REACȚIA ISJ în cazul profesoarei judecate pentru trafic de influență: ”SUNTEM ȘOCAȚI!”

434

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Gorj au făcut, astăzi, primele declarații, după decizia procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, care au deferit Justiției o profesoară de discipline tehnice din cadrul Liceului Tehnologic Tismana. ”Punctul nostru de vedere este că suntem șocați de atitudinea doamnei, dezaprobăm total astfel de comportamente si cosiderăm că etica examenelor este esențiala pentru învățământul preuniversitar. Demersurile Justiției sunt clare, dosarul merge în judecată, iar în ceea ce privește sancționarea dumneaei în școală, nu depinde de ISJ. Toate sancțiunile se aplică în școală. Pe mine mă intrigă, pentru că de doi ani se corectează în alte județe. Ce a putut să promită doamna sau ce influență? Cum făcea asta pentru alt județ? Efectiv este înșelăciune, este minciună, pentru că nu putea să facă așa ceva. Pentru descurajarea unor tentative de felul acesta, cea mai bună măsură este să se corecteze în alt județ. Am rămas uimită! În 2015-2016 s-a corectat în alt județ, nici nu am știut județul până în momentul în care am pus lucrările în pachete. În 2016 a venit SRI-ul, a însoțit transportul lucrărilor”, a declarat pentru Gorjeanul, Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj.

Marcela Percea a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență, una în formă simplă și cealaltă în formă continuată. Din rechizitoriul întocmit rezultă că femeia, spre sfârșitul anului școlar 2014-2015, ar fi pretins 100 de lei de la un elev în clasa a XII-a, la aceeași unitate de învățământ, pentru a-l ajuta să obțină la proba de matematică, a examenului de Bacalaraureat, o notă majorată cu 1 sau 2 puncte, lasând să se înțeleagă că are influență asupra membrilor comisiei de examinare. ”Din rechizitoriul întocmit de procuror rezultă că inculpata Percea Marcela, profesor de discipline tehnice în cadrul Liceului Tehnologic Tismana, spre sfârşitul anului şcolar 2014-2015 a pretins suma de 100 lei de la D.C., elev în clasa a XII-a la aceeaşi unitate de învăţământ, pentru a-l ajuta să obţină la proba de matematică a examenului de bacalaureat o notă majorată cu 1 sau 2 puncte, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra membrilor comisiei”, a precizat Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Mai mult, anchetatorii susțin că, în cursul lunilor octombrie-noiembrie 2015 și februarie-martie 2016, profesoara ar fi pretins diferite  sume de la șase elevi în clasa a XII-a, la Liceul Tehnologic Tismana, promoția 2016, pentru a interveni la membrii evaluatori ai Comisiei de Bacalaureat. Femeia a fost cercetată în libertate.

Detalii în ediția de mâine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here