Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Interviu cu domnul inginer Iulian Vasile POPESCU, prefectul judeţului GORJ (II) – ,,Liderii politici de astăzi, să-şi schimbe felul de a-şi motiva şi de a-şi clarifica mai bine argumentele motivaţionale care sunt legate de aspectele activităţii lor în politică”!

1117

-V.G. Domnule Prefect Iulian Vasile Popescu, în primul nostru interviu, am încheiat cu un fel de observaţie atentă şi analitică asupra «jocurilor» care se practică astăzi pe scena politică românească şi chiar pe scena politică a judeţului Gorj, deci, am putea spune că e vorba despre declaraţii cu «hore de mână» şi «sârbe» care mai de care…aşa că…
-P.I.P. Tocmai de aceea, nici nu urmăresc astfel de declaraţii, nu vreau să le comentez şi nu vreau să intru într-un «meci» programat prin ceea ce declară alţii şi pe care îl fluieră alţii! Pe mine mă interesează să declar ceea ce facem noi şi echipa noastră pentru judeţul  Gorj, ceea ce face instituţia prefectului şi care este viziunea mea ca preşedinte interimar la PNL Târgu-Jiu, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu şi aşa mai departe!
-V.G. Deci, nu doriţi să răspundeţi provocărilor celor care se ocupă numai cu lucruri mărunte, şi cred că aceasta este atituinea cea mai corectă şi mai decentă!
-P.I.P. Prefer să discut despre activitatea şi despre acţiunile mele, decât să comentez ceea ce declară alţii despre mine!
-V.G. Prin urmare, ceea ce declară alţii despre duneavoatră, le consideraţi ca nişte puncte de vedere sau ca nişte puncte de…orbire, mai ales că orbirea spirituală implică şi incapacitatea de a aprecia ceea ce este bun, frumos, înălţător, valoros din punct de vedere spiritual! Din punctul dumneavoastră de vedere, «orbirea» spirituală în politică nu rezistă, şi, deci, nu există, şi bine faceţi, că nu le daţi curs!
-P.I.P. Nu le consider nicidecum! Din punctul meu de vedere nu există!

,,Limba română şi religia noastră creştin-ortodoxă sunt principalii piloni ai naţiunii române”!

-V.G. Aş dori să vă întreb, pentru că v-am cunoscut într-un context foarte interesant, la hramul unei Sfinte Mănăstiri, iar, în acest sens, aş dori să ne spuneţi, ce loc ocupă în viaţa dumneavoastră şi mai ales în sufletul dumneavoastră, credinţa în Dumnezeu?
-P.I.P. Vedeţi dumneavoastră, domnule profesor, limba română şi religia noastră creştin-ortodoxă sunt principalii piloni ai naţiunii române şi eu mă consider un om integru, de aceea, fac tot ceea ce este omeneşte posibil pentru poporul român şi pentru naţiunea română! Pe lângă acestea, «Tricolorul» şi alte simboluri, cum ar fi «Ia», pe care am şi sărbătorit-o de curând şi aici în Gorj, toate sunt aspecte care întăresc patrimoniul cultural şi identitar al poporului român!

-V.G. În ziua de astăzi, drept să vă spun, rar îmi este dat să aud asemenea cuvinte frumoase şi străbătute de fiorul patriotismului asociat cu credinţa!

