Educaţia…şi Lecţia de viaţă – «Maxime», «cugetări» și «aforisme» într-un dialog imaginar cu CONSTANTIN BRÂNCUȘI – “Artistul trebuie să ştie să scoată la suprafaţă fiinţa din interiorul materiei”

– Rep. Maestre, după ce aţi fost sărbătorit la cei 140 de ani de la naştere, vă consideraţi un curajos şi un cutezător al zborului spre înalturi?
-Nu este un semn de autentic curaj în viaţă, când, pentru a te pregăti pentru situaţii care cer curaj, înveţi din vreme să te duelezi.(Din duhul eresului)

“Păsările măiestre m-au fascinat”

– Rep. Sunteţi mereu acaparat de lucrul în atelier şi nu ştiu dacă lumea va înţelege aceasta ca pe o aplecare spre absolut!
-Voim întotdeauna să înţelegem ceva. Însă nu este nimic de înţeles. Tot ceea ce puteţi contempla aici, în Atelier, are un singur merit; că este trăit…
– Rep. Cum reuşiţi să vedeţi creaţia sau forma care se zămisleşte dincolo de «veşmântul» materiei?
-Dacă arta trebuie să intre într-o comuniune cu Natura, ca să îi exprime principiile, trebuie să îi urmeze, însă, şi exemplul acţiunii. Materia trebuie să îşi continue viaţa şi după ce au intervenit mâinile sculptorului. Rolul plastic pe care materia îl îndeplineşte în mod firesc, trebuie încontinuu descoperit şi păstrat. A-i da un alt sens decât acela pentru care este menită de la Natură, înseamnă a o ucide.
– Rep. Cum s-a născut în mintea şi în sufletul dumneavoastră tema «păsărilor măiestre»?
-Păsările măiestre m-au fascinat şi nu m-au mai eliberat din mreaja lor niciodată.
– Rep. Maria Tănase a fost una dintre acele «păsări» care v-au fermecat cu «mreaja» lor?
-Aş fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al Mariei Tănase câte o Pasăre Măiastră.

“Eu am pornit, întotdeauna, de la o idee, de la Natură”

– Rep. Care este gândul ce vă ispiteşte când începeţi o sculptură?
-Eu am pornit, întotdeauna, de la o idee, de la Natură.
– Rep. Sculptura este o creaţie absolută a geniului dumneavoastră?
-Sculptura rămâne o expresie a acţiunii Naturii.
– Rep. Într-o lume secularizată şi asaltată de artificialul cotidian, mai putem vorbi de legătura dintre om şi natură?
-Oamenii nu îşi mai dau seama de bucuria de a trăi, pentru că nici nu mai ştiu să privească minunile Naturii.
– Rep. Ne puteţi da o «reţetă» a întoarcerii omului la natură?
-Dacă Omul reuşeşte să elimine Eul, va fi capabil să asculte bătaia inimii naturii şi şoaptele ei.
– Rep. De multe ori îmi pare că aţi descoperit o adevărată magie a lemnului, aşa este?
-Lemnul, de exemplu, este în sine şi sub toate aspectele, sculptural. Nu trebuie să-l distrugem, nu trebuie să-i dăm o asemănare obiectivă cu ceva ce natura a făcut dintr-un alt material. Lemnul îşi are propriile-i forme, caracterul său individual, expresia sa naturală; să doreşti să îi transformi calităţile, înseamnă să îl nimiceşti, să îl faci steril.
– Rep. Ce înseamnă a ne lepăda de noi înşine pentru a da la iveală creaţia?
-Există un scop în orice lucru. Pentru a-l atinge, trebuie să te lepezi de tine însuţi.
– Rep. Nu de puţine ori, am senzaţia că staţi de vorbă cu materia, cu lemnul, cu piatra, cu metalul!
-Artistul trebuie să ştie să scoată la suprafaţă fiinţa din interiorul materiei şi să fie unealta care dă la iveală însăşi esenţa sa cosmică, într-o existenţă cu adevărat vizibilă.
– Rep. Armonia creaţiei presupune şi o anumită dimensiune optimă, o măsurătoare a formei?
-Măsurătoarea Este vătămătoare, tocmai pentru că există în lucruri… Ele se pot înălţa până la ceruri şi se pot coborî din nou, pe pământ, fără să îşi poată schimba proporţiile.

“Eu îi ador pe cei inteligenţi, însă îi detest pe deştepţi”

