Două variante de pod provizoriu la Albeni

684

Deputatul Mihai Weber, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ciprian Florescu, şeful Garnizoanei Târgu-Jiu, comandatul Marin Bran, dar şi primarul şi viceprimarul comunei Albeni s-au deplasat ieri la podul rupt de ape pentru a găsi o soluţie provizorie pentru circulaţia din zonă. Cei prezenţi au găsit astfel două soluţii pentru podul de la Albeni, fie realizarea în amonte a unui pod cu pontoane mobile, loc în care este necesar sprijinul MApN-ului, fie în aval reabilitarea podului CFR, folosit de fostul SNLO, oferit unei firme care se ocupă de comercializarea fierului vechi.

7Aşa cum a anunţat cu o zi în urmă, deputatul PSD pe Colegiul 2, Mihai Weber, s-a prezentat la podul de la Albeni, însoţit de factorii decizionali care pot lua o hotărâre în privinţa găsirii unei soluţii pentru circulaţia pietonală şi cea rutieră, dar fără maşini de mare tonaj. “Am studiat problema şi am găsit două soluţii. Fie realizăm în amonte un pod cu pontoane mobile, construcţie ce se poate face cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale şi a Garnizoanei Târgu-Jiu, fie în aval reabilităm vechiul pod de cale ferată al SNLO. Pentru această ultimă variantă am luat în calcul că vechiul pod poate fi semaforizat şi permite circulaţia pietonală şi cea a maşinilor mici. Asta până la realizarea reabilitării podului rupt”, a explicat Weber.
Acesta a menţionat că va transmite o solicitare spre MApN, în legătură cu podul mobil, pentru a se vedea cum se poate realiza construcţia, în timp ce Weber va avea o discuţie şi cu managerul CEO în legătură cu podul de cale ferată al Diviziei Miniere, care, se pare că ar fi fost încredinţat unei firme pentru fier vechi.
A.Stoica

1 COMENTARIU

  1. Asa da …se vede ca unii se ocupa de problemele cetatenilor.Ar trebui si Ragman de la Prigoria sa ia exemplu pentru satul Zorlesti….el se ocupa numai de stana de oi….

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here