Dudău trece cu PAS-ul peste PSDM

402

tauru si dudau 018Liderii Partidului Alianţa Socialistă, filiala Gorj, nu se sinchisesc prea mult de apariţia pe scena politică a formaţiunii lui Miron Cozma. Asta în condiţiile în care Partidul Social Democrat al Muncitorilor este unul de stânga şi concurează cel puţin la acest capitol cu PAS-ul ce se vrea noul Partid Comunist Român.

Gheorghe Dudău, preşedintele PAS Gorj, nu îşi face prea multe probleme legate de PSDM, formaţiunea politică lansată oficial de Miron Cozma, vineri, la Târgu-Jiu. “În legătură cu acest partid, noi nu avem nimic, pot să se înfiinţeze oricâte partide. Întrebarea este, în acest caz, mai sunt muncitori? Asta pentru că, şi în Gorj ca şi peste tot, muncitorii sunt pe cale de dispariţie”, a declarat Dudău.

Şeful PAS a menţionat, de asemenea, ironic că Miron Cozma şi-a stabilit cu atenţie şi persoanele care îi fac imagine partidului, una dintre ele fiind Căpriţă. “Am observat că l-a luat pe Căpriţă alături de dumnealui. L-a luat pe Căpriţă şi Căpriţă îi face imagine că are o grămadă de decoraţii. Nu ştiu de unde le-a procurat”, a completat Dudău. Nu se ştie însă dacă personajul Căpriţă s-a înscris în PSDM dar Leonida Belgher, fostul activist al Partidului Poporului a făcut asta, devenind preşedintele organizaţiei lui Cozma, în judeţul Gorj.

A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here