(Nuvelă din vol. „La vârsta senectuții”)
*
„Plec și n-o mai scol, chiar dacă rămâne ușa descuiată!”, se hotărî Bebe când era complet echipat pe hol. De-odată tresări când auzi vocea caldă a Lenuței în spatele lui:
– Da’ ce faci dragă, pleci fără să știu? Vrei să mă superi? De ce nu mă sculași, n-ai dormit bine? Era în furou, cu părul lăsat pe umeri și cu brațele ocupate de hainele ce trebuiau îmbrăcate.
– N-am vrut să te deranjez! Credeam că ești obosită și vrei să mai dormi! Eu trebuie să merg la popotă să mănânc și să fiu prezent la adunarea de pe platou.
– N-ai văzut câtă friptură mai avem rămasă de aseară? Borcanul cu gogoșari, care ai zis că-ți plac e plin și apoi, cafea naturală ca a mea nu bei tu niciunde! La popotă vă dă nechezol care n-are nicio aromă. Ia dezbracă-ți matale mantaua, și până mă spăl pune friptura la încălzit că-i de porc și-i sleită. Vezi că ibricul de cafea este atârnat pe cuierul de deasupra plitei. Umple-l cu apă și pune-l pe aragaz, pe ochiul al mic. Cred că știi să aprinzi aragazul și, ai grijă să nu te ardă flacăra la degete ca pe Sile, că butelia-i plină și are presiune!
Orice putea să-i spună nu l-ar fi deranjat pe Bebe, dar pomenirea numelui lui bărbatu-su îl îngrozi, gândindu-se ce s-ar întâmpla dacă acesta l-ar fi surprins cu nevastă-sa în casa lui, sau ar afla. Lenuța, încă amețită după cele ce se întâmplaseră aseară, intră în baia caldă, primitoare. Încăperea fiind mică, de la focul cazanului se încălzise și tânăra femeie fu ispitită să-și tragă repede un duș. Dezbrăcatul dură puțin că era aproape goală. Puse pe cap casca specială ca să nu i se ude părul și se aruncă în cada cu emailul alb strălucitor. Preocupat că-l prinde lumina zilei neplecat din această casă, Bebe neavând cale de întoarcere se apucă repede să execute ce i se poruncise. Până mâncă, Lenuța spălată, cu buzele rujate, frumos pieptănată și parfumată îi pregăti cafeaua; o turnă din ibric în două cești, unde, în caimacul dintr-a lui, apăru un rotocol, ceea ce înseamnă bani care o să-i aducă noroc! Îmbrăcată în capotul de zenana desenat în țesătură cu flori de trandafiri, strâns în talie cu un cordon lung făcut fundă, Lenuța fericită, cu o alură de Madonă, îl pierdea din ochi pe feciorul de ieri, făcut bărbat de ea.
– Cum te simți? îl întrebă femeia experimentată în ale amorului pe tânărul încă începător în ale sexului.
– Cred că aseară am băut prea mult, că, am o presiune în cap de simt că-mi plesnește! răspunse Bebe cu sinceritate, privind ca o vrăjitoare în zațul din ceașca de cafea, să-și vadă norocul.
– Ca femeie te-am satisfăcut? Cum sunt față de altele?
– La fel! răspunse băiatul, doar de aseară făcut bărbat.
– M-am străduit să-ți fie cât mai bine, dar erai tare precipitat, altfel nu se explică de ce terminai de fiecare dată așa de repede! vorbi cu oareșce reproș amanta de ocazie. Ca să nu-l descurajeze, nu-i mai spuse că cearșaful așternut se pătase în mai multe locuri și trebuie să-l schimbe.