– Rep. Vă plac oamenii deştepţi sau cei care pot fi consideraţi inteligenţi?
-Există în limba română o diferenţă între inteligenţă şi deşteptăciune. Eu îi ador pe cei inteligenţi, însă îi detest pe deştepţi: căci ei sunt giruete.
– Rep. Pe parcursul realizării unei lucrări, se poate vorbi de o metamorfoză sau chiar o schimbare de atitudine a creatorului faţă de propria sa creaţie?
-Atâta vreme cât obiectele (sculpturile) nu există decât printr-o opoziţie faţă de tine însuţi, nu ai să poţi niciodată să îţi dai perfect seama de adevărata lor esenţă. Pentru a ajunge la esenţă, trebuie să te detaşezi de tine însuţi, proiectându-te în acele obiecte, care, astfel, vor putea vorbi în locul tău.
– Rep. Mă întorc la o întrebare anterioară, pentru că mă frământă această simbioză, această armonie perfectă între artist şi opera sa!
-Colaborarea intimă între artist şi materialele folosite, precum şi pasiunea care uneşte bucuria meseriaşului – cu elanul vizionarului, îl duc pe rând la esenţializare, la forma ideii în sine… Sculptorul trebuie să îşi pună spiritul în armonie cu spiritul materialului.
– Rep. Ce vă face să credeţi că aţi dat viaţă pietrelor cioplite?
-Eu am făcut piatra să cânte pentru Omenire!
– Rep. Astăzi se vorbeşte despre faptul că un artist, un creator trebuie să fie la modă!
-Nu doresc niciodată să fiu la modă. Ceea ce este la modă, ca moda trece!
– Rep. Ce aţi descoperit în adâncirea materiei şi în şlefuirea formei?
-Am şlefuit materia pentru a afla linia continuă. Şi când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini.
– Rep. Dar în ultimul străfund al materiei, ce aţi desluşit?
-Muncind asupra pietrei, descoperi Spiritul – tăinuit în materie, măsura propriei ei fiinţe. Căci mâinile sculptorului gândesc întotdeauna şi urmăresc gândurile materialului.
– Rep. Sunteţi mai mult decât un trup care se hrăneşte cu zboruri şi se…răneşte cu tăcerea din pleoapele cuminţeniei!
-Apropos de cum e să nu-ţi simţi trupul: într-o zi, după ce lucrasem o dimineaţă întreagă la un bloc enorm de marmură, am observat că întreg Atelierul mi se stropise cu sânge. Era de la mâinile mele – în care-mi făcusem câteva răni adânci.

“Raţiunea de a fi a artiştilor este aceea de a revela frumuseţile lumii”

– Rep. Frumosul este căutarea armoniei?
-Frumosul este echitatea absolută!
– Rep. Dar, ce mai rămâne dincolo de frumuseţea trupului?
-Trupul omenesc este frumos numai în măsura în care oglindeşte sufletul.
– Rep. Artiştii Renaşterii au scos în evidenţă forţa omului, musculatura, trupul gol, dar vânjos!
-Un bărbat gol în plastică nu este mai frumos decât o broască râioasă.
– Rep. Care este raţiunea de a fi a existenţei unui artist?
-Raţiunea de a fi a artiştilor este aceea de a revela frumuseţile lumii.
– Rep. Ce vă ajută să vedeţi esenţa unui lucru?
-Proporţia interioară este ultimul adevăr inerent, în absolut toate lucrurile.
– Rep. E de ajuns ca omul să fie sincer cu el însuşi?
-Să fii isteţ este ceva, însă să fii onest, aceasta în adevăr merită osteneala.
– Rep. Care ar fi trăsătura definitorie a unui artist modern?
-Artistul modern nu este un animal de lux, ci este un animal auster. Arta lui nu se comite decât în austeritate şi în dramă – ca o crimă perfectă.
– Rep. Apropierea de simplicitate mai înseamnă, oare, păstrarea sensului, a esenţei?
-Simplicitatea nu e o ţintă în artă, dar ne apropiem de simplicitate cu cât ne apropiem de sensul real al lucrurilor!
– Rep. Ce este, de fapt, această «simplicitate», cum o numiţi dumneavoastră?
-Simplicitatea este complexitatea rezolvată şi ca să o pricepem, ar trebui să ne nutrim de ea însăşi!
– Rep. Unii filosofi glosează despre «moartea» lui Dumnezeu!
-Bunul Dumnezeu a murit! De aceea lumea este în derivă!
“De-a sorţii urgie de voi mă despart/ de-acum mă duc în lume norocul să-mi caut”!
– Rep. Ce poate face un creator, pentru a se apropia mai mult de Dumnezeu?
-Poţi face orice, cu condiţia să pătrunzi în împărăţia cerurilor
– Rep. Putem vorbi de aflarea iubirii în sculpturile dumneavoastră?
-Iubirea cheamă iubire. Nu este atât de important ca să fii iubit, cât să iubeşti tu cu toată puterea şi cu toată fiinţa.
– Rep. Ce le puteţi spune conaţionalilor noştri, dojenindu-i puţin pentru erorile lor?
-V-am lăsat săraci și proști, v-am găsit și mai săraci, și mai proști!
– Rep. Ce înseamnă suferinţa creatoare, care înalţă sufletul omului?
-Suferinţele îl întăresc pe om, şi sunt mai necesare decât orice plăcere, pentru formarea unui mare caracter.
– Rep. Totuşi, plăcerea de a crea şi supliciul suferinţei, nu credeţi că…
-Nu cred în suferinţa creatoare!
– Rep. Astăzi, îmi păreţi nostalgic şi parcă mai visător decât altădată!
-În prezent, eu nu mai visez – iar aşa ceva nu este deloc bine!
– Rep. Maestre, spuneţi-mi şi mie nişte versuri care vă stau la inimă!
-De-a sorţii urgie de voi mă despart/ de-acum mă duc în lume norocul să-mi caut/ Şi de-o fi vreodată cumva să găsesc/ m-oi întoarce iar să vă povestesc…!
Profesor, Vasile GOGONEA