– Rep. Domnule învățător, Gheorghe SCURTU, astăzi împliniți venerabila vârstă de 82 de ani, iar cu acest prilej, din partea mea și a Ziarului «GORJEANUL», al cărui colaborator ați fost în decursul timpului și rămâneți și acum, vă doresc “LA MULȚI ANI” și în deplină sănătate, alături de fiul dvs Liviu și de fiica Simona, de ginerele Cristian TODEA, alături de nepoții dumneavoastră și de toți cei pe care i-ați învățat carte și vă iubesc din toată inima!
-Mulțumesc, Vasilică, pentru urările adresate, mă bucur mult că vine cineva pe la mine și mă mai caută cu căldura dragostei fără margini, pe gerul acesta de ianuarie! Mă bucur că mă dezmiardă cineva cu câteva cuvinte de alinare, aducându-și aminte de vârsta mea, pentru a mă dezgheța mai ales cu “salba” amintirilor frumoase din viața mea de dascăl!
“Prin care am dat lumină tuturor foștilor mei elevi”
– Rep. Cum te “lauzi” cu sănătatea, Nea Gheorghe, pentru că îți citesc în privire un fel de îngrijorare și de neliniște sufltească?
-Nu mă “laud” prea bine, pentru că mă supără niște boli ale bătrâneții, dar încă mai umblu prin curte și caut razele soarelui “cu dinți” din marginea orizontului! Mă mai supără un proces cu niște oameni care nu prea îmi dau pace, mă țin cu medicamente, dar îmi doresc să termin de scris o carte a vieții mele, care prezintă copilăria, anii de școală, mai ales anii de la Școala Normală din Tg. Jiu, anii din armată, iar cel mai mult vreau să vorbesc despre munca mea la catedră, munca de educație, prin care am dat lumină tuturor foștilor mei elevi, ca să nu mai spun și despre colegii mei cu care am împărțit bucuriile și tristețile vieții de internat!
– Rep. Cred că ați iubit nespus munca aceasta nobilă de slujitor al educației!
-Vasilică, știi mai bine decât mine că s-au spus multe și poate multe se vor mai spune încă despre educație, fără ca să se poată afirma vreodată că s-a epuizat totul în legătură cu această noțiune fundamentală și complexă, inepuizabilă în conținut!
– Rep. Ce înseamnă a fi un bun educator?
-Un bun educator se va face personal plăcut școlarului, dacă acesta nu merită contrariul, și-l va stimula spre perfecțiune. Să aibă metode de muncă din cele mai potrivite în predarea lecțiilor, pentru că oricât ai avea cunoaștere, oricât ai dori să faci ceva, oricât ai iubi copiii și te-ai dărui lor, dacă-ți lipsește mijlocul de a te apropia de ei, de a le transmite cunoștințe și de a le forma noțiuni și convingeri, totul este zadarnic!
“Metoda este cheia care deschide până și sufletele”
– Rep. Există o metodă “magică” a ființării și a devenirii educatorului bun?
-Metoda este cheia care deschide până și sufletele cele mai zăvorâte și este cea mai perfectă trambulină care te aruncă spre înălțimi! Iată câteva dintre calitățile pe care am căutat să le cultiv în ființa mea, spre a fi cât mai util societății în munca de instruire și educare a tinerei generații!
– Rep. Sunteți un dascăl de referință al Orașului Țicleni, dar și un părinte care poate fi luat ca reper, pentru că aveți doi copii care acum sunt oameni maturi și cu care vă mândriți, profesioniști pe deplin realizați, care au la rândul lor copii, deci, aveți și nepoți frumoși, dar ca fost învățător de mare prestigiu al Țicleniului, aș dori să vă întreb, ce înseamănă să-ți iubești copiii naturali, ca și pe cei care îi formezi prin educație la școală?
-Înainte de a vă răspunde la această interesantă întrebare, aș dori să vă spun că în ultima vreme, chiar la vârsta mea, am fost impresionat de unele idei ale psihologului american Alfie Kohn, unul dintre cei mai cunoscuţi experţi în «parenting» din lume, pentru că el vorbeşte despre importanţa iubirii necondiţionate a copiilor, despre efectul pe care presiunea notelor îl are asupra unui copil, ca şi impactul dăunător pe care îl pot avea uneori ambiţiile părinţilor…
– Rep. Aș dori să-mi vorbiți mai mult despre experiența dumneavoastră în educația copiilor și despre bucuria educatorului care formează caractere!
