Doru Dădălău, la un nou album fotografic (I)

338

Doru Dădălău a realizat un nou album fotografic intitulat ,,Ninge peste amintiri”. Acesta este, de fapt, volumul 9 din ciclul ,,Acasă la gorjeni”. Albumul este dedicat lui Traian Dădălău, fiul artistului, care luna aceasta ar fi împlinit 22 de ani. Prefața albumului este semnată de scriitorul Nicolae Dragoș. Aceasta v-o redăm mai jos:

Poeme în alb
„Când și unde l-am cunoscut pe dăruitul artist al imaginii fotografice Teodor Dădălău, cel care a devenit, prin ani, reputatul „autor de albume de tulburătoare expresivitate”?, m-am întrebat aflându-mă în fața unui nou mănunchi de daruri descoperite de el în mirificul peisaj gorjenesc, printr-o privire creator scrutătoare. Daruri destinate să bucure ochiul însetat de frumos, memoria peliculei punându-ne în față „materia vie”, dătătoare de emoții și satisfacții estetice, creații fotografice antologice, care constituie substanța generoasă a unui nou album, ce-i poartă semnătura.
ninge peste amintiri - Traian in sanieMi-am pus această întrebare pentru că – fiindu-ne dat să călătorim o parte din viețile noastre prin același spațiu românesc, cel al Gorjului natal – am avut privilegiul de a fi îmbogățit sufletește și datorită autorului albumului de față, adăugându-li-se altora anterioare; cum se întâmplă firesc ori de câte ori ai șansa de a cunoaște un creator valoros și un om cu alese calități.
Ar fi multe ipostazele în care portretul acestui creator de frumos s-a împlinit în timp prin distinctive reliefuri umane și artistice. Cu atât mai mult când viața – cu meandrele ei, cu încercările câteodată dramatice, fragile chiar – vine să adaoge definirii unui destin imprevizibile evenimente, nuanțe și dimensiuni existențiale ale acestora, ale căror amprente își lasă văzute urmele și umbrele lor și pe inefabile căutări și izbânzi creatoare. Ceea ce avea să i se întâmple cu supra de măsură omului de specială sensibilitate, Teodor Dădălău, determinându-i în adâncime atât devenirile umane, cât și actele artistice, creatoare.
Iată de ce voi încerca, mai întâi, să rezum posibilul răspuns la întrebarea cu care am pornit la drumul menit să îngăduie o posibilă schiță de portret, necesară cred și pentru a fi însoțitoare a unei simple prefețe la acest album botezat de autorul său, atât de frumos și de exact, cu titlul „Ninge peste amintiri”. Album care se alătură unui captivant ciclu editorial, o binevenită colecție de imagini prin care se lansează în fapt o ademenitoare invitație de a fi oaspeții locuitorilor unui luminos spațiu de țară, „Acasă la gorjeni”.
coperti - Ninge peste amintiriDupă mărturiile autorului acestei feerice „ninsori peste amintiri”, sunt gândite un număr de unsprezece albume, din care au ajuns, până acum, între coperți de carte tipărită șase titluri, urmând cel de al șaptelea, cel de față. ele sunt: „Călător prin Gorjul de odinioară”, „Gorj – locuri minunate”, „Gorj – spectacolul lemnului”, „Ia gorjenească”, „Florin Isuf. Omul și opera”, „Traian, micul meu fotograf” și cel pe care îl aduce, azi, în casele și în cunoștințele celor ce știu prețui darurile naturii arhitectul albumului. Ar mai fi de așteptat încă patru titluri până la împlinirea proiectului a cărui importanță istorică, etnografică, socială și culturală devine astfel ușor de dimensionat și de apreciat. Vor fi toate, laolaltă, un prețios dar izvorât din harul, sensibilitaea și dragostea pătimașă pentru locurile natale, dar pe care Teodor Dădălău îl face „alor săi”, dar și lumii întregi, dacă se are în vedere faptul că aceste inspirate cărți cu imagini sunt întâmpinate cu încântare și interes, nu doar de români, pe multe meridiane ale planetei albastre.
Ele devin și astfel o ofrandă de har și cunoștință din partea unui creator cunoscut de semnatarul rândurilor de față cu peste două decenii în urmă, când i-am remarcat prezența la o importantă manifestare culturală gorjenească. Mi-l amintesc, purtându-și cu eleganță și lejeră îndemânare aparatul de fotografiat, această armă pașnică de vânat frumuseți, iscodind – cu ochi ager – îndelung chipurile celor prezenți, eliberând parcimonios „ochiul magic” al aparatului; desigur după ce era satisfăcut de „oferta” propusă privirilor sale de cei ce urmau a fi mutați de pe tărâmul clipei trecătoare în spațiile memoriei viitoare. Iar această ipostază, în care l-am cunoscut pe autorul cărții de față, remarcând semnele ce-i devoalau profesionalismul, avea să se repete, înmulțindu-se, în cele două decenii, descoperindu-l mereu cum cerceta cu luare aminte cele ce se ofereau „memoriei fotografice”, înregistrându-i pe chip fie urmele unor sentimente de uimire și admirație, fie de compasiune sau discret umor alteori; cu o vădită disponibilitate din partea-i de a reține din cele văzute ceea ce merita a depăși pragul clipei.