– Așa-i!… răspunse Bebe. Și mulțumind pentru tot, se ridică de pe scaun și apropiindu-se de ea, se cuprinseră în brațe, ea închise ochii, și se topiră într-un sărut prelungit. Merse spre cuier și se îmbracă să plece; – că timpul trecuse repede și trebuia să fie la program. Prinsese curaj și dacă nu era în întârziere, și-ar fi pus în aplicare simțurile, din nou răscolite de patima amorului care-l transformase din flăcău în bărbat; ar fi luat-o în brațe și ar fi mers la dormitor, să mai intre odată cu ea sub plapumă. „Rămâne pentru data viitoare”! gândi Bebe când ieșea grăbit pe ușa antreului.
*
Programul zilnic la Comandamentul Diviziei începea la ora 8.00, oră când comandantul primea raportul de la șeful de stat major. Cadrele se adunau cu un sfert de oră mai devreme, timp în care se făcea apelul de către șefii de compartimente, care, apoi, raportau absenții, dacă erau.
– Spiridoane! se adresă maiorul Popa, șeful biroului armament și muniții, șefului de depozit. Știi ceva de Vasilescu de nu veni la adunare?
– Nu cunosc nimic to’arășe maior! Poate a plecat târziu aseară că a stat să bată la mașină raportul cu situația inventarierii și nu s-o fi trezit. …Da’ uitați-l că vine! Și se făcu liniște.
Pentru prima dată locotenentul Pantelimon Vasilescu venea la locul de adunare în urma șefului său și emoționat, în pas grăbit, se apropia de formație.
– Ce s-a întâmplat tovarășe locotenent de ai întârziat? îl întrebă șeful de stat major care era în fața formației. Poate vrei să-ți dau și raportul!…
Oprit din mișcare, în poziția de drepți, ofițerul ceru scuze că n-o să se mai întâmple, și raportă că azi-noapte n-a dormit că i-a fost rău; că, în dimineața aceasta, nici la masă, la popotă nu s-a dus.
– Se vede, că ești cam palid! Doctore! se adresă Șeful de Stat Major, locotenent colonelul Mihai Dragu, maiorului Ion Brânzan, medicul șef al diviziei. După apel, ia-l la infirmerie și vezi ce are! Dacă-i cazul, trimite-l la spital c-o fi gripat și ne îmbolnăvim toți, ordonă șeful de stat major.
*
În comandament treburile se liniștiseră. Documentele cu situațiile materiale și rezultatele inventarierii fuseseră încheiate și trimise eșalonului superior, atmosfera prin birouri era destinsă și toată lumea se pregătea de Revelion, care se sărbătorea, ca de fiecare dată, la Casa Armatei. Pentru că era primul revelion pentru ofițerii din promoția acelui an, au fost păsuiți și niciunul n-a fost numit să intre în serviciu. Special pentru ei, din ordinul Comandantului Diviziei, s-a aranjat o masă aparte. După ascultarea cuvântării Președintelui Republicii, la cumpăna dintre ani – trecerea în Anul Nou – când, după ce s-au stins și s-au reaprins luminile, Comandantul Diviziei, după toastul de rigoare primit cu prelungite aplauze, împreună cu soția sa, s-au dus la masa celor mai tinere cadre pentru a ciocni și cu ei un pahar de șampanie, urându-le „Ani mulți și succese în viață!”
Cheful era dezlănțuit când, șeful fanfarei garnizoanei, care era și el prezent la petrecerea de revelion, s-a ridicat de la masa lui, s-a urcat la podiumul orchestrei, unde la semnalul său, trompetistul a suflat: atențiune, sunet care a produs liniște în hărmălaia din sala îmbâcsită de mirosul transpirației și de alcool.
