Doi secretari de comună, anchetați de comisia de disciplină

3629

Început de an cu reclamații pentru secretarii a două primării din județul Gorj. Angajații administrațiilor publice locale din Albeni și Godinești vor fi anchetați de comisia de disciplină din cadrul Prefecturii Gorj.

În cazul secretarului din Albeni, sesizarea a venit chiar din partea primarului Silviu Ionuț Stan. Acesta a reclamat modul în care secretarul și-a îndeplinit sarcinile de serviciu. În schimb, secretarul comunei Godinești a fost pârât de către o localnică și va trebui să dea explicații în fața comisiei de disciplină.
Săptămâna trecută, prefectul Cristinel Rujan a convocat secretarii primăriilor din județul Gorj, ocazie cu care au fost alese persoanele care îi vor reprezenta în Comisia de disciplină. „Comisia de disciplină are competenţa de a analiza faptele funcţionarilor publici sesizate ca abateri disciplinare şi de a propune modul de soluţionare, prin individualizarea sancţiunii disciplinare aplicabile sau clasarea sesizării, după caz. Au fost aleși un titular și un supleant. Titularul este Simona Stănișel, secretar la Novaci, iar supleantul este Alin Sucea, de la Scoarța”, a declarat Corina Belteu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj.
I.IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here