Disponibilizările CEO, în dezbatere publică

371

ce turceni nouChiar dacă părerile politicienilor în Gorj sunt împărţite în legătură cu înfiinţarea Complexului Energetic Oltenia(CEO), la Bucureşti, se fac paşi repezi pentru realizarea fuziunii între Societatea Naţională a Lignitului Oltenia(SNLO), Complexul Energetic Turceni, Complexul Energetic Rovinari şi Complexul Energetic Craiova.

1De altfel, proiectul de înfiinţare al CEO se află de joi în 2dezbatere publică ca propunere legislativă, iar timpul până la înfiinţarea acestuia s-a micşorat simţitor. Cert este că, în 34cuprinsul documentului, se arată însă că unităţile care vor intra în CEO nu vor fi protejate în ceea ce priveşte viitoare disponibilizări s5au închiderea operaţională a unor obiective aparţinând unităţilor în 6cauză. 7Documentul nu exclude astfel reduceri viitoare de personal, dând dreptate politicienilor care au criticat exact acest aspect.

8După desfiinţarea certificatului de naştere al companiei Electra, 910proiectul CEO pare că a prins aripi, parcă pe ultima sută de metri 11înaintea unei campanii electorale în care pedeliştii nu ar fi putut explica eşecul companiei care a pozat doar pe tricourile jucătorilor de la Pandurii Târgu-Jiu. Şi astfel CEO a devenit de ieri proiect în dezbatere publică, având la bază o propunere legislativă care se poate comenta pe site-ul Ministerului Economiei.

De ce noua structură?

Pentru cei care nu înţeleg de ce a fost necesară înfiinţarea CEO, în cuprinsul documentului se arată motivul pentru care cele patru unităţi au fost alese să facă parte din Complexul Oltenia. “Între Societatea Naţională a Lignitului Oltenia SA şi cele trei complexuri energetice au existat şi există relaţii contractuale de livrare a lignitului necesar producerii energiei electrice. În derularea acestor contracte s-au constatat disfuncţionalităţi, mai ales în ceea ce priveşte fluxul financiar. Totodată s-a constatat că producţia de lignit a Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia S.A. a fost întotdeauna corelată cu necesităţile reale ale celor trei producători de energie electrică”, se prevede în documentul supus dezbaterii publice.

Ce va face CEO?

Actul explică şi ce va face CEO şi ce se doreşte să devină noua structură energetică, astfel: “noul operator economic, a cărei înfiinţare este propusă prin prezentul proiect de act normativ, va desfăşura activităţi de cercetare geologică pentru descoperirea rezervelor de lignit, extracţie lignit, producţie energie electrică pe bază de lignit, mentenanţă şi furnizare, astfel încât să opereze integrat şi să devină un actor principal în plan regional prin valorificarea cu maximă eficienţă a potenţialului de care dispune România în domeniu”.

Creditele şi bunurile, încotro

După înfiinţarea CEO, bunurile proprietate publică a statului, atribuite societăţilor comerciale care se reorganizează potrivit prevederilor hotărârii supuse dezbaterii publice, se preiau, după caz, în administrare de către societatea comercială nou-înfiinţată. Acestea nu vor fi însă incluse în capitalul social al acesteia, urmând să li se stabilească statutul juridic în condiţiile legii. În ce priveşte creditele societăţilor “va fi încheiat protocol pentru creditele interne şi creditele externe contractate direct de stat şi subîmprumutate de societăţile comerciale care se reorganizează, sau pentru creditele garantate de stat. Concomitent, societatea comercială nou-înfiinţată are obligaţia să încheie cu Ministerul Finanţelor Publice, în calitatea acestuia de garant sau de parte în contractele de subîmprumut, acte juridice prin care preia drepturile şi obligaţiile societăţilor comerciale care se reorganizează, rezultate din convenţiile de garantare şi împrumut subsidiar încheiate de acestea cu Ministerul Finanţelor Publice”. În ceea ce priveşte rambursarea creditelor şi garantarea rambursării acestora “se vor institui ipoteci legale asupra bunurilor imobile ale societăţii comerciale nou-înfiinţate, precum şi orice alte garanţii considerate necesare, până la acoperirea sumelor datorate Ministerului Finanţelor Publice şi instituţiilor financiar-bancare creditoare”.

Despre restructurări şi închideri

Documentul suspus dezbaterii publice, prezentat integral de Gorjeanul, se arată că disponibilizările nu sunt excluse la noul CEO, asta deoarece cel care va prelua cârma Complexului Oltenia poate să îşi stabilească un program de restructurare, care va primi însă acordul sindicaliştilor, şi va putea chiar să închidă cariere sau unităţi care sunt considerate neproductive. “Operatorul economic nou-înfiinţat va întocmi program de restructurare propriu şi, după caz, programe de închidere operaţională pentru unele obiective care vor fi aprobate de consiliul de administraţie şi de adunarea generală a acţionarilor, împuternicite în condiţiile legii. Programele de restructurare aprobate în cadrul societăţilor comerciale care se reorganizează, rămân valabil aprobate şi se vor derula până la epuizarea lor”, se arată în actul care stă la baza naşterii CEO. În acelaşi timp, documentul prevede expres că naşterea CEO nu va duce direct la reduceri de personal. “În urma implementării acestui act normativ, prin crearea unei noi entităţi juridice, nu se realizează disponibilizări de personal, salariaţii beneficiind de prevederile art. 169 şi 170 din Legea nr. 53/2003, Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare. Eventuale reduceri ale locurilor de muncă s-ar putea înregistra ulterior, potrivit programelor de restructurare pe care le va elabora noua societate comercială, însă, aceasta va fi compensată prin oferirea unor oportunităţi de reorientare profesională şi prin crearea de locuri de muncă în regiunile rurale”, se arată în actul normativ. De asemenea, se prevede că societatea comercială înfiinţată prin noul act normativ va putea beneficia de alocaţii de la bugetul de stat pentru cheltuieli de capital aferente obiectivelor de investiţii, proprietate publică a statului, în condiţiile legii, prin bugetul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în completarea surselor proprii, a creditelor bancare şi a alocaţiilor din fondurile special constituite pentru dezvoltarea sistemului energetic naţional.

Consultaţi directorii, consultaţi cetăţenii

“Actul normativ a fost prezentat organismelor implicate, de către consultanţii de proiect, în cadrul mai multor întâlniri, la sediul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, unde au participat reprezentanţi ai Ministerului Economiei Comerţului şi Mediului de Afaceri “Ministerului Finanţelor Publice, directorii societăţilor comerciale CE Rovinari, CE Turceni, CE Craiova şi S.N.L. Oltenia S.A. Tg.Jiu”, a se arată în documentul suspus dezbaterii publice, reprezentanţii Ministerului Economiei aşteptând sugestii şi propuneri şi de la populaţia civilă. Gorjenii ar putea astfel să îşi prezinte propriile lor temeri sau să felicite Ministerul Economiei, după caz, pentru eşecul Electra şi realizarea CEO.

Anamaria Stoica

Pentru a vedea nota de fundamentare a proiectului CEO supus dezbaterii publice daţi clic pe poză.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here