-P.I.P. Având în vedere cele declarate anterior, vă daţi seama că această conexiune a mea cu credinţa creştin-ortodoxă şi cu iubirea de ţară este una care ţine de intimitate şi de  identitatea mea personală în contextul naţiunii române! Nu văd existenţa poporului român fără religie, fără credinţă în Dumnezeu!
-V.G. De altfel, credinţa în Dumnezeu însoţeşte întreaga istorie zbuciumată a poporului român, de la formarea sa în spaţiul carpato-danubiano-pontic, până în zilele noastre şi mulţi ani în viitor, sperăm noi!
-P.I.P. Cum zicea şi Regele nostru Mihai, pentru că majestatea sa spunea că nu putem avea un viitor fără credinţă!
-V.G. O credinţă pe care ideologiile de sorginte străină, vor să ne-o slăbească şi s-o încorseteze în ideile vremelnice ale unei lumi secularizate!
-P.I.P. Am în mintea mea un citat pe care nu îl pot reda acum, poate am un lapsus, poate emoţia momentului, dar, sper să mi-o amintesc în cursul discuţiilor noastre!
-V.G. Aş dori să vă spun că simt o apropiere firească de oamenii corecţi, inteligenţi, patrioţi şi sinceri cu ei înşişi, ca şi cu ceilalţi oameni, Acest mare «defect» al meu, cred că m-a apropiat de dumneavoastră şi m-a determinat să doresc realizarea acestui interviu!
-P.I.P. Vă mulţumesc pentru faptul că aţi venit în biroul meu de lucru, unde, aşa cum vedeţi, problemele stringente sunt la ordinea zilei!

,,Cred că în societatea actuală, în care timpul nu mai are răbdare, trebuie să apreciem foarte mult deschiderea unor oameni spre iubirea aproapelui”!

-V.G. Ce apreciaţi cel mai mult la un om şi ce detestaţi cel mai mult în manifestările unor oameni, în atitudinea lor, în felul de a fi al unor persoane care privesc doar cu ochii fizici lumea din jur, care caută doar miza senzaţiilor şi nu au nimic de văzut cu «ochii inimii» şi ai «raţiunii suficiente», cum ar spune filosoful german Immanuel Kant?
-P.I.P. Sunt foarte multe lucruri bune pe care poţi să le iei în calcul, în felul de a fi al oamenilor, dar, cred că în societatea actuală, în care timpul nu mai are răbdare, trebuie să apreciem foarte mult deschiderea unor oameni spre iubirea aproapelui, pentru că de multe ori accentuăm şi exagerăm latura egocentrică a noastră, ne interesează foarte mult ceea ce facem noi, dar, trebuie să înţelegem că suntem părţi ale unei «pânze sociale» şi oricât de bine i-ar fi unui individ, dacă societăţii aceleia în care el activează, în care el trăieşte, în care el îşi desfăşoară activitatea, nu îi este bine, cred că atunci, nici individului nu poate să-i fie bine!
-V.G. Domnule Prefect, gândiţi ca un sociolog, mai mult decât un analist politic, mai mult decât un demnitar încorsetat de canoanele unei funcţii trecătoare, pentru că din tot ceea ce spuneţi transpare un adevăr ştiinţific demn de luat în seamă pentru situaţia existentă şi pentru frământările din această societate!
-P.I.P. Domnule profesor, e ca şi cum suntem o celulă din corpul nostru uman şi observăm că, deşi, corpul nostru e bolnav, dar, celula e sănătoasă! Dar, vedeţi, dumneavoastră, şi celula se va îmbolnăvi şi se va duce odată cu restul!
-V.G. Cred că aţi trecut peste un răspuns pe care îl aşteptam cu multă nerăbdare…!
-P.I.P. Da, da, m-aţi întrebat ceea ce nu apreciez eu la unii oameni!
-V.G. Aşa este, vă mulţumesc pentru că acceptaţi să aborăm şi această chestiune!
-P.I.P. Consider că sunt foarte mulţi, chiar marea majoritate a oamenilor care intră în politică sau care sunt de mai multă vreme în politică, pentru că sunt persoane care îşi «hrănesc» prea mult ego-ul propriu, iar, atunci când se «hrăneşte» cu îndestulare ego-ul propriu, nu ai suficientă energie să-i «hrăneşti» şi pe ceilalţi!
-V.G. Aş dori să să vă referiţi şi asupra unui aspect legat de «hrana spirituală» a oamenilor, pentru că hrana materială, Slavă Domnului!
-P.I.P. În opinia mea, acesta este principalul aspect care trebuie să se schimbe la liderii politici de astăzi, de a-şi motiva şi de a-şi clarifica mai bine argumentele motivaţionale care sunt legate de aspectele activităţii lor în politică!  (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here