După terminarea facultăţii şi încadrarea mea, prin repartiţie guvernamentală, ca inspector la Comitetul judeţean de cultură şi educaţie Gorj, printre sarcinile primite în cadrul fişei postului era şi aceea de a răspunde şi de a coordona activitatea societăţilor culturale din judeţul Gorj, care nu erau puţine la număr şi care constituiau pilonii trainici ai păstrării tradiţiilor şi obiceiurilor satului gorjenesc. În fruntea acestor societăţi culturale erau dascăli de mare valoare, intelectuali autentici, oameni respectaţi şi respectabili, doi dintre aceştia fiind pentru mine vectori ai spiritualităţii şi ai vieţii culturale a Gorjului, iar, în acest sens, mă refer la eminenţii oameni de cultură şi mari autori de cărţi: Grigore Pupăză, de la Arcani, şi Constantin Mesteacăn, de la Polovragi! Cred că era prin toamna anului 1976, pe la sfârşitul lunii septembrie, când am fost chemat la birou de către domnul prof. Constantin Băleanu, Preşedintele Comitetului de Cultură şi Educaţie Socialistă al Judeţului Gorj, care mi-a spus printre altele: ,,Vasile Gogonea, în calitate de inspector care răspunde şi de activitatea societăţilor culturale din Gorj, îţi trasez o sarcină foarte importantă, iar, în acest fel, ai posibilitatea de a cunoaşte doi oameni de mare valoare, două cadre didactice în faţa cărora trebuie să te închini, pentru că sunt două «monumente vii» ale culturii gorjene! Mâine, îţi faci o delegaţie şi te deplasezi la Arcani, la şcoala gimnazială, ca să te întâlneşti şi să discuţi cu profesorul Grigore Pupăză despre societatea culturală din localitate, dar, ai grijă, să nu te pierzi cu firea, pentru că e un om deosebit! Te rog să notezi totul şi îmi faci un raport despre activitatea societăţii culturale din Arcani”!
Aveam în faţa mea un om blajin, cu vorba domoală şi bine cumpănită, care te căuta în adâncul sufletului cu privirea sa iscoditoare!
Pentru că am ajuns cu autobuzul în dreptul primăriei, unde se afla şcoala gimnazială, biserica, dispensarul, căminul cultural, deci un centru de cultură în toată regula, iată-mă înaintea marelui om de cultură! Tânăr şi «imberb», aşa cum de multe ori mă răsfăţa domnul Constantin Băleanu, cred că eram foarte emoţionat la întâlnirea cu domnul Grigore Pupăză, pentru că departe de a fi un «monument cultural», aveam în faţa mea un om blajin, cu vorba domoală şi bine cumpănită, care te căuta în adâncul sufletului cu privirea sa iscoditoare şi care te mângâia cu vorba şi te sprijinea cu un cuvânt de îmbărbătare, un om cu o bogată experienţă de viaţă, aflat la vremea respectivă în prag de pensionare! Am înţeles din studiul documentelor pe care le aveam la îndemână, că societăţile culturale erau sub «umbrela» secţiei de propagandă a comitetului judeţean de partid, însă dascălii adevăraţi, de felul domnului Grigore Pupăză, făceau ca societăţile culturale să fie păstrătoare şi propagatoare ale valorilor desprinse din tradiţiile şi obiceiurile satului românesc!
Acestea luaseră fiinţă în primele decenii ale secolului al XX-lea şi se exprimau prin publicaţii de mare amplitudine spirituală, dar mai ales prin eforturile susţinute ale «apostolilor» satului românesc, ale dascălilor de excepţie, aşa cum era profesorul Grigore Pupăză! Întâmplarea fericită a făcut ca numai peste 3-4 ani să-l cunosc pe profesorul Dan Pupăză, cu care eram coleg de cancelarie la Liceul Bârseşti, un foarte valoros profesor şi un prieten de necontestat, iar, după ani şi ani, prietenia noastră şi colaborarea aveau să se consolideze în cadrul ciclului de simpozioane dedicate satului românesc şi satului gorjenesc! Ca să revin, însă, la întâlnirea mea cu domnul Grigore Pupăză, trebuie să spun că m-a invitat la Muzeul sătesc pe care îl înfiinţase cu peste zece ani în urmă şi, cale de peste două ceasuri, mi-a vorbit despre viaţa culturală şi despre rostul societăţilor culturale, ca nişte «focare» vii şi mai ales ca propagatoare ale vieţii satului românesc. Apoi, ca un istoric desăvârşit şi ca un povestitor sfătos, domnul Grigore Pupăză mi-a vorbit despre o mişcare culturală care a luat naştere în anul 1917, în Corneştii Gorjului, prin înfiinţarea unei Biblioteci numită «Crinul», a unei Societăţi Educative numită «Tribuna» şi mai ales a unei reviste intitulate sugestiv «Crinul Satelor», cu filiale la Băleşti, Câmpofeni, Stolojani, Arcani şi Stroieşti, prin aportul deosebit al unor tineri entuziaşti cum au fost: Gheorghe Găvan-Jaleş, Grigore Copotoiu, Matei Băzăvan, Gheorghe Găvănescu, Ioan Lăzăroiu din satul Corneşti, iar, după ani, prin aportul domnului Grigore Pupăză din Arcani!
