Potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică, la nivelul județului Gorj, sunt 59 de cazuri confirmate cu COVID-19. Dintre acestea 9 persoane au fost declarate vindecate, iar 2 persoane au decedat. Toate persoanele internate prezintă forme ușoare.
,, Precizăm că, până în momentul de față, au fost confirmate cu COVID-19, în urma testelor prelucrate în cadrul laboratoarelor din țară, 2 cadre medicale și 2 persoane parte din personalul auxiliar, de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu și Spitalul Municipal Motru. De la începutul pandemiei, la nivelul județului Gorj, s-au prelevat aproximativ 1000 de teste, din care circa 50 sunt în așteptare”, anunță azi DSP Gorj.