– Tovarășe comandant, dragi colegi și scumpelor dumneavoastră soții, permiteți-mi să vă urez și eu, La Mulți Ani! Mă angajez în fața tuturor că în acest an, Fanfara garnizoanei își va îmbogăți repertoriul și, la balurile care vor urma, vom reuși să vă desfătăm cu mai multe melodii corespunzătoare dansurilor tradiționale și moderne. Vă mulțumesc! Și întreaga suflare începu să aplaude cu frenezie. Când ropotul se liniști, simpaticul șef al fanfarei mai făcu petrecăreților un semn – să se facă liniște; și cât putu de tare, spre deliciul tuturor, anunță că urmează dansul mult așteptat: Perinița!! În chiote de bucurie, în mijlocul sălii unde era stabilit ringul de dans, în ritmul melodiei acestui joc, se îngrămădiră prinși de mâini mai multe femei și bărbați, care doreau ca în primele minute ale acestui an, să sărute sau să fie sărutați și de alte doamne/bărbați, la care le era gândul, și altfel, în public, în alte împrejurări, n-ar fi îndrăznit, că le ieșeau vorbe. În mijlocul horei, cu o batistă ținută de colțuri cu ambele mâini, pe care o învârtea deasupra capului cu mișcări în ritmul jocului, intrase căpitanul Vasile Dudău, șeful Casei Armatei, și privind cu interes femeile prinse în dans scruta enigmatic și nu se hotăra pe cine să invite la sărutul dat în genunchi și aplaudat cu frenezie. După obiceiul moștenit la acest joc, dacă persoana dorită de el s-o sărute nu era prinsă în horă, purtătorul cârpei ce ținea loc de periniță care se așternea pe parchet, invita pe oricare persoană din sală și, oricine ar fi fost, nu putea să-l refuze. Locotenenții de la masa lor, priveau încântați la jocul pe care mulți îl vedeau prima-oară. Unii sperau să fie invitați de vreo soție mai tânără, dar trecuse mult timp de joc și nicio doamnă nu se încumetase să spargă gheața. Bebe de la locul pe care stătea la masă s-a uitat puțin la dans, și apoi s-a întors spre paharul umplut cu Fetească regală din care sorbi o înghițitură, cu gândul dus la Iași, unde Florentina se pregătea pentru examenele din sesiunea din iarnă. Îngândurat, mintal îi transmise succese, fiindcă de rezultatul lor depindea primirea în continuare a bursei, fără de care, greu ar fi putut să-și continue studiile. Acesta era motivul pentru care ea n-a venit de sărbători acasă; justificat în ultima scrisoare de răspuns la invitația lui. În toiul petrecerii, dansul Perinița acaparase toate privirile comesenilor care intraseră în frenezie; perechea implicată, ajunsă în mijlocul cercului de dansatori, purtătorul batistei, cu gesturi de afecţiune o așternea pe parchet, și uitându-se în ochii partenerei/partenerului, era inițiatorul sărutului pe obraz, pe mână și uneori pe buze, care putea fi prelungit după dorința lor. Încăperea devenise un mic infern. Bebe, total absent, mai sorbi încă o dată din paharul cu vin de calitate, și fu surprins când, de-odată simți că cineva pe la spate, îl prinde cu batista de gât. Întoarse capul și în fața ochilor apăruse fantomatic Lenuța îmbujorată, privindu-l languros; după ce făcu o plecăciune parcă învățată la pension, îl invită în horă la sărutul oficial – care putea fi doar pizmuit nu și oprit – pe cel care intrase definitiv în sufletul ei. În zgomotul infernal din sală, cei doi amanți nedovediți, îndreptându-se spre horă ținându-se strâns de palmele fierbinți prin care Lenuța îi transmitea semnale de iubire, aceasta îi spuse șoptit: ca să-i sărute doar mâna când stau în genunchi, că buzele i le oferă ea acasă nu aici, săptămâna viitoare când Sile este plecat în misiune. Conform regulilor stabilite, în luna ianuarie, ofițerul topograf mergea la Comandamentul Armatei să primească cota de hărți necesare anului în care au intrat și în alte misiuni importante, de multe ori convocări pe linia specialității, care-l țineau multe zile lipsă de acasă. Prin cercul de dansatori în care era prins și comandantul diviziei, chiar la îndemnul de încurajare al acestuia, se desfăcură mâinile a două persoane, una fiind chiar soțul Lenuței, făcând loc să intre în cerc perechea care-l avea protagonist pe cel mai tânăr dansator, speranță și model de viitor, în corpul ofițerilor. În aplauze și strigăte de veselie, în sală se crease o adevărată larmă, și nu se mai înțelegea nimic. Îngenunchiați pe batistă, lipiți unul de celălalt, cu un gest larg și în timp prelungit, Bebe sărută cu buzele-i fierbinți de dorința excitată mâna delicată a femeii care-l făcuse bărbat. Când se ridicară, conform regulii bunei-cuviințe, Bebe preluă batista și o conduse pe partenera de periniță până la locul unde, în horă, era soțul ei, mulțumindu-le amândurora pentru onoarea făcută și cu totul special de ziua numelui, îi ură căpitanului: La Mulți Ani.