Și câte nu se propun a fi trecute prin filtrul lentilei fotografice, dacă cel ce și-a asumat exercițiul deloc ușor al selecției are înzestrări pentru a-și putea exercita cu vocație și pasiune, transformând acest act al fotografierii, aparent la îndemâna oricui, într-un act de creație!
Vocația lui Teodor Dădălău este pe deplin certificată de rodul de până acum al faptelor sale de creație, într-un domeniu atât de dator unor severe exigențe valorice. O dovedesc portretele memorabile, de puternică expresivitate, ale unor personaje de notorietate, dar mai cu seamă ale unora aduse de el la vedere din spațiile anonimatului, sau imortalizarea pe peliculă a unor momente reprezentative pentru mari evenimente culturale. El se arată a fi un adevărat maestru în a surprinde nu doar curgerea năvalnică a unui râu de munte ci și metafora, semnele ce se cer descifrate pentru a-i înțelege destinul și rosturile existenței, ori de a citi în legănarea tandră a unui pâlc de copaci veșnicul cântec de leagăn al naturii. Vin spre noi, din „poemele” scrise de el prin mijlocirea imaginii fotografice, impetuozitățile armonioase ale gorjenilor surprinși în iureșul sârbelor sau chipurile celor ce știu să poarte cu simplitatea unei mândrii îndreptățite frumoasele veșminte gorjeneștiș sunt surprinse cu naturalețe scene, momente de bucurie sau de încordare, după cum se relevă ele în ritmuri sau ritualuri ale unor îndeletniciri din străvechime, tradiționale, toate datorate unor oameni și locuri de neuitat. Teodor Dădălău știe să contemple, emoționându-se și emoționându-ne, semnele, simbolurile pe care oamenii, universul vieții lor, miraculoasele înfățișări, pururi primenitoare ale naturii, le poartă din vremuri ce-au fost pentru vremuri ce vor veni.
Am invocat deja meandrele și încercările imprevizibile la care hazardul, destinul supun nu odată omul. Ele nu l-au ocolit nici pe prietenul nostru. Dimpotrivă…
Îl văzusem cu ani în urmă parcă mângâind cu privirile, cu o lumină ce-l transfigura, un adolescent frumos, care-i semăna. El și adolescentul, două profiluri parcă anume desenate spre a li se pune în evidență simetriile chipurilor. Am crezut că adolescentul era un frate mai mic al maturului. Aveam să aflu că era fiul său, Traian, încă elev. Și el „înarmat” cu un aparat de fotografiat. Fiul călca pe urmele tatălui, moștenindu-i vocația și – cum aveam să mă conving cunoscându-i, admirativ, câteva performanțe fotografice – proba o precoce maturitate artistică. Devenea cu atât mai mult de înțeles lumina ocrotitoare și mândră din privirile tatălui.
Nu pot, cum aș putea să nu asociez acelui moment de legitimă bucurie, cu un altul ce avea să năvălească, paralizant, nu peste multă vreme, când întâlnindu-l pe Teodor Dădălău, tatăl lui Traian, m-a surprins văzându-l înveșmântat în haine cernite, ca o platoșă împovărătoare a durerii. Aveam în față un chip de pe care lumina de până mai ieri se întunecase subit. Aflam astfel, copleșit de o neputincioasă revoltă, că viața frumosului, talentatului Traian îi fusese curmată într-un tragic accident, când abia urma să pășească în anul de început al majoratului, al tinereții. O surpare, un apocaliptic cutremur își lăsase urme adânci pe fața tatălui. Dar câte nevindecabile răni, nevăzute ochiului străin, nu se vor fi săpat devastator, înegurând zilele celui nedrept jefuit, în numele blestematului hazard, de bunul cel mai de preț, care de nimeni și prin nimic nu poate fi înlocuit!
De atunci și până azi, așa cum îl știu, Teodor Dădălău s-a dedicat, ca într-o rugă mută către Cel din Tăriile Lumii, păstrării într-un prezent continuu a memoriei iubitului, unicului fiu; cel care cu delicatețe, inteligență și puritate comportamentală ăși câștigase prietenia colegilor de școală și de generație, preșuirea și admirația vâstnicilor, mulți dintre ei scriitori, artiști plastici, actori, care l-au cunoscut.
(Va urma)
Anamaria Stoica

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here