Dolce Vita, campioană la Old Boys

1078

Formaţia Dolce Vita s-a impus în cea de-a şasea ediţie a Cupei Old Boys la minifotbal. Dolce Vita a învins-o în finală pe Karma Târgu Jiu (4-1) și a bifat astfel calificarea la Campionatul Național de Old Boys, de la Drobeta Turnu Severin. Dolce Vita a trecut de un hop important în semifinalele competiţiei, atunci când a câştigat, la loviturile de la 7 metri, în faţa deţinătoarei trofeului, Minprest Rovinari. Ion Cănăvoiu şi Claudiu Dumitru au reuşit câte o „dublă” în finală, iar golul celor de la Karma a venit la scorul de 0-2, fiind semnată de Cătălin Crîngașu.

Dolce Vita Old Boys – Karma Târgu Jiu 4-1 (pauză: 1-0)
Goluri: Ion Cănăvoiu (min. 16 și 40) și Claudiu Dumitru (min. 26 și 32) / Cătălin Crîngașu (min. 27)
Dolce: Ionuț Crețan și Alberto Bibanu (portari) – Claudiu Dumitru, Cătălin Bucă, Daniel Buleac, Aurel Amzucu, Marian Erburosu, Ion Cănăvoiu și Alin Biosan
Staff: Daniel Buleac
Karma: Constantin Purdescu (portar) – Cătălin Crîngașu, Victor Dinică, Adrian Vîlcu, Sorin Răduțoiu, Alin Zăvoi, Vasile Bivolu, Adrian Șofei, Răzvan Ebîncă și Ion Arjoca
Staff: Victor Dinică și Alin Frîntu
Arbitri: Daniel Popescu și Daniel Blîndu

La festivitatea de premiere, trofeele au fost acordate de Cosmin Iosu, președintele Asociației Club Sportiv Minifotbal Gorj.
Locul 1 – Dolce Vita Old Boys: Trofeu, Diplomă, Medalii de Aur și 2 bax-uri de bere
Locul 2 – Karma Târgu Jiu: Trofeu, Diplomă, Medalii de Argint și un bax de bere
Cel mai bun jucător – Claudiu Dumitru (Dolce Vita): Premiu Individual, Diplomă și un pack de bere
Golgheter – Adrian Șofei (Karma): Premiu Individual, Diplomă și un pack de bere
Cel mai bun portar – Ionuț Crețan (Dolce Vita): Premiu Individual, Diplomă și un pack de bere
„Cât mai putem, încercăm să ne distrăm pe teren. E o plăcere să ne mişcăm şi sperăm să facem o figură frumoasă la faza naţională. Din punctul meu de vedere, noi avem o echipă foarte bună şi încercăm la anul să ne apărăm trofeul”, a declarat Claudiu Dumitru, cel mai important jucător de la Dolce Vita.
„Secretul a fost dorinţa de a câştiga trofeul, a fost o finală foarte frumoasă, aprig disputată. Am avut şi ceva şansă, dar una peste alta cred că spectatorii au avut ce urmări. Este pentru prima dată când particip la acest turneu şi sper să o duc cât mai mult de aici înainte, la fel ca şi colegii noştri. Putem realiza o surpriză la faza naţională, noi mai avem în lot câţiva jucători care au fost accidentaţi, avem o echipă frumoasă”, a spus Cătălin Bucă, jucător la echipa câştigătoare.
„Adversarii noştri au fost mai buni astăzi, fără discuţie, au meritat victoria, pentru că formează o echipă valoroasă. Asta este, ne-am împărţit victoriile, noi i-am bătut în grupe, ei în finală. La Old Boys ne vom înscrie mereu în competiţie. Încercăm să ne revanşăm la anul”, a declarat delegatul formaţiei Karma, Victor Dinică.
Prin acest succes, Dolce Vita Old Boys și-a câștigat dreptul de a participa la Campionatul Național de Old Boys, competiție organizată de Federația de Minifotbal din România, în perioada 12-14 Iulie, la Drobeta Turnu Severin. ACS Minifotbal Gorj va achita pentru echipa câștigătoare taxa de participare la competiția națională, rezervată jucătorilor trecuți de vârsta de 40 de ani.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here