-În cartea mea, pe care sper să mă ajuți să o termin, eu mă refer pe larg la acest lucru, dar, acum, totuși, precizez că împărtășesc întrutotul viziunea autorului mai sus amintit, atunci când spune că: “Orice cap sec poate să facă pe şeful cu copiii, aşa cum orice cap sec poate să îi lase să se crească singuri. Există însă cea de-a treia alternativă – să lucrezi împreună cu ei”, dar pe lângă acest lucru, aș mai adăuga faptul că în actul educațional, măiestria educatorului constă în abilitatea de a împleti exigențele metodologice ale disciplinei și ale conduitei morale cu pedagogia iubirii copiilor, deoarece pedepsele nechibzuite, ca și recompensele nemeritate sunt «puncte slabe» ale managementului educațional!
“Facem cunoștință cu unele «lecții», tocmai atunci când nici nu ne gândim”
– Rep. Aceasta se întâmplă, pentru că pedepsele sunt mai întotdeauna dăunătoare?
-Pentru că ele denaturează relația dintre părinți și copii, dintre educator și educat! Cartea vieții e atât de mare și larg-deschisă fiecăruia! Oricât de mult am vorbi despre noi, dascălii, educația este cea mai aproape de noi și adesea facem cunoștință cu unele «lecții», tocmai atunci când nici nu ne gândim și când ne așteptăm mai puțin!
– Rep. Aș vrea să discutăm ceva mai detaliat despre concepția lui Alfie Kohn și să-mi spuneți, ce v-a impresionat atât de mult la acest specialist-cercetător?
-Alfie Kohn despre care vorbesc, este scriitor, conferenţiar şi cercetător în domeniul parentingului, al educaţiei şi al comportamentului uman. Pot spune că el a zdruncinat teoriile tradiţionale în materie de creşterea copiilor, atunci când a arătat, în cărţile şi în conferinţele sale publice, cât de dăunătoare pot fi pedepsele, recompensele, notele şi 
testele standardizate din sistemul de educaţie asupra copiilor! Fiind convins că darul cel mai preţ pe care un părinte i-l poate face copilului său este iubirea necondiţionată, Kohn a arătat cum copiii înfloresc atunci când au parte de respectul adulţilor din jurul lor, de oportunitatea de a învăţa să ia decizii, de prilejul de a-şi construi o motivaţie intrinsecă pentru ceea ce fac, în locul surselor exterioare de motivaţie, precum frica de pedeapsă sau de note şi dorinţa de a primi recompense şi laude!
– Rep. Pe ce căi putem acționa, ca să reușim a-i ajuta mai mult pe copii?
-Deşi pare paradoxal, datoria noastră este să avem un fel de autocontrol, deci, să controlăm modul în care îi ajutăm pe copii să preia ei înşişi controlul asupra propriei vieţi! Da, da, să nu ne mirăm, dragul meu! Scopul principal este să-i înzestrăm cu abilităţi pe copii, nu să-i determinăm să se conformeze, iar metodele sunt bazate pe respect, nu pe constrângere, caută să ne convingă Alfie Kohn în cartea «Parenting necondiționat», educatorul de prestigiu care a reuşit să schimbe abordarea faţă de copii a multor părinţi şi profesori din SUA şi a atras criticile adepţilor educaţiei tradiţionale.
“Un părinte bun este mai concentrat pe scopurile pe termen lung, e un vizionar”
– Rep. Desigur, toți vrem să fim părinţi buni pentru copiii noştri, dar aș vrea să vă întreb, din experienţa dvs. de zeci de ani la catedră, ce înseamnă cu adevărat să fii un părinte bun, care să fie apreciat de copii și de către comunitate?