*
După Periniță, fiindcă fusese primul ofițer care îl felicitase, Bebe a fost invitat la masa unde familia Vasile și Lenuța Subțirelu petreceau alături de prietenii lor. Era chemat pentru a ciocni cu ei un pahar de șampanie adusă special de acasă. În taină, toți purtătorii acestui prenume prezenți la revelion au făcut la fel, mai puțin șeful Casei Armatei, care era politruc și instruit cu avertisment, să aibă grijă; „să nu se facă urări de Sfântul Vasile într-o instituție de cultură militară”. Profitând de faptul că la masă rămăseseră numai ei trei, ceilalți comeseni fiind la dans, Vasile turna în pahare pentru a nu știu câta oară, că era efervescentă și dădea peste, șampanie Zarea, Lenuța i-a zis soțului ei:
– Sile, hai să-l invităm pe tovarășul locotenent mâine la noi la masă, că în afară de mama și tata, nu mai avem niciun musafir! Văzuși cât fu de atent cu tine și n-are nici el pe nimeni în aceaste zile de sărbători!
– Bebe! vorbi căpitanul către locotenent. Pe doi la prânz ești invitatul meu la casa de pe strada Eroilor numărul 4. N-am nevoie de nici un cadou de la tine, că solda ta este mică și nu-ți rămân bani nici de un poker! Da’ ai mai jucat vreodată poker?
– Mulţumesc de invitație, dar nu cunosc această distracție!
– Nu-i nimic, o să te învățăm noi, că nu-i greu de înțeles! Șeful tău care-i expert, bag sama, că până acum nu te-a instruit.
– Dar acest joc este interzis după câte știu eu. În școală ni s-a atras atenția să nu ne lăsăm ademeniți că riscăm să fim trecuți în rezervă.
– Numai în vorbe, că în realitate se joacă de toată lumea bună, iar în armată s-a moștenit și s-a preluat de la ofițerii rămași neepurați. Ce să faci acasă în nopțile lungi de iarnă? Te-apuci să citești o carte de care repede te plictisești. Te asociezi cu prietenii și pe rând la câte unul acasă, stând la un pahar de băutură joci cărți sau rummy. Ca să aibă gust pokerul se joacă pe bani. Regulile se stabilesc de la început după obiceiul locului. Table joci cu nevasta cu condiția să nu fiți supărați. Petrecerea de revelion a ținut până la ziuă când s-a servit vestita ciorbă de potroace. Muzica, formată din cei mai talentați instrumentiști ai fanfarei, a cântat cu dăruire, iar mesenii au dansat și au jucat până la epuizare. Dezlănțuirea a fost totală, la care locotenenții, ostași novici, priveau cu încântare și multă reținere la modul de viață care-i așteaptă.
Din cauza invitației, Bebe intrase într-o încurcătură din care, acum, nu știa ce să facă.
Să se ducă… să nu se ducă?…era marea lui dilemă. Cum să prăznuiască liniștit în casa celui înșelat de nevastă-sa cu el, care o noapte întreagă s-a tăvălit în patul, de pe care, anume, amanta schimbase lenjeria existentă cu alta spălată și călcată! Era marea lui îndoială după noaptea petrecută la primul Revelion din viața de ofițer.
(Va urma)
Ion C. Gociu
