Dr.Elena Catană, director medical al Spitalului Motru, a precizat pentru Gorjeanul că în unitatea medicală sunt izolați trei pacienți. Soțul femeii de 58 de ani, confirmate la SJU Târgu-Jiu în această dimineață cu coronavirus, dar și două colege de serviciu de-ale acesteia, de la Fabrica de Tricotaje din localitate. Directorul medical a subliniat că toți trei sunt asimptomatici, una dintre paciente spunând doar că și-a pierdut mirosul și gustul.
Pacientului, paznic al unității medicale, i s-a făcut test de coronavirus iar mâine sunt așteptate rezultatele, iar celor două femei li se vor face testele la coronavirus mâine dimineață. Dr.Elena Catană dă asigurări că spitalul este pregătit să facă față acestei crize.
Dr. Alin Efrim, directorul Spitalului Motru, se află la această oră în spital. Acesta susține că lucrurile sunt sub control deși simte acest val de panică creat în oraș. Acesta a confirmat faptul că pacientului i s-a făcut un test rapid care atestă că ar avea coronavirus dar spune că testul nu e concludent așa că se așteaptă rezultatul primului test, mâine dimineață. Efrim spune că spitalul are personal pregătit, echipamente și spații de izolare pentru pacienții internați în unitatea medicală.
În ce privește cele două salariate de la Tricotaje, una este din Motru, a doua de la Cătunele. Femeia luată cu izoleta de la Florești se află, cu siguranță, la spitalul din Severin, crede managerul de la Motru, care spune că vor mai fi, cu siguranță, cazuri mai multe în unitatea medicală pe care o conduce.
,,Cred că vom mai avea și alte cazuri, atât la Motru, cât și la Severin, pentru că mulți dintre salariații de la fabrica de confecții sunt din județul vecin, Mehedinți”, a spus directorul spitalului din Motru.
As dori sa stiu cum anume este pregatit spitalul pentru a face fata unei epidemii majore, in conditiile in care spitalele din orasele mari abia fac fata. Poate gresesc, dar a fi pregatit , dupa parerea mea, inseamna ca va putea face fata cu brio si acestor cazuri cu noul virus in timp ce trateaza si pacinetii care sufera de patologii cunoscute. In momentul in care se distribuie toate resursele existente doar pentru a tine sub control situatia, nu inseamna ca e pregatit, ci ca se chinuie sa reziste.
Multa sanatate si sarbatori fericite!