlnit la 1907, când i-a apărat şi i-a susţinut pe ţăranii care erau ameninţaţi să fie împuşcaţi de către forţele de opresiune, dar, a fost şi momentul 1912, pentru că nu ştiam despre participarea învăţătorului Ioan Popescu la festivitatea de la Iaşi, cu toate că am întâlnit un locuitor din Scoarţa, care a relatat evenimentul de la Iaşi, când a fost dezvelită statuia lui Alexandru Ioan Cuza. Acest cetăţean din Scoarţa, îmi vorbea despre un gorjean care a luat cuvântul acolo, dar, fără a-i menţiona numele, dar, acum, iată, aflu cu surprindere că este vorba despre ilustrul dascăl de aici din Bărbăteştii Gorjului! Sunt oameni şi locuri care îşi pun pecetea asupra spiritualităţii oltene şi implicit, asupra spiritualităţii româneşti. Cu cât vom şti să-i scoatem în faţă mai bine, cu atât neamul acesta se va păstra în «valul uriaş» pe care îl reprezintă Uniunea Europeană! Şi Ioan I. Popescu este una dintre asemenea personalităţi! Apoi, dacă ne gândim şi la Testamentul său, pentru că se spunea aici foarte frumos, că elevii trebuie să ţină minte acest moment, faptul că ilustrul dascăl a ţinut foarte mult ca portretul său să fie luat în calcul de fiecare dată când se încheia anul şcolar sau ca elevii să fie premiaţi la mormântul său, iar, lucrul acesta, nu trebuie neapărat înţeles că l-ar fi făcut dintr-un egoism individualizat, ci, pur şi simplu, pentru a le readuce aminte celor tineri, celor mici, că şcoala este cea mai importantă instituţie din viaţa lor! Şi acest lucru l-a reuşit, fie şi numai dacă ne gândim la ceea ce se întâmplă acum! Vorbea aici, domnul doctor Munteanu, despre cuvântarea sa de la Iaşi, dar, eu am reţinut două vorbe, de atunci, din mai 1912: «Domnilor, Cuza Vodă, salvatorul poporului român e viu printre noi, cât va fi neamul românesc! Ceea ce a rămas neterminat de la Tudor Vladimirescu s-a terminat sub Cuza Vodă!». Minunat mesaj, cu trimitere la ceea ce a rămas Ioan I. Popescu pentru aceste locuri! Pentru că am fost cumva vizat aici, domnul doctor, Nicolae Hasnaş nu este nici al socialiştilor, nici al liberalilor, ci, este al nostru al tuturor, drept care unul care a fost şi comunist, subsemnatul, a scris o carte voluminoasă despre doctorul Hasnaş, în două volume, o carte foarte apreciată şi care este contribuţia noastră, deoacamdată, la ceea ce a însemnat doctorul Nicolae Hasnaş! Ştiu povestea, personal, iar, eu mă simt oarecum neputincios şi supărat pentru că nu se întâmplă ceea ce aţi propus dumneavoastră, dar, nişte elemente, din ceea ce ştiu eu, care ţin de metodologia acceptării banilor europeni, nu ne lasă, deocamdată, ca să acordăm denumire unei instituţii de sănătate, pentru că astfel s-ar întrerupe acest flux financiar! Ca să glumim puţin, în ceea ce mă priveşte, eu aş vrea să ne întâlnim în momentul acela când spitalul, fie cel de la «Pasarelă», măcar, să poarte 
numele doctorului Nicolae Hasnaş, şi voi continua, aşa cum am făcut în toţi aceşti ani, să fac demersurile necesare, pentru că, repet, am scris această carte cu truda unor ani de zile şi am descoperit un personaj fabulos care a fost nu numai medicul oamenilor mulţi, dar, a fost şi om de ştiinţă, a fost un om politic excepţional aflat în preajma lui Gheorghe Tătărăscu şi implicit a unor mari personalităţi! Este datoria noastră să facem în aşa fel încât să nu uităm asemenea oameni! În ceea ce mă priveşte, pe «Aleea Nemuritorilo» este propunearea celui care vă vorbeşte, pentru «steaua» de acolo care există! Mai sunt, într-adevăr, şi alţi paşi de făcut, pentru că şi în «Poiana lui Mihai Viteazul» se află o cruce a doctorului Hasnaş, acolo, între cei doi Apostoli, ceea ce înseamnă că nu l-am uitat pe doctorul Nicolae Hasnaş! Sigur, dumneavoastră ştiţi mai multe pentru că i-aţi urmat şi în breaslă, iar, eu ştiu că am cercetat, cu deosebire, despre activitatea sa politică, aici în Gorj! Ca să nu fiţi supărat în nici un fel pe cel care vă vorbeşte, vă asigur, încă o dată, că o să fac tot ceea ce este posibil ca să vă vedeţi visul acesta împlinit! Vă mulţumesc”! Acestea fiind spuse şi prin aceste referiri, Gheorghe Nichifor, autor de carte, s-a dovedit un susţinător fervent şi un admirator al învăţătorului Ioan I. Popescu, dar şi al doctorului Nicolae Hasnaş, mai ales, pentru a nu intra într-o discuţie nedorită cu doctorul Cornel Munteanu, cel care şi-a consacrat o bună parte din eforturile întreprinse pentru a scoate dintr-o obscuritate patinată a vremii imaginea doctorului Nicolae Hasnaş!
