Am simțit că trebuie să îmbrac vestimentația elevată a «galei împărătești» pentru a oferi un răspuns adecvat la «provocările» intelectuale ale distinsului meu coleg de facultate, prof. univ. dr. Nicolae GROSU, un remarcabil și neobosit condeier care scrutează cu «ochiul minții» marile resorturi sociologice ale societății noastre de ieri și de azi, pentru a decripta neverosimila traiectorie pe care se înscrie o societate românească parcă aflată într-o perpetuă tranziție!
Stigmatizarea unui comportament antiromânesc pe care «îl manifestă românii înșiși»
După ce am colaborat, și m-am simțit onorat de această cinste, la realizarea ediției a II-a a cărții: «ROMÂNIA SUB INVAZIA MÂRLĂNIEI – o alertă sociologică», o lucrare monumentală și foarte mult apreciată în literatura de specialitate din țara noastră, iată-mă, așadar, împlicat în calitate de coautor al unei cărți emblematice pentru destinul neamului nostru, fiind vorba în acest caz de cartea nou apărută la Editura «Ecou Transilvan» și care este sugestiv intitulată: «DEZBINAREA ROMÂNEASCĂ– o abordare sociologică», prin care se urmărește stigmatizarea unui comportament antiromânesc pe care «îl manifestă românii înșiși» în toată splendoarea nealterată a faptului social! În cadrul unor articole pliate pe această temă, pentru început, fără intenția de a supralicita interesul firesc al celor care se pot dovedi pasionați de o astfel de problemă, țin să precizez faptul că am avut și încă mai păstrez unele reticențe în utilizarea cuvântului «nașpa», mai ales că fiecare dintre noi avem prilejul ca la tot pasul să ne confruntăm cu un limbaj cotidian extrem de «colorat» și pe alocuri «virusat» de meteahna analfabetismului, poate uzual pentru unii, cel puțin dubios și greu de suportat pentru alții. De fapt, credem că explicația constă în acceptarea și chiar încetățenirea în vocabularul vorbirii curente a unor cuvinte la care se dau noi sensuri și chiar noi semnificații, acestea fiind preluate din alte limbi, dar fără a avea o logică sau o regulă bine stabilite! Desigur, pentru a înţelege modul de constituire al societăţii româneşti se impune a-i clarifica începutul-începuturilor, iar în acest scop, poate că este plauzibil a se formula, conform metodologiei cunoaşterii ştiinţifice, următoarea ipoteză pe care o propunem spre adâncă reflecție: militarii romani, la momentul lăsării lor la vatră, după o viaţă de încazarmare şi campanii, nu aveau maturitatea socială necesară constituirii unei familii şi nici maturitatea economică necesară constituirii unei gospodării, motiv pentru care ei s-au manifestat impropriu în rolurile de cap de familie, de părinte şi de gospodar, afectându-se astfel etnogeneza poporului român.
Stăpânirea multiseculară străină asupra provinciilor româneşti a influenţat divergent formarea modelelor naţionale de comportament
Dar, de fapt, ce înseamnă un asemenea lucru? Vedem foarte bine că la vârsta adolescenței sunt mulți tineri care vor să fie originali, să iasă în evidență, să fie altfel! Ei încearcă acest lucru insolit, prin toate mijloacele posibile, de la felul în care se îmbracă, până la cuvintele pe care le folosesc într-o conversație cu ceilalți. Probabil s-a întâmplat, cel puțin o dată, să-i auzim vorbind la telefon cu prietenii sau cu colegii, pe un ton extravagant, folosind cuvinte cărora să nu le înțelegi sensul și să te chinuiești să le dai de cap! Acest limbaj numit «argou» sună «nașpa» și poate fi socotit “un limbaj neconvențional, folosit în mod conștient de vorbitorii unui grup social sau profesional, pentru a nu fi înțeleși de ceilalți, cum este argoul elevilor, al vânătorilor”, potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române! În multe cazuri, oricine poate constata frecvența cuvintelor: «nașpa», «mișto», «nasol» sau «baftă» în limbajul curent. Oricum, tinerii le folosesc insistent, abuziv chiar, dar este surprinzător că unii dintre aceşti termeni, «baftă» mai ales, au cucerit noi «spații» chiar în mass-media(??). Desigur, cuvintele menţionate nu aparţin, evident, limbii literare, ci argoului, un limbaj convenţional, utilizat de membrii anumitor grupuri sociale sau profesionale (elevi, studenţi, militari, vagabonzi, delincvenţi etc.), pentru a nu fi înţeleşi de ceilalţi sau pentru a-şi exprima, şi prin limbaj, solidaritatea în cadrul grupului structurat pe criterii ad-hoc! Ca să facem o referire directă la conceptul de geneză a dezbinării, conform unei metodologii a limbajului sincretismului istoric, din evidenţa unui gen de istoricitate aleatorie rezultă că iniţial, eterogenitatea etnică a foştilor militari şi a colonilor romani – proveniţi din diverse provincii ale imperiului şi cu pondere de 40-50% din populaţia Daciei Romane a împiedicat integrarea în modele unitare a comportamentelor specifice acestor roluri, tot astfel, putându-se explica şi faptul că românii nu au biotip, ei fiind ca fizionomie, culoare, înălţime şi grosime cam de toate felurile; ulterior, năvălirile barbare au devastat inclusiv începutul de constituire a unor modele naţionale de comportament; în final, stăpânirea multiseculară străină (turcească, rusească, ungară, austriacă) asupra provinciilor româneşti a influenţat divergent formarea modelelor naţionale de comportament, reieşind că manifestarea în rolurile de cap de familie, de părinte şi de gospodar şi, respectiv, etnogeneza poporului român au fost şi mai grav afectate, iar acest lucru se regăsește în amalgamul unui limbaj greu de definit.
