Problema violenţei în mediul şcolar este una deosebit de complexă, fiind vorba de un conflict intragenerațional, dar și unul intergenerațional care poate fi abordat și prin analize teoretice în mass-media, atâta vreme cât fenomenul devine o adevărată alertă sociologică ce tinde să reprezinte o temă de interes constant al politicilor educaționale din fiecare țară, ca să nu mai vorbim de contextul mai larg, european, ca urmare a unei conferinţe a experţilor organizată de Comisia Europeană cu ceva ani în urmă, la Utrecht(Olanda), cu privire la “dreptul la siguranţă” în relaţia cu mediul şcolar.
Școala românească trebuie să se implice în prevenirea și combaterea violenței în acest mediu
Violența face parte din ceea ce Thomas Hobbes numea «bellum omnium contra omnes», ca o dovadă că preocuparea pentru manifestările de violență și dilemele privind creșterea agresivității în ansamblul social, prin multiplicarea cauzelor sale, impun elaborarea de strategii de prevenire și combatere a acestor fenomene, ceea ce reprezintă subiecte de reflecție pentru liderii de opinie, politicieni, jurnaliști și, mai ales pentru cercetătorii din diferite domenii. De altfel, globalizarea interesului față de violența socială este consecința firească a unei conștientizări generalizate privind necesitatea punerii fenomenului violenței pe agenda de lucru a diferiților actori sociali, responsabili de găsirea unor soluții, dar și de mobilizarea corpului social, a societății civile în implicarea și participarea la prevenirea și combaterea acestui flagel social devastator! De altfel, una dintre definiţiile cele mai cuprinzătoare este cea a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, după care violenţa înseamnă “ameninţarea sau folosirea intenţionată a forţei fizice sau a puterii contra propriei persoane, contra altuia sau contra unui grup, unei comunităţi care antrenează sau riscă puternic să antreneze un traumatism, un deces sau daune psihologice, o dezvoltare improprie sau privaţiuni”! Desigur, contextul de aplicare al definiţiei poate fi acela al şcolii, la nivelul relaţiilor elevi-elevi sau educatori-elevi, mai ales că violența școlară înseamnă doar o parte a acestui demers, poate cea mai importantă pentru viitorul societății, deși locul pe care îl ocupă în politicile naționale este diferit de la o țară la alta, aspectul fiind cauzat mai ales de tradiție și de resursele umane și materiale prin care se recunoaște unanim importanța acestei probleme. De aici, necesitatea abordării ei, atât din perspectiva cognitivă, de sensibilizare, cât și din perspectiva pragmatică a studiilor de caz. Sensibilizarea față de fenomenul violenței școlare ar trebui, firesc, să ducă și la creșterea eforturilor depuse pentru ameliorarea situației prezente. În acest sens, credem că școala românească trebuie să se implice în prevenirea și combaterea violenței în acest mediu extrem de fragil, dar, mai ales ea trebuie să dispună de o cunoaștere și chiar o recunoaștere la nivel național a fenomenului violenței școlare. Constatăm cu uimire și chiar cu stupoare că tot mai mulţi elevi se iau la bătaie în clase sau în curtea şcolii, cu toate că profesorii şi poliţiştii de proximitate sunt atenţi la fiecare mişcare a minorilor pentru a preveni incidentele. Oamenii legii spun că violenţa în şcoli prezintă un trend ascendent și alarmant în anul şcolar 2015/2016!
Fenomenul violenței școlare trebuie analizat în contextul unor strategii și proiecte de prevenire a sa
Delimitarea sferei violenţei şcolare este un proces continuu, iar promovarea siguranţei în şcoală înseamnă, în primul rând, prevenirea violenţei ce poate lua diverse forme: pedeapsă fizică, restricţie fizică, constrângere solitară şi orice formă de izolare, obligaţie de a purta o vestimentaţie distinctivă, restricţii alimentare, restricţii sau refuzul de a avea contact cu membrii familiei sau cu prietenii, abuzul verbal, sarcasmul. De asemenea, putem cuprinde, tot aici, comportamente precum: exprimarea inadecvată sau jignitoare, bruscare, împingere, lovire, rănire, comportament ce intră sub incidenţa legii (viol, furt, vandalism etc.), ofensă adusă cadrului didactic, comportament şcolar inadecvat. Se pare că violența este prezentă în peste 75% din școlile din România, mai ales că formele de manifestare a violenţei în şcoală sunt: violenţa între elevi (are cea mai mare pondere în cazurile de violenţă şcolară), violenţa elevilor faţă de profesori sau violenţa profesorilor faţă de elevi. Fenomenul violenței școlare trebuie analizat în contextul apariției lui, dar a gândi strategii, proiecte de prevenire a violenței școlare înseamnă a lua în considerare toți factorii (sociali, familiali, școlari, de personalitate) ce pot determina comportamentul violent al elevilor. În primul rând, școala poate juca un rol important în prevenirea violenței școlare, mai ales că studiile de specialitate amintesc de trei tipuri de prevenție pe care le poate asigura școala și care se completează reciproc: o prevenție primară, care se poate realiza foarte ușor de către fiecare profesor și se referă la dezvoltarea unei atitudini pozitive față de fiecare elev, exprimarea încrederii în capacitatea lui de a reuși, în al doilea rând, o prevenție secundară care pleacă de la faptul că școala reprezintă un post de observație privilegiat al dezvoltării intelectuale și afective a elevului, iar profesorul, printr-o observare atentă a acestuia, poate repera efectele unor violențe la care elevul a fost supus în afara mediului școlar, iar în al treilea rând, se are în vedere sprijinul direct adus elevilor care manifestă comportamente violente, prin care se urmărește prevenirea recidivei și adoptarea unor măsuri după producerea comportamentului violent. Desigur, fiecare situație cu care se confruntă dascălii este unică din punctul de vedere al cauzelor și al formelor de manifestare, dar, până la urmă, credem că e mult mai ușor să alegi ceea ce se potrivește mai bine dintr-o serie de posibilități. Parcă tot mai mult, clasa de elevi se prezintă ca un spațiu de confruntare și de conflict profesor-elevi și elevi-elevi. Pentru a face față unei situații conflictuale se recomandă strategii de evitare, prin care profesorul ignoră momentan criza creată în sala de clasă și continuă cursul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat (??!!). Sunt necesare strategii de diminuare (moderare), care se folosesc atunci când profesorul, din dorința de a evita confruntarea, minimalizează dezacordul cu elevii, iar în final, strategiile de coerciție, care apar atunci când profesorul recurge la diferite mijloace de constrângere pentru a regla conflictul, ca să nu mai vorbim de așa-zisele strategii de compromis, care se folosesc atunci când profesorul recurge la concesii, la promisiuni pentru a face față situației, pentru a le converti în strategii de rezolvare negociată a problemei, ca un procedeu de rezolvare a conflictelor prin intermediul discuției între părțile «adverse», cum s-ar spune!