,,Ajung la problema situaţiei poporului, la lipsa unei acţiuni educative pentru ridicarea lui, la cauzele acestei situaţii!
Toţi au pus bazele unei mişcări culturale care a devenit cunoscută la nivel naţional! De altfel, iniţiatorul acestei societăţi culturale, Gheorghe Găvan-Jaleş, avea să spună într-un articol apărut în revista «Crinul Satelor», din februarie 1923: ,,Într-o zi din primăvara anului 1917 ne plimbam pe deal, vorbind despre cărţile ce citeam fiecare…din vorbă-n vorbă ajung la problema situaţiei poporului, la lipsa unei acţiuni educative pentru ridicarea lui, la cauzele acestei situaţii….Eu cred că de sus până jos este lipsă de tragere de inimă, apoi….vinovatul suntem noi toţi, cei ce putem vedea puţin din rău şi nu căutăm să-l lichidăm prin mijloacele de care dispunem fiecare. Noaptea n-am dormit deloc, iar dimineaţa ne-am şi făcut un program.
Am adunat toate cărţile ce am găsit pe la mine şi pe la el, le-am scris frumos într-un caiet şi după ce am făcut trebuşoara asta am zis să se cheme biblioteca Crinul”, iar, pentru o mai bună lămurire, am dat acest citat ca să înţelegem şi astăzi, cât de actuale sunt observaţiile şi aprecierile de acum 104 ani, iar, cu aproape patruzeci şi patru de ani în urmă, când purtam dialogul cu domnul Grigore Pupăză, simţeam că sunt cuvinte care merită aşternute în cartea vieţii! Şi pentru că la cele patru decenii şi jumătate am decis ca să vorbesc despre domnul Grigore Pupăză, doresc să menţionez că după întâlnirea cu pricina, m-am întors la serviciu a doua zi şi i-am prezentat domnului Constantin Băleanu raportul pe care mi l-a cerut, reproşându-mi că am făcut acest raport mai mult ca un ziarist şi mai puţin ca un propagandist de partid! Bineînţeles că nu am perceput observaţia respectivă ca pe un reproş, ci mai degrabă ca o apreciere pozitivă a modului în care mi-am făcut datoria de serviciu, pentru că domnul Grigore Pupăză (1915-1997) se identifică, pe bună dreptate, cu fervoarea vieţii culturale a comunei Arcani, unde a trăit şi a muncit în cea mai mare parte a timpului vieţii sale şi unde a înfiinţat primul muzeu sătesc din România, care, din 1996, în urma renovării, primeşte numele întemeietorului său, Grigore Pupăză, fiind integrat în centrul civic al comunei, alături de primărie, biserică, dispensar, farmacie, şcoală şi căminul cultural.
Cuprinde piese şi documente de o certă valoare, creaţii umane materiale şi spirituale care prin valoarea lor validează identitatea noastră culturală naţională, deoarece includ unelte, ceramică, inscripţii, monede, sigilii, bijuterii, piese de vestimentaţie şi harnaşament, arme, însemne funerare, o serie de probe materiale şi documentare privind istoria locală, multe manuscrise, cărţi rare şi cărţi vechi, cărţi cu valoare bibliofilă, chiar documente şi tipărituri de interes social, de arhivă, hărţi şi alte materiale cartografice, nenumărate obiecte cu valoare memorialistică şi documente cu valoare numismatică, monede, decoraţii, insigne, drapele şi stindarde, fotografii, hărţi, instrumente muzicale, costume populare bărbăteşti şi femeieşti care au fost colecţionate cu ajutorul elevilor, al sătenilor, fiind acordată o atenţie deosebită colecţionării şi expunerii unor elemente ale arhitecturii ţărăneşti: stâlpi, pridvoare, porţi, acoperişuri, încrustări în lemn, ca să nu mai spunem că în decursul vremii, în incinta Muzeului de la Arcani au fost organizate lansări de carte, simpozioane de înaltă ţinută, prilej cu care s-a reliefat faptul că satele de pe Jaleş au o zestre folclorică nespus de bogată în doine, balade, legende, dansuri, datini şi obiceiuri, toate reliefând fondul de aur al satului românesc, acestea fiind valorificate şi puse în lumină de peste două decenii, prin strădania fiului Domnului Grigore Pupăză, remarcabilul şi reputatul profesor Dan Pupăză, căruia i-am făcut mărturisirea că întâlnirea mea cu tatăl domniei sale, cu minunatul om de mare cultură Grigore Pupăză, a fost şi rămâne în memoria mea ca o revelaţie divină!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
