Divorţurile, depăşite numeric de căsătorii

551

Târgujienii s-au iubit mai mult anul trecut motiv pentru care au ales să îşi lege destinele în faţa ofiţerului de Stare Civilă. În 2014, la Târgu-Jiu, numărul căsătoriilor a fost mai mare faţă de 2013, iar cel a divorţurilor a scăzut comparativ cu anul anterior.

Ofiţerii Stării Civile din Târgu-Jiu au rezolvat anul trecut un număr de 32 de divorţuri pe cale administrativă. Şeful Direcţiei Publice Comunitare Locale de Evidenţa Populaţiei (DPCLEP) Târgu-Jiu spune că cifrele sunt bune comparativ cu anul anterior: “În anul 2014 am soluţionat 32 de divorţuri pe cale administrativă, numărul lor fiind cu cinci mai puţine faţă de 2013 când am înaintat acte de desfacere a căsătoriei pentru 37 de cupluri. Totodată, este îmbucurător că divorţurile au fost în scădere, iar căsătoriile în creştere. Astfel, anul trecut am înregistrat 707 cununii civile, cu 18 mai multe faţă de anul anterior. Din păcate, la începutul acestei luni deja am înregistrat o cerere pentru soluţionarea unui divorţ administrativ, aceasta fiind în termenul legal de 30 de zile când partenerii se pot răzgândi”, a declarat Laurenţiu Dan, directorul DPCLEP Târgu-Jiu.
Cuplurile care înaintează actele pentru desfacerea căsătoriilor pe cale administrativă au şi dreptul de a renunţa la divorţ în termen de 30 de zile de la depunerea actelor aferente, astfel că, cererea cu pricina se clasează de către autorităţi. Pentru desfacerea căsătoriilor la ofiţerul Stării Civile, ambii soţi trebuie să fie prezenţi, să completeze o declaraţie şi o cerere şi să nu aibă copii minori în întreţinere. După ultima declaraţie completată de cei doi în timpul procesului de divorţ, hotărârea, respectiv certificatul de divorţ se eliberează în termen de 15 zile, în trei exemplare. Dintre acestea, două vor ajunge la parteneri şi unul va rămâne la Primăria Târgu-Jiu.

Taxe, menţinute şi în 2015
Începutul lui 2015 nu a adus modificări privind taxele de căsătorie şi de divorţ administrativ, ele rămânând la acelaşi nivel ca cel de anul trecut. “Avem aceeaşi taxă pentru divorţul administrativ şi respectiv suma de 500 de lei, iar căsătoriile sunt gratuite în timpul săptămânii, urmând ca cei care aleg să-şi oficializeze cununia civilă în week-end să achite o taxă de 160 lei. De asemenea, mai avem o taxă specială, de 400 de lei, pentru îndrăgostiţii care vor să-şi lege destinele la Poarta Sărutului fiind bine cunoscut faptul că locaţia poartă noroc mirilor”, a declarat Lavinia Truşcă, purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Târgu-Jiu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here