Evanghelia duminicii a VII-a, după Rusalii, vine să ne stâmpere setea sufletului, în chipul cel mai grăitor cu putinţă, chiar din izvorul minunilor fără de margini ale Mântuitorului Iisus Hristos, prin vindecarea a doi orbi şi a unui mut din Capernaum, dovedindu-ne încă o dată că puterea Lui este nemărginită şi înţelegerea Lui este neajunsă de mintea omenească. Pericopa evanghelică ni-L arată pe Hristos Domnul, binefăcător, vindecător şi ajutător, când ne îndeamnă să fim milostivi, să ajutăm, să iubim semenii noştri, pentru că Mântuitorul a făcut minunile cu a Sa poruncă şi datorită puterii Sale.
Dumnezeu ne arată atotputernicia, bunătatea şi iubirea!
Măsura credinţei este şi măsura vieţii pe care o trăim, iar dacă vrea cineva să ştie câtă credinţă are şi cât îi este de lucrătoare, trebuie să se cerceteze pe sine însuşi, să ia aminte la viaţa pe care o duce, care este mărturisirea Duhului Sfânt, iar dacă nu manifestăm smerenie şi evlavie, nu ne vom apropia de Dumnezeu, chiar dacă mărturisim că avem credinţă. Prin minuni, Dumnezeu Îşi arată atotputernicia, bunătatea şi iubirea Sa faţă de oameni şi de întreaga creaţie, motiv pentru care noi trebuie să căutăm preamărirea numelui Său în cer şi pe pământ, întărirea şi apărarea dreptei credinţe în lume, călăuzirea şi mântuirea oamenilor, izgonirea duhurilor răutăţii dintre noi. Minunile arată în chipul cel mai convingător şi direct că Dumnezeu este Creatorul şi Stăpânul întregii lumi, că El are milă de oameni şi aşteaptă pocăinţa lor. Iar dacă oamenii se îndoiesc de Dumnezeu, chiar de se află în faţa unor adevărate minuni, înseamnă că mântuirea lor este în mare primejdie. Cel ce se împotriveşte minunilor sau se îndoieşte de adevărul lor, acela tăgăduieşte Sfânta Scriptură, tăgăduieşte revelaţia divină şi pe Însuşi Dumnezeu, deci, nu se poate mântui, pentru că nu duce sufletul în Împărăţia Lui.
Credinţa creştină şi revelaţia divină, întemeiate şi întărite de minuni!
Credinţa creştină şi revelaţia divină sunt întemeiate şi întărite de minuni, adică de fapte şi lucruri supraomeneşti săvârşite de Dumnezeu, mai presus de mintea şi de înţelegerea noastră. Mântuitorul cere credinţă de la cei doi orbi, iar dacă le spune, după ce i-a vindecat, să nu se laude, să nu-L vestească pe El ca vindecător, a făcut aceasta ca să ne arate nouă că, după ce săvârşim binele, nu trebuie să ne lăudăm, nici să aşteptăm laudă de la oameni pentru binele săvârşit. Să învăţăm a ne ruga cu smerenie, având drept pildă pe cei doi orbi vindecaţi, pentru că aceia mergeau după Mântuitorul şi strigau, cu credinţă: „Miluieşte-ne pe noi, Fiul lui David!“.
Astăzi, Doamne, revarsă mila şi harul minunilor Tale!
Iar dacă Domnul te va întreba, omule, ca şi pe ei: „Crezi că pot să fac Eu aceasta?“, tu, să-I răspunzi din toată inima ta: „Da, Doamne, cred că Tu ai făcut cerul şi pământul, ai creat pe îngeri şi pe oameni, Te-ai întrupat din Fecioară şi ai Înviat din morţi, pentru a noastră mântuire! Cred în Evanghelie şi în puterea Sfintei Cruci, cred în mila şi în minunile Tale! Astăzi, Doamne, revarsă mila şi harul minunilor Tale peste noi toţi, ca să Te slăvim şi să Te lăudăm în veci“! Întreg Universul, în negrăită frumuseţe şi ordine, se dovedeşte o mare minune a Creatorului care uimeşte până şi pe îngeri, iar omul, atât de minunat creat, rămâne o nepătrunsă minune a Creatorului! Prin cele două mari minuni ale lui Dumnezeu, crearea lumii văzute şi nevăzute prin cuvânt, şi înnoirea lumii prin Întruparea, Naşterea Domnului din Fecioara Maria, ce nu pot fi înţelese de noi, se slăveşte Cel PreaÎnalt, oamenii se întăresc în credinţă şi se mântuiesc, pentru a creşte puterea creştinismului, de a fi cea mai mare minune a lui Hristos Cel Înviat din morţi, pentru că din sângele Domnului răstignit pe Golgota şi din lumina Sfântului Mormânt a răsărit o lume nouă, o Biserică nouă şi o lege nouă, mărturisită şi apărată de peste două mii de ani prin jertfă.
Vasile GOGONEA