,,Nu spun tot ceea ce ar trebui, dar, spun ceva, totuşi”!
Aşadar, venind la microfon, reputatul medic şi iubitor de cultură, Cornel Munteanu a ţinut să menţioneze şi să completeze următoarele: ,,Nu spun tot ceea ce ar trebui, dar, spun ceva, totuşi! Domnul profesor Nichifor a scris o carte în două volume, pe care am citit-o şi în care vorbeşte aşa de frumos despre doctorul Hasnaş, de parcă ar fi fost un liberal desăvârşit şi vreau să vă mai spun că al doilea volum se termină cu o propunere pe care a făcut-o domnul Nichifor, cam în felul următor: «Propun, pentru ceea ce a făcut doctorul Hasnaş pentru Gorj şi consider că ar fi bine ca Spitalul de la Pasarelă să poarte numele lui Hasnaş», pentru că aşa aţi scris dumneavoatră, domnule professor, cu mâna dumneavoastră în 2012! Nu ştiu ce se mai poate face, dar, se mai poate face ceva! Dacă nu a mers cu spitalul cel mare, poate merge cu spitalul de la Pasarelă, pentru că este prima propunere în 1937, când Hasnaş s-a pensionat şi când directorul spitalului a propus ca spitalul acela să poarte numele lui Hasnaş, dar, Hasnaş a refuzat! Acum, poate că nu e momentul să povestesc ceea ce s-a întmplat cu domnul Cosmin Popescu, care mi-a promis că demarează acţiunea după două luni, cu toate că ştia treburile cu contractele şi cu nu ştiu ce, dar, ştiu că în primul an, n-a vorbit despre contracte, după aceea a vorbit! Dar, merită să spun că la Valea Sadului s-a făcut o faptă bună, pentru că s-a dat spitalului de acolo numele doctorului Constantinescu, pe vremea când era în viaţă! Pot spune că am avut o relaţie foarte bună cu el! Mi se pare că a murit! Dar, dacă s-a putut la Valea Sadului pentru doctorul Constantinescu, care a avut o valoare de chirurg regional, poate va merge la spitalul de la Pasarelă pentru un doctor de valoare naţională (sic!!)! În anul 1907, când a venit la Spitalul de la Pasarelă, erau douăzeci de paturi şi treisprezece salariaţi, inclusiv portarul! A dezvoltat spitalul foarte mult, era un chirurg de mare valoare şi a făcut acolo şi un pavilion. Poate că aşa cum s-a rezolvat problema cu doctorul Constantinescu, în viitor, cu sprijinul domnului vicepreşedinte, prof. dr. Gheorghe Nichifor, poate se va reuşi, dar, nu ştiu cine va mai face propunerea! Poate ne spune dumnealui în particular! Mulţumesc”! Acestea fiind spuse, poate că în dialogul dintre un profesor doctor în istorie şi un doctor care este şi doctor în medicină, spre ceea ce unii consideră că ar fi efectul de contrast apărut şi care ar putea fi interpretat diferit, se poate analiza, deoarece, amorsaţi fiind cu un eveniment important, cei care asistă pot să vadă evenimentul chiar mai frumos decât a fost el în realitate, evaluând momentul prezent ca fiind interesant şi mai puţin satisfăcător prin contrast, deoarece ascultătorii şi participanţii la eveniment, vor percepe un personaj de legendă, aşa cum a fost învăţătorul Ioan I. Popescu şi în mod indiscutabil, doctorul Nicolae Hasnaş, sub semnul confuziei sau al nesiguranţei, protagoniştii dialogului văzându-se, tot prin contrast, mai stabili, mai maturi şi evaluându-şi cu argumente viaţa actuală, mai ales că orice explicaţii sunt mai mult intuitive, mergând mai ales pe ideea identităţii de sine, prin asumarea unui nou statut şi prin integrarea lui în imaginea de sine! Pentru a nu trezi un fel de orgoliu care îl sileşte pe una dintre persoane să apară în postura de victimă colaterală, în încheierea celei de-a doua părţi a materialului despre neuitarea învăţătorului Ioan I. Popescu (1855-1929) din Bărbăteştii Gorjului, ne vom orienta asupra spuselor doctorului Cornel Munteanu, pentru a explica faptul că unele diferenţe semnificative de cercetare şi de explicitare a rezultatelor alimentează condiţia de stare afectivă prezentă şi cu semnificaţie pozitivă, pentru că reputatul medic are o experienţă de viaţă şi mai ales o experienţă a dialogului cu oamenii prin care ne arată că indivizii aflaţi într-o dispoziţie afectivă pozitivă sunt mai flexibili din punct de vedere cognitiv şi emoţional, mai ales dacă şi procesează informaţiile mai superficial, fiind mai deconectaţi în raport cu starea afectivă, comparativ cu cei aflaţi într-o dispoziţie afectivă presupus negativă! Mergând pe linia concluziilor, auditoriul, mai exact, cei prezenţi în faţa Şcolii gimnaziale din Bărbăteşti, la evenimentul din ziua de 20 octombrie 2022, pot deveni ei înşişi mai mult decât subiecţi care într-o stare afectivă pozitivă pot fi influenţaţi, dacă sunt mai puţin concentraţi, prelucrând informaţiile şi valenţele afective legate de evenimentul respectiv, de ceea ce a însemnat într-o zi însorită de toamnă, dezvelirea bustului învăţătorului Ioan I. Popescu din Bărbăteştii Gorjului! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA
