Doi miniştri, la Simpozionul „Patologia respiratorie în practica medicală curentă”

364

Nicolae Bănicioiu – ministrul Sănătăţii şi Mihnea Cosmin Costoiu – Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică participă joi, 15 mai, la deschiderea Simpozionului naţional „Patologia respiratorie în practica medicală curentă”. Alături de aceştia vor fi prezenţi la eveniment invitaţi din ţară, medici de renume, dar şi şefii instituţiilor publice gorjene.

Spitalul de Pneumoftiziologie “Tudor Vladimirescu”, Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, alături de Societatea Română de Pneumologie-Secţiunea de Tuberculoză, Consiliul Judeţean Gorj, Universitatea “Constantin Brâncuşi” şi compania de comunicare medicală Houston NPA organizează conferinţa de presă prilejuită de începerea lucrărilor celei de-a V-a ediţii a simpozionului naţional „Patologia respiratorie în practica medicală curentă”, desfăşurat la Târgu Jiu între 15-16 mai 2014 la Hotel Brâncuşi.
Conferinţa de presă se va desfăşura joi, 15 mai, ora 10.00 în sala de conferinţe a hotelului.  Vor lua cuvântul:  prof. univ. dr. Constantin Marica – Coordonatorul ştiinţific al simpozionului „Patologia Respiratorie în practica medicală curentă”, actual vicepreşedinte al Societăţii Române de Pneumologie şi expert TB şi MDR al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii; prof.  univ. dr. Monica Bâcă – decan Universitatea „Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu, dr. Ktp. Tiberiu Tătaru – Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu; ec. Daniel Bondoc – preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate; ec. Cornel Fîcea – directorul Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu”, comuna Runcu; Dr. Gheorghe Stanciu – Colegiului Medicilor Gorj; dr. Marius Boieriu – directorul Direcţiei Sanitare Publice; Ion Călinoiu – preşedintele Consiliului Judeţean Gorj; Alin Văcaru – prefectul judeţului Gorj; Florin Cârciumaru – primarul municipiului Târgu-Jiu; prof. univ. dr. Moise Bojincă – rector Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.

Costoiu şi Bănicioiu, la simpozion
costoiu inscriptSimpozionul medical propriu-zis va începe joi la ora 11.00 cu Deschiderea Oficială a manifestării, unde sunt aşteptaţi şi reprezentanţii presei, după participarea la conferinţa de presă. La deschiderea oficială vor fi prezenţi Nicolae Bănicioiu – ministrul Sănătăţii şi Mihnea Cosmin Costoiu – ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică. Subiectele care vor fi abordate în cadrul conferinţei de presă sunt:  Evitarea diagnosticului tardiv în patologia cronică respiratorie; Succesele înregistrate de România la capitolul Controlul Bolilor Respiratorii Cronice. Oraşul Târgu-Jiu va fi pentru a V-a oară gazda simpozionului naţional „Patologia respiratorie în practica medicală curentă” – devenit deja tradiţie în promovarea colaborării interdisciplinare în medicina românească.
Minodora SUCEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here