-Poate că un părinte bun este mai puţin înclinat să se întrebe: “Cum să-mi conving copiii să facă ce vreau eu?” şi se întreabă, mai degrabă, “Care sunt nevoile copiilor mei şi cum pot face eu ca să le satisfac aceste nevoi?”, pentru că un părinte bun este mai concentrat pe scopurile pe termen lung, e un vizionar, dacă vreți, care se axează mai mult pe genul de oameni în care ar dori să se transforme copiii lui, decât pe supunerea pe termen scurt. Un părinte bun lucrează doar împreună cu copiii, așa cum face un dascăl în clasă, pentru a crea probleme cu situații concrete și pentru a rezolva astfel de probleme, în loc să le avanseze acestora promisiuni și anumite recompense ademenitoare, dar ineficiente pe termen lung!
– Rep. Dacă ar fi să le oferiți acum o singură «lecţie de viaţă» copiilor dvs, una care să conteze cu adevărat pentru ei și pentru dvs., care considerați că ar fi aceasta?
-Vedeți, eu nu sunt atât de sigur la ce vă referiţi, când spuneți «lecţie de viaţă», dar o trăsătură pe care sper să şi-o dezvolte un tânăr care se vrea educat este tendinţa de a-şi imagina cum arată lucrurile din perspectiva celorlalţi oameni. Un fel de empatie, cum spun psiho-sociologii, a te pune în pielea celorlalţi, cu alte cuvinte. Am observat că mulţi părinţi se simt depăşiţi, atunci când copiii lor se comportă urât sau fac «urât», fac ceea ce noi numim crize de comportament!
– Rep. Care credeți că este cea mai fericită abordare în astfel de situaţii?
-Greu de răspuns, pentru că nu există un “antidot”, o rețetă universal valabilă, o soluție inspirată la acest lucru! Poate că totul depinde și de modul cum definim un “comportament urât”, pentru că de multe ori soluția se circumscrie tocmai la ceea ce le cerem noi copiilor să facă, decât în rezistenţa copilului la a face acest lucru! Crizele acestea și comportamentele atipice au cauze multiple şi răspunsul va depinde în mare măsură de cauza frustrării copilului şi, de asemenea, de multe alte variabile, pentru că e foarte important să vedem cât de mare este copilul, care este tipul său temperamental, cât de des şi în ce circumstanţe apar crizele atitudinale şi aşa mai departe.
“A face educație și a primi educație, nu-i deloc un lucru ușor”
– Rep. Care sunt recomandările pe care le puteți face părinților tineri, tuturor părinților, aș putea spune?
-Singurele recomadări valabile pe care le pot sugera părinţilor sunt evitarea pedepselor şi recompenselor, care pot înrăutăţi situaţia, să privească lucrurile din perspectiva copilului şi, în funcţie de vârsta acestuia, să se aşeze, într-un moment de liniște și acalmie, să încerce să-şi dea seama împreună, ce a cauzat problema apărută în relația dintre părinți și copii, iar în deplină atmosferă senină, să se gândească la o posibilă soluţie!
– Rep. Domnule învățător, Gh. Scurtu, în încheiere, ce ne puteți spune despre actualul sistem românesc de învățământ?
-Îmi place întrebarea, așa că vă pot răspunde că sistemul românesc de învăţământ, bazat pe nenumărate teme, standarde foarte ridicate la nivel formal şi pe atotputernicia notei, este o “mașinărie” învechită, o modalitate nefirească de a ucide curiozitatea unui copil, așa cum consider că poate fi privit și spiritul de competiţie al părinţilor, mentalitatea lor de a avea copii performanți! Părinții care vor întotdeauna să vadă cum copilul lor a luat o notă mai mare decât colegul său de bancă, poate chiar un fel de a-i stârni unul împotriva altuia într-o cursă contraproductivă pentru recunoaşterea artificială, produc o atmosferă de stres, dăunătoare pentru sănătatea psihică! A face educație și a primi educație, nu-i deloc un lucru ușor, deși fiecare ne simțim în stare de aceasta. În fața multor probleme puse de copii, stai și te gândești, ce să faci, ce să răspunzi pentru ca să nu strici edificiul educației care se înalță, când șovăielnic, când vertiginos spre viață!
– Rep. Vă doresc “LA MULȚI ANI”, multă sănătate și să aveți mereu aceeași dragoste și prețuire față de copii!
Profesor, Vasile GOGONEA
