Edi Iordănescu a clarificat lucrurile: “Voi rămâne la Târgu-Jiu!”

255

Pandurii este pe cale să depășească problemele financiare cu care s-a confruntat în ultimele luni și odată cu rezolvarea acestor probleme vine și confirmarea că antrenorul Edi Iordănescu va termina sezonul pe banca echipei sale. “Sunt antrenorul pandurilor şi îmi doresc să rămân la Târgu-Jiu, cel puţin până la finalul contractului, adică până în vară. Am o obligaţie morală faţă de băieţi să merg până la capăt alături de ei, pe drumul pe care am plecat împreună, însă în acelaşi timp am datoria să mă lupt pentru drepturile lor, având în vedere sacrificiul de care au dat dovadă, caracterul lor şi modul cum s-au pregătit şi, în mod special, rezultatele obţinute de ei. Este munca lor la mijloc şi, automat, un drept pe care îl au”, a declarat Edi Iordănescu punând capăt speculațiilor cu privire la o despărțire între el și clubul gorjean în această iarnă. Acesta a precizat că ofertele avute nu l-au pus în postura de a se gândi la plecare pentru că a avut și are încredere că lucrurile se vor îndrepta la Pandurii, din punct de vedere financiar, la finele sezonului echipa poate obține cea mai bună performanță a sa: “Au fost mai multe discuţii în ultima perioadă cu anumite cluburi din străinătate, diverse propuneri pentru mine. Au fost și în vară, m-au onorat, însă prioritară pentru mine rămâne echipa Pandurii şi niciodată nu am pus pe primul loc latura financiară. Am încredere mare că Pandurii poate face în final cel mai bun sezon din istorie, dacă lucrurile se redresează. Am mare încredere în oamenii care susţin acest proiect şi care iubesc cu adevărat echipa şi în preşedintele clubului, că vor reuşi să deblocheze această situaţie. Sunt adeptul continuităţii, vreau să-mi duc munca la final şi, de aceea, atât timp cât sunt şanse de continuitate, voi rămâne la Târgu-Jiu”, a mai spus Edi Iordănescu.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here