Dian Popescu, surprins de “pregătirea” ex-vicelui Babalîc

377

dian popescuLiderul PNL Gorj, Dian Popescu, s-a arătat surprins ieri când a aflat că fostul său coleg de partid, de la Scoarţa, Gheorghe Babalîc, nu a reuşit, în ciuda vârstei înaintate să promoveze până acum examenul de bacalaureat.

Dian a susţinut că nu putea să ţină într-o funcţie de conducere a unei primării o persoană cu aşa pregătire slabă, mai ales că funcţia implică multă responsabilitate. Şeful PNL Gorj a menţionat că Babalîc a atacat la partid decizia prin care a fost exclus din rândurile formaţiunii politice, la fel cum a făcut şi la Tribunalul Gorj, atacând hotărârea de Consiliu Local prin care s-a decis ca el să îşi piardă calitatea de ales local. “Nu va avea niciun câştig de cauză nici la Tribunalul Gorj şi nici la partid. De altfel nu cred că trebuia să dea în judecată Consiliu Local, ci mai degrabă PNL-ul care i-a retras calitatea de membru al partidului, document pe baza căruia nu a mai fost viceprimar şi nici consilier local”, a declarat Dian Popescu. În ce priveşte situaţia de la Turcineşti, Dian a menţionat că nu a vrut niciun moment ca cei doi consilieri locali ai PNL să poarte vina pentru lipsa de apă a localnicilor de aici. ,,Nu mă interesează cum e apa, dacă investiţia este sau nu făcută corect. Eu am vrut să demonstrăm că USL-ul funcţionează în Turcineşti şi că oamenii nu au rămas fără apă din cauza liberalilor. Noi le-am dat posibilitatea localnicilor să se branşeze la apă, contra cost, dacă asta vor”, a conchis Dian.

A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here