Consecinţele care transpar în sarabanda limbajului cotidian: dezbinarea, slăbiciunea şi nemotivarea
Ideea pentru care pledăm este aceea că «dezbinarea românească» se reflectă pregnant în caducitatea limbajului și în alterarea relației de comunicare interumană, pentru că suntem conștienți că «nașpa», «mișto», «nasol» sau «baftă» sunt cuvinte de origine ţigănească, dar se bucură, se pare, de succes «la tarabă», mai ales că le auzim în fiecare zi, în cele mai diverse contexte de comunicare prin limbajul curent. Foarte apropiat de sensul tribului, termenul de etnie oferă o definiţie mai elevată şi lipsită de orice semnificaţii negative faţă de anumite grupuri de oameni, identificându-i conform unor experienţe istorice, sociale, culturale comune ce se regăsesc în limbajul care asigură «arta» comunicării. Dezvoltarea etniilor ţine seama de un anumit teritoriu numit patrie, de dezvoltarea unui limbaj comun (sau a unor dialecte înrudite), precum şi de adoptarea unor sisteme de simboluri de referinţă – religie, mitologie, aspect fizic etc. Pe acest temei explicativ, din ipoteză se pot deduce următoarele consecinţe: manifestarea improprie în rolul de cap de familie, ca factor al relaţiilor sociale, a frustrat formarea primelor generaţii mixte, daco-romane, de modelul de personalitate respectiv, acestea rămânând astfel, socialmente dezbinate; manifestarea improprie în rolul de părinte, ca factor de forţă şi de autoritate a frustrat formarea primelor generaţii mixte, daco-romane, de modelul de personalitate respectiv, acestea rămânând astfel psihologiceşte slabe; manifestarea improprie în rolul de gospodar, ca factor al motivaţiei muncii, a frustrat formarea primelor generaţii mixte, daco-romane, de modelul de personalitate respectiv, acestea rămânând astfel nemotivate. Se poate vorbi, în sens mai larg, de trei consecinţe care transpar în sarabanda limbajului cotidian: dezbinarea, slăbiciunea şi nemotivarea – iar acestea au avut și încă mai au, conform metodologiei amintite, următoarea involuţie: dezbinarea ca indiferenţă faţă de soarta celorlalţi şi a ţării, fiind obligată de dificultăţile vieţii să se definească atitudinal. Și, cum n-a avut premise să devină atitudine pozitivă, de colaborare, a degenerat, prin confruntarea intereselor, în atitudine negativă, de duşmănie, astfel încât până şi balada naţională simbol, «Miorița», pare că îşi extrage proiecţia din invidia, duşmănia şi crima dintre români.
Limbajul greu de controlat și lipsit de resorturi educaționale generează resentimente
Prin limbajul greu de controlat și lipsit de resorturi educaționale, aceste resentimente s-au generalizat în nevoia, indusă din aproape în aproape, «să moară capra vecinului», proces prin care «murind toate caprele», ţara a rămas, structural şi ireversibil, săracă, fiind cert că numai într-un asemenea mediu puteau să apară expresii de tipul «pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti» şi «facerea de bine e f… de mamă», ca într-un limbaj «nașpa» sui-generis prin care se demonstrează că argoul este o modalitate de a-i face pe tineri să se simtă importanți, deoarece ei văd în aceasta o confirmare, că nu mai sunt copiii lui mami și ai lui tati. Așa că, de ce să ne mai mirăm că în timpul fast unei conversații se folosește expresia “arată beton”, pentru a descrie o fată frumoasă, iar ca să fie la…modă, trebuie să nu aibă haine «nașpa», folosindu-se un cuvânt care descrie ceva urât! De rău este și dacă-l auzi pe un adolescent utilizând cuvinte precum “nasol”, “ești praf” sau “ești varză”, mai ales că multe dintre cuvintele pe care le utilizează adolescentul sunt preluate din limba engleză. Astfel, banalul adjectiv «tare» a devenit “cool”, în timp ce la modă s-a transformat în «trendy», iar în loc de «vin imediat» o să-l auzi spunânâd “brb”, abreviere de la expresia folosită de englezi “be right back”. Iar, ca să-i intri în grațiile unei persoane, trebuie să fii “de gașcă”, expresie des întâlnită printre adolescenți! Termenul descrie o persoană sociabilă, charismatică sau «marfă», cum ar spune un tânăr aflat la vârsta marilor probleme, cu precizarea că slăbiciunea psihică a omului nemotivat, nepermiţând maturizarea prin confruntare cu duşmanii – românii retrăgându-se în păduri şi munţi – a degenerat în slugărnicie faţă de străini, motiv pentru care românul a decăzut în străin şi slugă în propria ţară, astfel încât, chiar şi în prezent, el vorbeşte cu minoritarii în limbile acestora, iar în cazul familiilor mixte, el acceptă formarea copilului în spirit etnic minoritar, fiind cert că numai într-un asemenea mediu puteau să apară expresii de tipul “sărmanul nostru românaş” sau “mămăliga românească nu explodează”! (VA URMA)
Profesor, Vasile GOGONEA
