Dosar penal pentru „paraşute”

723

Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna Teleşti, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de jandarmi comercializând „paraşute” în târgul auto din municipiul Târgu-Jiu.

În după-amiaza zilei de 9 februarie, lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj au executat o misiune de prevenire şi combatere a faptelor antisociale în târgul auto din municipiul Târgu-Jiu. Cu această ocazie a fost depistat un bărbat în vârstă de 52 de ani, cu domiciliul în comuna Teleşti, ce avea expuse la vânzare un număr de 14 plase monofilament tip ,,paraşută”, la un stand din interiorul târgului. „Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele de sesizare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament, conform art. 64 lit. K din O.U.G 23/2008”, a anunţat Gabriel Pănoiu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here