Creşteri ale incidentelor în incinta şcolilor au fost înregistrate chiar din primele luni ale acestui an școlar
Numai în semestrul I al acestui an şcolar s-a înregistrat o creştere a infracţiunilor de furt, loviri sau alte violenţe cu 21,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului şcolar precedent, cu toate că 85% dintre evenimente au avut loc în curtea şcolii sau în clase şi doar 15% în zona adiacentă unităţilor de învăţământ, precizează anumite surse din partea Direcţiei de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Române. Creşteri ale incidentelor care au loc în incinta şcolilor au fost înregistrate chiar din primele luni ale acestui an școlar, ceea ce trebuie să dea de gândit factorilor cu anumite responsabilități, mai ales că după primele două luni ale acestui an școlar avem o creştere sesizată în incinta şi zona adiacentă şcolilor de învăţământ non-universitar cu 12,63% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Se constată că în funcţie de locul comiterii faptelor penale s-au înregistrat creşteri ale infracţiunilor săvârşite în incinta unităţilor de învăţământ cu 15,72% şi scăderi ale celor din zona adiacentă cu 6,25%”, iar ca un fapt care trebuie reținut, majoritatea incidentelor care au loc în şcoli se încadrează la infracţiunea de furt, dar şi loviri sau alte violenţe datorate așa-zisei «iubiri înșelate»(sic??!!). Dorim să atragem atenția că în mintea unor pretinși «analiști», apar formulări de tipul: «iubitul și-a lovit iubita!!», de parcă la școală ne-am afla în cuibușoare ale iubirii neîmpărtășite, nicidecum în unități de învățământ! Să fie clar ca lumina zilei, sunt violențe între elevi, nu discutăm aici despre relații între «iubitul» sau «iubita» «X», mai ales că ponderea cazurilor o deţin infracţiunile de furt – 59%, iar cele de loviri şi alte violenţe – 32%. Din ceea ce s-a constatat, predomină furturile de bani și de telefoane, pentru că mulți elevi bravează și se şi etalează cu anumite mărci de telefoane. În ultima perioadă au fost și în județul nostru cazuri de înjunghiere în curtea școlii, iar foarte mulţi tineri nu conştientizează faptul că rănirea unei persoane cu un cuţit nu este o contravenţie, ci o infracţiune, iar elevii care au între 14 şi 16 ani, pot plăti cu închisoarea pentru faptele lor, dacă în anchetă se dovedeşte că aceştia au avut discernământ când au comis fapta, în timp ce în cazul celor de până la 14 ani, răspunzători sunt părinţii. Mass-media acordă din ce în ce mai multă atenţie violenţei în școli, contribuind astfel la conştientizarea şi creşterea interesului public faţă de violenţa tinerilor şi implicit, cea şcolară.
Violenţa şcolară este o formă a violenţei cotidiene
Şcoala nu mai este o entitate izolată, un spaţiu social autonom, necorelat cu dinamica socială, neafectat de conflictele şi de dificultăţile cu care se confruntă societatea! Ea este o parte integrantă a comunităţii largi, iar problemele cu care se confruntă școala ca instituţie şi mediu de formare a tinerilor privesc întreaga societate. Şcoala trebuie văzută ca un forum al socializării, un spaţiu transparent, deschis lumii exterioare, ale cărei tensiuni le asimilează şi devin un spaţiu de manifestare a violenţei. Putem spune, fără teama de a greși, că violenţa şcolară este o formă a violenţei cotidiene şi o problemă globală. În zilele noastre, şcoala, ca instituţie este mai transparentă, iar în contextul cultural şi politic european se acceptă şi se promovează ideea că şcoala trebuie să fie un spaţiu privilegiat, al securităţii, liber de conflicte şi de manifestări ale violenţei sociale. Violenţa în şcoli nu este un fenomen social nou, astăzi fiind mai vizibil datorită mediei. Cu promisiunea că vom reveni pe această temă și cu anumite puncte de vedere ale unor factori de decizie, în loc de concluzie, putem aprecia că violența școlară nu poate fi asociată doar cu zonele urbane dificile, cu periferiile, acolo unde sărăcia este la ea acasă, mai ales că atunci când se vorbește despre violență în școală, se consideră drept surse defavorizante anumiți factori exteriori ai școlii: mediul familial, mediul social, ca și unii factori ce țin de individualitatea elevului, de personalitatea lui.
Profesor, Vasile GOGONEA
