Directorul Polaris, declarat admis la prima probă pentru ocuparea unui post de director în Consiliul Județean! – Luis Popa are 6 contracandidați

1110

Cei șapte candidați înscriși în cursa pentru postul vacant de director la Serviciul Județean de Gestionare a Deșeurilor și a Activităților de Salubrizare Gorj, instituție publică înființată în subordinea Consiliului Județean Gorj, ar fi trebuit să susțină în această dimineață proba scrisă. Proba s-a amânat însă pentru data de 14 martie, pe motiv că organizatorii nu ar fi avut suficient timp să pregătească concursul. La această probă va candida și cel care ocupă acum postul de director interimar al acestui serviciu, Sandu-Ovidiu Borugă, dar și directorul comercial al Polaris, Luis Popa.

În prima etapă a concursului pentru ocuparea postului vacant de director, post contractual de conducere, pe perioadă nedeterminată, la Serviciul Județean de Gestionare a Deșeurilor și a Activităților de Salubrizare Gorj, instituție publică înființată în subordinea Consiliului Județean Gorj au trecut de proba de dosare șapte persoane. Este vorba despre: Vasiloiu Ion-Florin, directorul comercial al Polaris, Popa Luis-Ionuț, Bastorin Anca-Adelina, Dobrescu Ioana-Monica, Păsărin-Toma Mirabela, Șerban Gheorghe-Marius, dar și directorul interimar Borugă Sandu-Ovidiu, cel care conduce din octombrie acest serviciu. Proba scrisă se va susține de cei șapte candidați pe 14 martie în cadrul CJ Gorj, deși proba trebuia să aibă loc în această dimineață. Pe 14 martie ar fi a doua oară când se organizează proba scrisă pentru acest concurs, prima dată la acesta înscriindu-se, Borugă, Dobrescu și Bastorin.
Postul de director s-a vacantat după ce Marcel Burciu a ieşit la pensie.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here